Povestea poveștilor
Blog,  Proiect S.I.M.T powered by Mona Șimon

Povestea poveștilor

5
(4)

Povestea ei începe cu mult timp în urmă, când Natura era încă adevărata stăpână peste acest pământ!

Ființe magice domneau în armonie printre oameni, contribuind astfel la echilibrul milenar al Universului.

În această lume magică, într-o zi de toamnă târzie, cu frunze aurii drept covor al solului fără de margini, se născu ea!

O fetiță cu ochi de cleștar, cu pielea de culoarea abanosului și mică cât o nucă.

Scâncetele ei, ce anunțau un nou triumf al vieții, scoase din peșteră pe antica vrăjitoare Sibila.

Cum auzi acest nou cântec de nou-născut, Sibila deschise Marea Carte a Vieții și a Morții, unde stăteau înscrise cele mai însemnate vrăji și profeții.

Colbul zbură în aer în mii de particule argintii la mișcarea greoaie a foilor uriașe ale cărții.

Sibila căuta cu înverșunare printre acele pagini ceea ce instinctul îi șoptea constant și neîntrerupt.

– Asta este! exclamă ea mulțumită, scărpinându-și negul uriaș din vârful bărbiei.

Cheiro! strigă ea mătura magică.

– Scutură pânzele de păianjen de pe tine și praful veacurilor, deoarece a venit vremea noastră! Avem de îndeplinit o misiune importantă!

Mătura, înaltă și subțire, se scutură cu putere, transformându-și perii vechi și uscați în unii noi, ce luminau acum cu putere întunericul peșterii.

Sibila încălecă dintr-o săritură pe Cheiro, luându-și zborul!

Cerul nopții era senin, iar stelele dansau în jurul unei Luni mari și pline, precum chipurile sănătoase ale femeilor din acel regat.

Peste câteva ceasuri, vrăjitoarea ajunse în fața unui castel străvechi, aproape la fel de bătrân ca și ea.

Străjerii, cum au văzut-o, au înlemnit de groază pentru că trecuseră secole de când ea nu se mai arătase oamenilor.

Au lăsat-o să treacă, plecându-și trupurile în semn de respect, cunoscând imediat că aceasta era voia Divinității.

– Vreau să văd copila! porunci ea contelui Marchisus.

Contele, abia trezit din somnul dulce, o privi printre genele încă lipite de vise.

Sibila?!

– Da conte!

– Nu vreau să te jignesc, dar cărui fapt datorăm această vizită?

– Vă voi spune totul… dar nu apucă să termine de dus la capăt propoziția, deoarece contesa Marchius apăru cu fetița în brațe.

– Apropie-te, te rog! o rugă vrăjitoarea pe tânăra femeie.

Aceasta se apropie, iar când ajunse lângă bătrână, făcu și ea o plecăciune și i-o dădu în brațe.

– O Doamne! rosti Sibila. Este chiar ea, așa cum scrie în Marea Carte a Vieții și a Morții!

– Ați botezat-o? întrebă ea, nerăbdătoare.

– Nu, nu încă! au răspuns ei.

Abia* se va numi! porunci ființa magică, iar ea este cea mult așteptată!

– O prorocire? îngăimă contele Marchius, plin de teamă.

Contesa, la auzul acelor cuvinte, smulse din brațele Sibilei copila și fugi cu ea în iatac.

– Da conte! O profeție, confirmă bătrâna, o profeție ce va putea aduce din nou liniștea în Țara Gontiei, condusă de Manticore, o fiară cu trup de leu, chip de om și coadă de scorpion.

Odată cu venirea lui din burta vulcanului Morion, demonii au pus stăpânire pe acel minunat tărâm. Elfii, spiridușii și zânele au fost luați prizonieri, praful lor magic continuă să fie strâns ca mai apoi să fie transformat în pucioasă. Cu aceasta, Manticore plănuiește să cucerească toate ținuturile și să le dăruiască demonilor săi.

– Și Abia cum ar putea opri această forță malefică? se întrebă contele ca pentru sine.

Vrăjitoarea auzindu-l, zâmbi și printr-o simplă mișcare a buzelor, opri timpul în loc. În acea liniște perfectă, bebelușa alunecă ușor în mâinile ei.

O incantație magică, cântată pe diferite tonuri, transformă micuța într-un corb negru ca tăciunele.

– Zboară fata mea, zboară și îndeplinește-ți destinul! îi spuse Sibila, în timp ce îi dădu drumul pe fereastră.

Povestea nu ne spune câte luni sau ani Abia a zburat spre tărâmul malefic al lui Manticore. Însă, pe tot parcursul acestei călătorii inițiatice, ea auzea învățăturile înțelepte ale bunei vrăjitoare.

Dar totul ar fi fost prea simplu pentru Abia, dacă Adamanta, credincioasa sclavă a Stăpânului Întunericului, nu văzu în lava caldă a vulcanului, acel corb ciudat ce zbura fără odihnă spre Gontia.

Fugi în grabă să-și anunțe suveranul despre bănuiala pe care o avea.

După un lung zbor, Abia decise să se odihnească pe ramul primitor al unui copac.

Era dezorientată deoarece trecuse de vârful vulcanului Morion, iar cunoașterea Sibiliei părea să fi dat greș.

Nu exista nici urmă de întuneric sau influență nefastă oricât ar fi străpuns cu privirea împrejurimile.

– Un intrus Slăvite Manticore! îl anunță Adamanta.

– Perfect! răspunse acesta, transformându-se în câteva clipe într-o frumusețe de bărbat.

– Mă duc să-l întâmpin așa cum se cuvine! și își luă zborul, fâlfâind din aripile invizibile.

În acest timp, Abia reveni și ea la forma umană și se îndrepta spre castelul din vârful muntelui.

Dintr-o dată i se înfățișă în toată splendoarea, un chipeș tânăr.

– Bună să vă fie ziua! salută acesta politicos.

– Mulțumesc, asemenea! răspunse Abia, mirată și vrăjită de acesta.

– Sunteți nouă în acest ținut? continuă el conversația.

– Cum se numește acest teritoriu? îi întoarse ea întrebarea.

– Ne aflăm în minunata Țară a Gontiei! îi zâmbi el. Iar cu voia ta, aș vrea să mă prezint.

Fata încuviință cu o mișcare delicată a capului.

– Eu nu sunt altul decât prințul Mandicore! iar după rostirea acestor cuvinte, Abia căzu într-un somn adânc.

Visă multe lucruri ciudate, parcă venite din alte dimensiuni.

Un dragon uriaș de metal ce scotea fum în timp ce alerga cu viteză pe niște linii de fier paralele. Mulțime multă se regăsea în burta lui, dar oamenii nu păreau speriați și-l numeau cu mândrie, tren.

Mai apoi, imaginile s-au schimbat și au început să se amestece cu sfaturile Sibilei și cu propriile gânduri.

– Cum ar fi putut să distrugă un prinț atât de chipeș?

– Unde era oare dreptatea divină?

– Cine era cu adevărat Răul în această poveste?

Până la urmă, Sibila fusese cea care înghețase timpul pe tărâmul ei și pe ea o transformase în corb, punând-o să zboare sute de kilometri. Și pentru ce? Pentru o prorocire care nu avea niciun fundament?

– Doriți puțină apă proaspătă? o întrebă mieros, Adamanta.

Abia deschise ochii și luă, cu recunoștință, cana rece între mâinile delicate.

– De ce se spune că Gontia este stăpânită de întuneric? încercă ea să afle.

– Minciuni ale vechilor vrăjitoare care nu mai au nimic de făcut pe timp de pace și scornesc tot felul de legende! îi mărturisi, surâzând mieros, Adamanta.

– Care este numele dumneavoastră? dori să știe sclava cea mincinoasă.

Abia îmi este numele și vin de departe pentru a îndeplini o profeție!

– O da! Globul magic al tânărului nostru prinț a prezis că o frumoasă fată, din depărtări, îi va deveni soție.

– Așadar acesta este scopul meu?

– Accept această căsătorie, cu o condiție: regatul tatălui meu să fie dezghețat și timpul să-și reia mersul.

– Dorința voastră este poruncă pentru prințul nostru!

Sibila vedea și auzea totul prin oglinda sa magică.

Încerca, cu disperare, să-i trimită Abiei avertizări, dar totul era în zadar. Toate se spărgeau de zidul vulcanului Morion pentru că puterile ei începeau să slăbească.

Însă, în Gontia pregătirile de nuntă erau în toi, iar Abia se bucura de tot acel fast, uitând cu desăvârșire de misiunea sa.

În fața altarului uriaș din marea catedrală a noului său regat, la braț cu Mandicore, Abia rosti un DA plin de pasiune.

Într-o clipită, magia locului dispăru în neant, iar în locul luminii, întunericul se așternu peste toți și toate!

– Hahaha! credeai că mă vei păcăli! râse în hohote Mandicore.

– Acum, nu numai că ești a mea pe vecie, dar prin această uniune, am reușit să obțin și ultimul praf ce-mi lipsea și să pornesc în cucerirea tuturor!

Abia, prăbușită la pământ de rușine, de durere și regrete, vărsa lacrimi amare.

Stăpânul Întunericului, urmat de Adamanta, plecă nepăsător, lăsându-și naiva soție să plângă cât vrea. Deja nu mai prezenta niciun interes pentru el.

Dar cum Divinitatea nu permite ca un dezechilibru să pună în pericol întreaga sa creație, veni în ajutorul fetei.

Îi preschimbă lacrimile într-o armată de îngeri, a căror armuri radioase, sclipeau, înghițind întunericul.

Lupta între bine și rău dură săptămâni întregi, dar la final, Mandicore fu prins și trimis în gaura neagră a Haosului.

Tânăra fata reuși să se întoarcă acasă, triumfătoare, și cu o lecție foarte importantă pe care o învățase: „că nu tot ce strălucește este aur!”

Să vă mai spun că lupta între lumină și întuneric continuă și acum, iar noi suntem cei care putem decide cine va învinge prin tot ceea ce facem, gândim și reacționăm?

Alegerea ne aparține, dar Universul va fi mereu aproape pentru a ne îndrepta greșelile, chiar și prin pedepse, doar pentru a continua să păstreze echilibru milenar al acestei lumi!

Ficțiune scrisă în urma provocării lansate de către proiectul S.I.M.T. gândit și gestionat de către Mona Șimon!

Provocarea cu numărul 1!

Surse și legendă:

  • foto copertă – Magical + Mystical – Unsplash
  • Abia – nume de fată ce semnifică „Dumnezeu este Tatăl meu cel mai bun”
  • restul numelor folosite în poveste: Sibila, Cheiro, Țara Gontiei, Morion, Mandicore, Adamanta etc. sunt nume magice cu diverse semnificații

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor 5 / 5. Număr voturi: 4

Nu există voturi! Votează primul.

6 comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: