"Sportul este un izvor de sănătate şi prospeţime, un factor de longevitate." (Ana Aslan)
Blog

Cu un antrenor personal vei uita mărimea XL/XLL!

0
(0)

De câte ori nu ți s-a întâmplat să intri într-o sală de sport și în următoarele secunde ți-ai dorit să nu fi pus niciodată piciorul acolo?

Aveai senzația că toate privirile sunt îndreptate spre tine și parcă puteai auzi ceea ce gândesc cei din sală legat de aspectul tău fizic.

Să nu mai vorbim despre oglinzile ce te încercuiau și parcă scoteau și mai mult în evidență imperfecțiunile trupului tău.

Sau când, în sfârșit, ai decis că a sosit momentul să faci ceva pentru corpul și sănătatea ta, nu ai știut de unde să începi și cum să procedezi!

În minte îți răsuna mereu Mens sana in corpore sano*, dar nu existau niciunde indicatoare care să te îndrume spre aparatele potrivite și spre setul de exerciții corecte și adaptate nevoilor tale. Sau cel puțin un antrenor personal care să-ți fie alături!

Să nu mai vorbim despre oglindă!

În timp, aceasta a devenit cel mai mare dușman, iar imaginile celulitei, a colăceilor, a burticii inestetice și a grăsimilor de pe șolduri, îți creează disconfort, scăzându-ți încrederea în tine și demoralizându-te.

Ai senzația că au trecut ani de când ai purtat ultima dată haine mulate sau atunci când arătai excelent în costum de baie!

Acum, cauți cu disperare să-ți ascunzi excrescențele!

Ai renunțat demult la a mai purta rochia aceea sexy ce te făcea să te simți excelent în pielea ta.

Cât despre costumele de baie… dacă ai putea găsi unul din care să nu se vadă nimic, ai fi cea mai fericită, nu?

Și te gândești deseori unde ai greșit, în timp ce, mănânci în grabă un junk food “delicios”!

Nu ai fost reticentă la schimbarea stilului de viață, dimpotrivă, ai căutat tot felul de soluții!

Nici tu nu mai știi câte diete “minune” ai urmat, câți “guru” în ale sportului ai urmărit pe rețelele de socializare și pe YouTube…. și toate aceste eforturi au avut rezultat doar pe termen scurt, ca mai apoi să lase efectul yo-yo să intervină.

Finalul tuturor acestor încercări?

Ai acumulat și mai multe kilograme ce încep să-ți afecteze și sănătatea, barometrul stării tale psihice este pe minus, iar motivația ți-a dispărut complet.

Nu vrei să mai auzi de exerciții fizice sau de un regim alimentar sănătos!

Ori, poate că te afli în categoria persoanelor ce au probleme de sănătate, de vârstă,  fapt ce te determină să te gândești foarte bine înainte de a începe o dietă sau o activitate fizică.

Ai putea fi însă o proaspătă mămica, iar semnele sarcinii și-au pus amprenta pe fizicul tău!

De asemenea, poți fi o adolescentă ce se confruntă cu supraponderabilitatea/obezitatea și nu ai găsit încă nicio metodă eficientă de a arăta ca cei de o vârstă cu tine!

Dar, te poți afla foarte bine și-n categoria workaholici-lor și nu-ți pasă de altceva în afară de job, în cazul în care nu ești deja, genul de persoană foarte reticentă, care se agață de orice motiv pentru a nu porni pe drumul schimbării.

Legat de activitatea fizică și de un regim alimentar sănătos, scuzele pe care le vei găsi, vor fi, mai mereu aceleași:

  • Nu am timp să mă dedic exercițiilor fizice;
  • Să mănânc sănătos presupune timp pentru a găti, ceea ce mie îmi lipsește cu desăvârșire;
  • O dietă înseamnă bani mai mulți cheltuiți pe alimente;
  • Sunt mult prea pofticioasă să mă pot abține și chiar am nevoie de ceva dulce atunci când simt presiunea prea mare;
  • Dulciurile sunt preferatele mele deoarece îmi ridică întotdeauna moralul și au darul de a umple golul acela interior;
  • Nu pot respecta orele de masă pentru că programul meu este mai mereu haotic și nu pot mânca la comandă;
  • Nu voi reuși niciodată să obțin rezultate;
  • Cu siguranță voi începe de mâine, de luni, de săptămâna viitoare etc.;
  • Povești, marketing, una peste alta, eu nu cred în diete “minune” sau că, după un timp de practicare al exercițiilor, pot ajunge ca în aceste fotografii. Sunt mult prea WOW pentru a nu-mi crea o stare de susceptibilitate. Cu siguranță, sunt prelucrate!
  • Iar o scuză mai actuală: Este pandemie, sunt interzise astfel de activități, majoritatea sălilor de fitness sunt închise!

“Sportul este un izvor de sănătate și prospețime, un factor de longevitate”*

Iubitorii sportului afirmă că Sportul este viață, precum sunt iubirea și educația, de aceea ar trebui să facem loc în viețile noastre și acestei activități.

Victor Diaconescu - antrenor personal
Victor Diaconescu – personal trainer

Pe aceeași premisă merg și eu, Victor Diaconescu, antrenor personal cu o experiență de peste 8 ani în acest domeniu și absolvent al unui master dedicat acestui sector, din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport.

Pasiunea mea pentru sport a fost nemărginită, practicând activități sportive încă de mic.

Am făcut cunoștință cu fitness-ul în jurul vârstei de 15 ani, această “întâlnire” fiind posibilă, deoarece doream să-mi îmbunătățesc calitățile fizice.

Pe lângă aceste antrenamente, am înțeles că mai este nevoie de ceva: UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS. Așadar, am îmbinat activitatea fizică cu respectarea unei diete adecvate.

În timp, pasiunea și rezultatele uimitoare pe care le-am obținut, s-au transformat în dorința de a împărtăși tuturor beneficiile acestui nou stil de viață.

Am descoperit plăcere în lucrul cu oamenii, iar satisfacția a crescut de fiecare dată când am observat rezultate notabile și schimbări senzaționale la nivel fizic și psihic la clienții mei.

Pentru că, în definitiv, “Sportul înseamnă endorfine, iar endorfinele te fac fericit!”*

“Să fii FIT nu este o destinație, ci un mod de viață!”*

Ca personal trainer, mă recomandă, în primul rând, propriul meu corp.

Victor Diaconescu- Personal Trainer Sportiv Antrenor Personal
Victor Diaconescu- Personal Trainer – Sportiv – Antrenor Personal

În tot acest timp, am testat fiecare exercițiu pe mine însumi pentru a descoperi  ce grupe musculare trebuie lucrate și la ce intensitate trebuie să fie efectuate exercițiile.

Rezultatele uimitoare și mărturiile persoanelor ce au avut încredere să înceapă acest parcurs alături de mine, sunt grăitoare.

Sunt încântat să văd că am reușit să le transmit pasiunea mea, oferindu-le motivația de a începe și, cu disciplină, să continue pentru a-și atinge scopul.

Acestea au înțeles că voința este precum un mușchi și cu cât îl vor folosi mai mult, cu atât vor deveni mai puternici.

Au aflat, cu încântare, că trupul lor poate face orice, fiind nevoie doar de a convinge creierul și au înțeles că locul în care vor trăi toată viața nu este un “acasă” oarecare, ci propriul lor corp.

Cu un antrenor personal vei uita mărimea XL/XLL!
Before and After

Motivat de rezultatele obținute de către clienții mei, am decis să pun acum la dispoziție experiența mea și vă invit să intrăm împreună, în această lume a sportului.

Și de ce nu am face-o, atâta timp cât avantajele de a avea suportul unui antrenor personal sunt multiple?

Beneficiind de experiența, îndrumările și susținerea mea, vom obține într-un timp scurt, rezultate maxime, deoarece programul de lucru este personalizat, fiind creat special pentru fiecare dintre voi, avându-se în vedere obiectivele voastre.

Pe parcursul antrenamentelor, nu numai că voi evalua corect progresul, dar vă și pot corecta atunci când executați greșit exercițiile.

Vă voi motiva de fiecare dată și nu vom putea pierde nici măcar o secundă de antrenament, deoarece voi fi mereu lângă voi, îndemnându-vă să lucrați cu seriozitate.

Doar în acest mod vom putea obține rezultate într-o manieră eficientă!

Pentru a evita plictiseala practicării doar unui singur tip de antrenament, am pregătit o gamă largă de exerciții.

Sub supravegherea mea, nu veți avea parte de accidentări, antrenamentul fiind sigur și util.

Vom lucra în mod corect și eficient, obținând un echilibru între arderea grăsimilor și dezvoltarea masei musculare.

Cu ajutorul meu, veți descoperi abilități, de care, nu erați poate conștienți că le dețineți.

În plus, starea voastră interioară se va optimiza, fiind energici și bine dispuși și după terminarea antrenamentului.

De asemenea, veți fi învățați să duceți un stil de viață mai sănătos, chiar și atunci când sunteți în afara sălii de fitness, deoarece un antrenor personal este capabil să aleagă o alimentație potrivită, alcătuind și controlând planul de nutriție.

În cazul în care va fi nevoie, vă pot indica și suplimente nutritive sau alte mijloace auxiliare pentru a ne atinge obiectivele.

Veți învăța că practicarea sportului nu este doar o bifă marcată în agendă, ci una dintre prioritățile vieții.

De asemenea, având în vedere situația sanitară la nivel mondial și restricțiile impuse,  ofer posibilitatea de a ne continua antrenamentele de acasă prin ședințe unul la unul prin platforma Zoom.

Dacă ai ajuns până aici cu cititul, înseamnă că te-ai regăsit într-una din situațiile menționate la început!

Așadar, ce mai aștepți?

Vrei să scapi odată de kilogramele în plus, rapid, eficient și sigur, obținând corpul la care acum îți este teamă să visezi?

Nimic mai simplu!

Începe colaborarea cu mine ACUM și vei uita de celulită și grăsimea în exces!

Dacă încă nu ești pe deplin convins/ă, te invit pe pagina mea de Facebook pentru a vedea mai multe rezultate!

Ai văzut?

Clienții mei au reușit să obțină silueta mult visată în doar câteva săptămâni, urmând indicațiile mele!

Îți dorești și tu să arăți așa, nu-i așa?

Perfect! Ai ajuns la locul potrivit! Trebuie doar să fii suficient de curajoasă/curajos pentru a începe!

Ce mai aștepți?

Mai sus, ți-am prezentat soluții pentru fiecare problemă pe care tu ți-ai putea-o imagina!

Îți dorești cu adevărat să obții rezultate uimitoare sau… încă mai găsești scuze?

Oferă-ți DOAR 2 săptămâni de colaborare cu mine și vei afla că am avut dreptate!

Pe lângă antrenamente, vei beneficia și de planuri alimentare, create de mine, pentru a-ți atinge obiectivele.

Planurile alimentare conțin alimente accesibile, pe care le vei găsi oriunde și care, îți garantez, că sunt mai ieftine decât shaormele, fast food-ul și dulciurile pe care le consumi în acest moment!

Feedback-ul la aceste scheme de nutriție este unul extrem de pozitiv, 90% dintre clientele mele remarcând că nu au mai simțit absolut deloc nevoia de a mânca ceva dulce.

Vezi! Poți mânca sănătos, satisfăcându-ți în același timp și pofta de dulce, dar trebuie să vrei!

Secretul este în ați dori suficient de mult să te abții, pentru că “nu pot să mă abțin” NU EXISTĂ!

Încă ești sceptic/ă?

Da, te înțeleg, dar trebuie să crezi ceea ce vezi: peste 10,000 de rezultate postate pe paginile mele de social media.

Probabil 50% dintre oamenii de acolo nu au crezut că pot obține acele rezultate în atât de puțin timp.

Dar crede-mă: SE POATE!

Rezultatele sunt 100% reale, mărturie stau mesajele de la clientele cu care colaborez!

În definitiv, este doar alegerea ta să nu te mai ascunzi în spatele scuzelor și să începi să muncești pentru a obține corpul, energia și tonusul la care până acum doar ai visat, nu-i așa?!

Dacă cuvintele mele sau ceea ce ai văzut, te-au convins, hai să-ți explic și cum funcționează colaborarea cu mine?

PASUL 1

Alege planul pe care ți-l dorești (doar plan alimentar, doar antrenamente sau ambele)

PASUL 2

Completezi formularul de contact cu toate detaliile necesare, pe care îl gășești AICI.

PASUL 3

Aștepți email-ul meu ce va conține indicațiile de urmat pentru începerea colaborării noastre.

PASUL 4

Plătești factura pe care ți-o voi trimite pe email și începem să lucrăm împreună!

De asemenea, în funcție de obiectivul tău, poți alege unul dintre planurile de mai jos.

ATENȚIE: nu plătești nimic acum! Plata va fi efectuată doar după ce vei primi factura pe mail!

  1. Doar plan alimentar

Perfect pentru tine dacă nu îți place sau nu poți/nu vrei să faci și exerciții fizice sau te descurci singur/ă cu antrenamentele.

Rezultatele sunt garantate oricum!

Plan alimentar săptămânal cu 5 mese pe zi (3 principale și 2 gustari).

Meniu realizat în funcție de preferințele tale alimentare!

Produse accesibile, la îndemâna oricui și foarte ușor de pregătit!

FĂRĂ ÎNFOMETARE!!!

Vei manca mai mult decât mănânci acum și vei slăbi foarte repede!

2. Plan Alimentar + Plan de antrenamente (acasă sau la sală)

Cea mai populara opțiune a celor peste 3000 de clienți cu care colaborez în prezent!

Rezultate rapide, garantate, în doar câteva săptămâni!

Plan complet care include meniu și antrenamente specifice în funcție de obiectivele tale!

Antrenamente care pot fi făcute acasă sau la sala, în funcție de preferințe!

Schimbarea planului săptămânal în funcție de rezultate!

Suport permanent pe messenger, email sau whats’app!

Video-uri cu exercițiile explicate, pentru a le executa corect sau sesiune de antrenament unu la unu pe platforma Zoom!

3. Doar plan de antrenament

Atunci când știi deja să mănânci sănătos și echilibrat, planul de antrenament te va ajuta să obții corpul pe care ți-l dorești, extrem de rapid!

Plan de exerciții care include antrenamente specifice în funcție de obiectivele tale!

Antrenamente care pot fi făcute acasă sau la sală, în funcție de preferințe!

Schimbarea planului săptămânal în funcție de rezultate!

Suport permanent pe messenger, email sau whats’app!

Video-uri cu exercițiile explicate, pentru a le executa corect!

Care vor fi beneficiile tale dacă începi colaborarea cu mine ACUM?

  1. Starea ta de sănătate și digestia se vor îmbunătăți, schimbare ce va fi vizibilă, obținând energie și poftă de viață!
  2. Vei învăța cum să mănânci sănătos și echilibrat, astfel încât nu doar să obții rezultatele dorite, dar să te și menții!
  3. Vei reuși să scapi de kilogramele nedorite rapid și sănătos, bucurându-te din nou de hainele preferate, chiar și de cele mulate sau de costumele de baie preferate!
  4. Vei simți din nou plăcerea de a face poze fără a te mai chinui să-ți ascunzi burtica sau grăsimea de pe șolduri!
  5. Ai opțiuni diverse pentru executarea antrenamentelor: din confortul casei tale sau la sală!
  6. Ai acces la video-uri în care îți voi explica executarea fiecărui exercițiu sau la sesiuni în direct pe platforma Zoom!
  7. Oricând ai întrebări sau nelămuriri, mi le poți adresa, eu fiind mereu alături de tine pe tot parcursul colaborării noastre!
  8. Planurile alimentare gândite de mine sunt accesibile și ușor de pregătit, astfel încât să nu întâmpini dificultăți în a le urma!
  9. Schimbarea stilului de viață se va reflecta și în buzunarul tău, pentru că vei cheltui mult mai puțin pe mâncare, dar vei mânca sănătos!

Urmându-mi indicațiile, în doar câteva săptămâni schimbările vor începe să se observe, iar acestea vor fi notabile și simplu de verificat. Este îndeajuns să te urci pe cântar sau să te privești în oglindă!

Tu ești singura/singurul ce poate schimba felul în care arăți și modul în care te simți!

Clienții mei au reușit!

Vrei să te afli și tu printre ei?

“Junk foodul pe care ți-l dorești o oră sau corpul pe care ți-l dorești de-o viață? Tu alegi!”*

ATUNCI CE MAI AȘTEPȚI?

If you want to change,
you have to be willing to be uncomfortable!


Surse:

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor 0 / 5. Număr voturi: 0

Nu există voturi! Votează primul.