Blog
Frânturi de imaginație – 16 iulie 2020
Sus pe acoperișul pământului m-au dus pașii. Adierea vântului mi-a creat încălțări înaripate și am străbătut înălțimile cu ușurința zglobiului Hermes. Doar respirația mi-a fost întretăiată de frumusețile ce mi s-au desfășurat în cale. Cei doi ochi păreau a nu-mi fi îndeajuns pentru a le cuprinde și a le închide în suflet pentru totdeauna. Zeci de culori mi s-au dezvăluit însoțite de trilurile păsărilor. Soarele stătea să apună, dar parcă-și amâna plecarea pentru a-mi mai lăsa încă timp. Timp să admir, timp pe care să-l pot opri odată ajunsă acolo. Îmi imaginam cum ar fi să fur măcar un pumn de firicele aurii din clepsidra universului și să le țin…
6 Motive pentru a nu te înscrie la Superblog – PAMFLET!
P.S.: ATENȚIE! ACESTA ESTE UN PAMFLET ȘI ROG A FI TRATAT CA ATARE! Ideea acestui articol mi-a venit în urmă cu câteva minute, când, răsfoind Facebook-ul, am găsit articolul Dianei Elena Neață – 5 MOTIVE PENTRU A TE ÎNSCRIE LA SPRING SUPERBLOG. Din greșeală, inițial am citit „5 motive pentru a nu te înscrie la Superblog” :)) și cum îmi place să scriu, chiar dacă tot mai rar în ultimul timp, am decis să dau naștere unui contra-articol de tip pamflet pe acest subiect! N.B.: PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale,…
Răbufnire…
Sunt un vulcan de atâta timp Ce-și controlează răbufnirea Am fost și sunt în contratimp Dar doar pentru c-așa mi-a fost menirea. * Am strâns în mine lavă și noroi Și flăcări ce mă ard neîntrerupt, Iar trupul meu a devenit puroi, Iar eu am obosit să lupt! * Sunt al meu propriu Prometeu Înlănțuit în propriul munte Dar din păcate nu sunt zeu Pedepsele fiindu-mi crunte! * Să-ngenunchez să pot aș vrea Și să ridic privirea către cer Iar din gâtlej să ‘liberez durerea Să se dizolve toată în eter. * Dar totu-i doar un vis de noapte Un vis ce nu l-aș vrea plecat, Ce se transformă-n mii…
Balada vântului
Și vântu-și urlă surd durerea, Își urlă neputința în văzduh, Trecut-au ani de când pierdu puterea El, al cerului grandios duh! * Își plimbă printre nori furia, Ca pe o trenă lungă o trage după el, Pierzându-și echilibrul Găsește nebunia În imensitatea vechiului castel! * El, prinț al cerului albastru, Un tânăr zbuciumat și neînfricat, O frumusețe aparte ca un astru Cândva iubit, slăvit și adulat. * Dar lumea-i schimbătoare și naivă, Își schimbă zeii fără remușcări, Credința-i pentru ei doar relativă, Un zeu cu altul după împrejurări. * Zephir privește către această lume Născută din voința zeilor, O lume mare, dar fără un renume, Oricând supusă transformărilor. * Și…
Sus, Tare și Drept!
Deviza aceasta s-a născut în cei mai frumoși ani ai copilăriei! A timpului care părea etern și-n care cea mai mare dorință era aceea de a crește! O deviză inventată în momentele în care încercam cu frenezie să învățăm să jucăm badminton! A timpului în care, orice locație se transforma într-o sală de antrenament și doar micii ursuleți de pluș erau cei care simțeau durerea acelor antrenamente! Uneori… poate și tablourile din cameră, atunci când mai erau lovite cu câte un fluturaș de cauciuc! Nu am realizat însă, pe atunci, că această deviză poate fi adaptată și vieții de adult pe care o trăim azi! Cu iz de inocență, aceasta…
