-
Sarausa – orașul apelor de smarald
2014 București: privesc harta Italiei, reconturându-i forma și încercând să ghicesc dacă această cizmă mi se va potrivi. Sicilia – antica „insulă a Soarelui”, locul escapadei noastre. Ziua plecării. Tremur deoarece este prima dată când intru în aeroportul din București. Tremur pentru că este “prima mea vacanță” cu el, prima mea vacanță în Italia, primul zbor cu avionul… În plus, sunt fericită pentru că ne-am câștigat, în sfârșit, „dreptul la vacanță”. După luni întregi cu ore peste program, weekend-uri și sărbători lipsă, am spus STOP! Este timpul să facem ceva și pentru noi. Vom fi stăpânii a 72 de ore de neuitat. Îmbarcarea s-a terminat. Privesc și ascult cu atenție indicațiile stewardeselor. Nodul din gât…
-
Una città chiamata Call Center
P.S: QUESTA STORIA È FRUTTO DELLA MIA IMMAGINAZIONE , QUINDI, OGNI RIFERIMENTO A FATTI , COSE E PERSONE E’ PURAMENTE CASUALE!
S-ar putea să-ți placă și
Cărțile, profesori nemuritori
Timișoara – „mica Vienă”a României
„Scrisul”: Un drum spre Nicăieri!
-
Un oraș numit Call Center
Clădirile gri încercau să-și regăsească culoarea în lumina unui soare primăvăratic, apărut timid, după o ploaie măruntă și deasă. Prin ochiurile mari și zăbrelite ale ferestrelor, priveau cu invidie, peste marea ce le despărțea de alte orașe. Acolo, în depărtare, clădirile roz, străluceau de bunăstare, lăfăindu-se în razele aurii. La asemenea priveliște, clădirile gri își aminteau cu nostalgie de trecut, de zumzetul plăcut ce străbătea străzile cu mult timp în urmă. Cu strângeri de inimă și lacrimi de praf cenușii, revedeau oamenii veseli ieșind din casă și împrăștiindu-se ori spre câmpurile verzi ale măslinilor, ori spre bărcile de pescuit, ce pluteau alene pe valurile moi sau spre zona industrială a…
S-ar putea să-ți placă și
Ani de pribegie…
Copilul și marea!
„Hoțul de cărți” – „Când moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculți.”
-
Metamorfoza inversă a Bucureștiului: de la fluture la larvă
București - "Le Petit Paris" a perioadei interbelice, locul în care poveștile de amor se nășteau în grădinile de vară sau în cârciumile de odinioară. Dragostea se împletea firesc cu firea oamenilor de atunci, iar fiecare pas era însoțit de glasul Zarazei și de către muzica patefonului.
-
Georgiana Mihăilă – O poveste de succes
„SuperBlog este, în primul rând, o luptă între tine și... tine! E drept, e greu să găsești un mix bun.”
-
Interviu cu Mona R. – blogger și scriitor
Ne-am dorit copii din prima clipă. De fapt, soțul meu nu m-a cerut de soție, el m-a întrebat: Vrei să fii mama copiilor mei?, iar eu am zis "Da!". După șapte ani de așteptare a venit vestea că voi aduce pe lume pe minunea noastră mare, Damian. Iar după încă un an s-a cuibărit în trupul meu și minunea mică, Filip. Îmi place să cred că a fost un neașteptat planificat de viață. Copiii mei, întâmplările mele perfecte.
-
Naufragiul – frânturi de imaginație
Întunericul se lasă ușor peste ceața lăptoasă a Mării Adriatice. Valurile se îngrămădesc grăbit spre țărm purtând cu ele speranțele celor care cu câteva clipe în urmă au privit acea bucată de pământ… A fost îndeajuns un curent apărut din imensitatea mării pentru ca viețile și visele lor să fie spulberate și îngropate în adâncul unor ape neprielnice. * Un deal și ochii unui copil au fost singurii martori ai acestei dispariții. Era prea departe să audă strigătele disperate de ajutor, dar îndeajuns de aproape pentru a vedea mâini și brațe ce încercau să se ridice și să lupte cu materia ce li s-a strecurat încet încet în plămâni… A…
-
„Nu îmi pot imagina viața fără copiii mei…”,Cristina N.
Copiii sunt puri și nu au prejudecăți. Cred că fără să vrem noi le insuflăm și lucruri rele. Cu ei am învățat să am răbdare. Să privesc dincolo de aparențe și să mă bucur de lucruri mici.
-
La ceas de seară, de vorbă cu psihologul Ruxandra Iancu
Îmi place să cred că am integrat capacitatea de a oferi oamenilor curajul de a folosi cheile pe care le dețin în rezolvarea problemelor personale și, de asemenea, asigurarea unui mediu securizant în tot acest proces de transformare!
-
Cărțile, profesori nemuritori
În pagini de cărți m-am ascuns de când mă știu, căci ele-mi zugrăveau lumea-n alte culori. Le adulmecam parfumul proaspăt al cernelii de tipar, le mângâiam coperțile și înainte de a le deschide încercam sa ghicesc poveștile ce se ascundeau dincolo de ele. Erau precum porțile Atlantidei ce țineau ferecat tărâmul cunoașterii primordiale. Cărțile m-au fascinat dintotdeauna, dar îmi dăruiau doar aripi de Icar. La final, trebuia sa revin la realitate, iar realitatea imi ardea acele aripi de ceară precum soarele din mitul acestuia. Însă, mă încăpățânam precum Sisif și alegeam o alta și o alta fără a obosi. Rândurile lor mă chemau precum cântecul sirenelor lui Ulise și cedam……
S-ar putea să-ți placă și
Cel mai frumos Crăciun! Vi-l mai amintiți?
Una città chiamata Call Center
Prima poveste: Șiretenia Lunii
-
“Primul pas către schimbare este conştientizarea (…)” – Nathaniel Branden
Evoluția societății actuale, din punctul meu de vedere, la nivel individual, s-a transformat în involuție. Tehnologia, ce ne uimește pe zi ce trece și, în același timp ne acaparează, ne adâncește tot mai mult într-un somn profund. Ne afundă într-un spațiu creator de ființe ce și-au renegat independența și liberul arbitru de a fi stăpânii propriilor vieți. De a face alegeri conștiente și de a simți pulsul vieții. “Ești VIU, respiri, ești conștient; viața este mișcare, deci trebuie să existe un centru al roții vieții. Poate că nu ești conștient, dar el există. Fără el nu poți exista (…) Exiști. Trebuie doar să mergi să constați acest lucru. Este o…
-
Pe marginea drumului… Povestea unei Vestale contemporane!
Atunci când în minte ți se întipărește cu încăpățânare gândul că trebuie să scrii o carte, ai două variante: ori cedezi tentației aruncându-te la propriu în haosul creației… ori smulgi cu furie orice gând, fiind sigur că încă nu ai atins acel grad de maturitate/pregătire pentru o astfel de decizie. În urmă cu un an, eu m-am aflat între aceste două dileme, dar de “amorul artei”, am lăsat mintea să contureze o idee. O idee despre o lume despre care se vorbește prea puțin. Iar, atunci când acest subiect este abordat, este făcut într-o manieră ce mie mi s-a părut de cele mai multe ori… superficială. PROSTITUȚIA – cea mai…
S-ar putea să-ți placă și
Ani de pribegie…
Naufragiul – frânturi de imaginație
Timișoara – „mica Vienă”a României
-
Abwun dvashmaya – Tatăl nostru care eşti în ceruri
“Tatăl Nostru” – cea mai puternică și cu siguranță cea mai cunoscută și înălțată rugăciune din istoria omenirii. “Tatăl Nostru” – răspunsul lui Iisus, dăruit oamenilor în timpul Predicii de pe Munte, atunci când apostolii au cerut să fie învățați cum să se roage. Aceasta apare menționată de două ori în Biblie, în Noul Testament: într-un fragment din Matei 6:9-13 și într-o formă similară în Luca 11:2-4 În practica iudaică, rugăciunea “Tatăl Nostru” poartă numele de “AVINU”, dar o regăsim și în manuscrisul Noului Testament, scrisă însă, în Aramaică (limba semitică apropiată de limba ebraică și folosită și în perioada lui Iisus Hristos). Dar nu despre aceste lucruri vreau să…
-
INTENȚIA -“Eu nu sunt ceea ce mi se întâmplă, eu sunt ceea ce aleg să devin”.(Carl Jung)
Suntem oameni și suntem supuși… DORINȚELOR! Se spune uneori că “viața este o țesătură de dorințe” (Marius Dobrin) și că, “niciodată nu ni se oferă o dorință și fără puterea de a o face să devină realitate.” (Richard David Bach) Putem avea tot ce ne dorim, dacă ne dorim acest lucru suficient de mult astfel încât dorința noastră să se înalțe spre Univers și să se combine cu energia creatoare. Dar oare este îndeajuns DOAR să emitem dorințele și mai apoi să ne așezăm într-o eternă așteptare? NU, sigur că NU! “Dacă nu este dublată de INTENȚIE, dorința este slabă, deoarece la majoritatea oamenilor ea înseamnă atenție și atașament.” (Deepak…
-
Amintiri: Fragment preluat din jurnalul “Conversații tantrice”
Cuvintele de mai jos nu-mi aparțin! Sunt cuvinte izvorâte din inima unei persoane dragi mie… Dacă aș publica vreodată o carte, prefața acesteia mi-aș dori să fie scrisă de ea. Stilul ei, fluent, fără accente de romantism și, pe alocuri haios, reușește să redea stări și emoții cu o lejeritate remarcabilă. Textul pe care l-am ales, vorbește despre prietenie, despre NOI, despre metodele găsite de a combate distanța ce ne desparte… Vorbește despre mine, despre dorința mea de a scrie și despre un text început și nefinalizat! Este modalitatea prin care Ea a ales să mă încurajeze în acest demers! Acum, privind în urmă, realizez că reprezintă unul dintre acele…
-
Ani de pribegie…
Dorul de țară, de casă, de cei dragi este unul dintre cele mai puternice sentimente. Într-un astfel de moment, mai precis la final de noiembrie 2017, am simțit nevoia să aștern aceste sentimente pe hârtie. Dedic aceste versuri tuturor celor ce se află pribegi prin lume în căutarea unui viitor mai bun! Ani de pribegie În anii ce-au trecut am pribegit Prin locuri ce în vis doar le-am visat, Cu inima și sufletul deschis Pictând tablouri ce rămân de neuitat. Dar a venit și ziua în care Ceva mă strigă și mă cheamă înapoi, O simt în suflet atât de tare Încât, acum, mă întorc cu drag la voi! Lăsând…
-
O Vară dragă, unde pleci?
Scrisul: o pasiune, o terapie, un moft, o încercare! Dar mereu finalul este același: SCRIU! Scriu despre orice și nu mă opresc decât în momentul în care mă simt goală! În momentul în care inspirația se evaporă și-n jurul meu crează VIDUL! Scriu pentru că am înțeles că nu pot altfel! Și totuși… îmi este foarte greu să scriu versuri! Îmi place însă să mă provoc uneori, iar în această noapte de vară târzie, mi-am dat voie să mă joc cu rimele și metrii. În privința rezultatului… vă las pe voi să evaluați! O Vară dragă, unde pleci? Te aștept de la-nceput de an, Și-număr zilele la geam. Te…
S-ar putea să-ți placă și
Cel mai frumos Crăciun! Vi-l mai amintiți?
Ani de pribegie…
Who am I? Cine sunt eu?
-
Copilul și marea!
De mică îmi plăcea să visez cu ochii deschiși, să-mi provoc imaginația să depășească limitele copilului de atunci. O lăsam să zboare în voie pe meleaguri aflate doar din cărți sau poate dintr-o fărâmă de memorie ancestrală rămasă ascunsă undeva în suflet! Visam orice, oricât, oricum, iar acolo, în acele lumi nu existau bariere, nu existau legi sau constrângeri. Îmi construiam scenariile cu minuțiozitate, personajele apăreau de nicăieri, dar se potriveau perfect acelor locuri! Născute din ape de albastru-smarald sau din nisipuri fierbinți, erau pline de viață și de culoare… Și atunci, printre zeci de dorințe nerostite, una căpăta contur din ce în ce mai pregnant: să trăiesc la malul…
S-ar putea să-ți placă și
Timișoara – „mica Vienă”a României
Una città chiamata Call Center
Ani de pribegie…
-
Uneori în viață TREBUIE să faci … NIMIC!!!
Încă de la început suntem învățați că pentru a reuși în viață trebuie să ne zbatem, să dăm din coate, să legăm relații și prietenii ce ne pot ajuta și/sau propulsa în a obține ceea ce este în concordanță cu tradițiile și cultura societății din care facem parte! Setați cu aceste idei și credințe, acționăm de foarte multe ori precum niște roboți ce trebuie să dea check pe lista deja alcătuită de cei din jur! Dacă nu reușim suntem îndemnați să mai încercăm o dată și încă odată! Ne sunt aduse exemple clare și incontestabile prin care cei cu ambiție și determinare “Uite ce bine au ajuns!” Trăim toată viața…
-
Fiți cu adevărat Arhitecții propriei vieți!
De ce cu trecerea anilor uităm să fim copii? Unde dispare acea puritate? Cum de se evaporă credința în miracole? Momentele de curaj în care credeam cu tărie că munții pot fi mutați din loc? Era îndeajuns să visăm, să ne imaginăm, iar gândurile noastre mai devreme sau mai târziu prindeau contur… Cu fiecare zi ce trece ajung să cred că înțelepciunea vieții nu este deținută de noi Adulții, ci de copiii din jurul nostru! Tot mai multe teorii afirmă că stă în puterea noastră sa ne creăm Realitatea! Pot fi socotite controversate, dar acestea nu neagă existența lui Dumnezeu. Noile teorii doar încearcă să explice ce înseamnă cu adevărat…
