Alma Parchet înnobilează casele românilor
Blog,  Superblog2024

Alma Parchet înnobilează casele românilor

5
(1)

Simfonia texturii parchetului premium

Atras de minunățiile acelei săli, ce evoca timpuri de mult apuse, se îndepărtă fără să-și dea seama de grup.

Parchetul somptuos suna precum clapele unui pian și parcă îl îndemna nu numai să valseze pe luciul lui, dar și să îl atingă. Cuprins de beatitudine, se întinse ușor la podea. Cu degete tremurânde, mângâie pardoseala, fiind învăluit ca prin magie de simfonia texturii acesteia. Lemnul acela cânta pentru el precum vechii trubaduri. Foșnetul pădurilor, susurul izvoarelor, soarele ce mângâia corolele falnicilor stejari, toate erau acolo pentru el, oferindu-i un spectacol senzorial ce avea să-și pună amprenta pentru totdeauna în inima lui.

Simfonia texturii parchetului premium Parchet Stejar masiv Design Versailles - Select - 20x980x980 mm prelucrat in Canva Free
Parchet Stejar masiv Design Versailles- Select - 20x980x980 mm (poza preluată de pe site-ul Alma Parchet), poza dansatori preluată de pe Canva Free, toate prelucrate în Canva Free

Trecuseră ani de la vizita sa la Palatul Versailles. Acum nu mai era acel tânăr visător, cel puțin nu la suprafață! La fel ca și copacii pădurilor milenare, adunase ani, ani ce puteau fi înnumărați pe trup și pe chip, dar sufletul îi rămase intact.

Devenise un avocat de succes. Reușise prin multă muncă și determinare, dar cu onestitate și înțelepciune, să-și îndeplinească visurile! Totuși, în caseta inimii, se mai afla încă o dorință ce-i ardea pieptul.

Încercase în nenumărate rânduri să-i dea glas, s-o elibereze, dar nu găsise o soluție până în acest moment! Iar acest lucru se transformase în frustrare. Ce folos că avea bani dacă nimeni nu reușea să-i transforme în realitate visul?

Acea sală din Palatul Versailles! Sala unde fusese cuprins de vrajă și călăuzit către tărâmurile magice ale pădurilor. Acolo unde bucățile de lemn prețios îi cântaseră acea simfonie.

Scena avea și acum același efect, ca în urmă cu mulți ani! Dar, de această dată, era decis s-o aducă în realitate lui.

Simfonia texturii parchetului premium - Alma parchet: parchet stejar stratificat iclassici violino
Poză preluată de pe site-ul Alma Parchet: Parchet stejar stratificat iclassici violino

Alma Parchet – „Parchetul este prima mobilă în casă”

-Silvia, am nevoie să îmi găsești locul de unde pot cumpăra cel mai prestigios parchet! Nu mă interesează costul! A venit vremea să-mi transform casa în acasă, să simt mirosul pădurilor, să mă întorc la rădăcini! Chiar nimeni nu mă poate ajuta?

Secretara cea tinerică îl privi peste ochelarii ochi de pisică, tridimensionali, dar la modă.

-Ai vizitat vreodată Palatul de la Versailles? o întrebă domnul Tudor, avocatul.

Silvia căscă și mai tare privirea la șeful ei.

Era o fată muncitoare, dar istoria și călătoriile nu erau punctul ei forte.

Fără să mai aștepte un răspuns bărbatul căută repede pe internet renumitul obiectiv pentru a i-l arăta.

-Uite ce vreau să faci! Studiază cu atenție aceste imagini, citește orice articol legat de parchet de lux și când termini, te aștept la mine în birou, ok? Și încă ceva: vreau să existe posibilitatea de a avea încălzire în pardoseală.

Fata notă totul cu o rapiditate incredibilă, pe tabletă. Aici era de neîntrecut.

Mulțumit și convins că Silvia înțelese task-ul dat, bărbatul se îndreptă spre biroul său.

Pendulul ceasului bătu de nenumărate ori până când secretara, cu ochelari tridimensionali, își făcu apariția în biroul lui.

-În sfârșit, credeam ca m-ai dat uitării! glumi el, atunci când o văzu în pragul ușii.

-Ia sa vedem, ce ai găsit? Ce este asta, Silvia? întrebă imediat domnul Tudor.

-O listă! răspunse secretara.

-O listă cu ce, fată dragă? Ce înțeleg eu de aici?

-Păiii, se bâlbâi Silvia, este o listă cu firmele unde se poate găsi parchet de lemn. Aveți contactele, adresele de la showroom-uri…

-Păi și imagini?? Tu nu știi că o poză face cât o mie de cuvinte?

O liniște apăsătoare se lăsă în biroul bow-window al avocatului Tudor.

Avocatul citea printre rânduri numele firmelor, când, dintr-o dată, numele Alma Exquisite Floors îi făcu inima să tresalte.

Între timp, pendulul continua să se miște alene dintr-o parte în alta, hipnotizând atmosfera.

-Programează-mi, te rog, o vizită în showroom-ul celor de la Alma Exquisite Floors!

-Imediat șefu’!

Numele celor de la Alma Parchet îl atrăgea ca un magnet. Spera doar să nu fie din nou dezamăgit.

Călătoria lui spre a recrea o atmosferă din alte timpuri devenise obositoare. Se simțea precum eroul din povești ce pornea pe un drum plin de mister. Un drum inițiatic valoros, încărcat cu învățăminte. Dar, măcar acelui erou i se dădea posibilitatea să întâlnească personaje cheie, pentru a reuși să-și îndeplinească scopul. Lui, în schimb, ce i se oferea? O secretară care nici măcar nu putea face diferența între un parchet laminat și un parchet premium!

-Șefu’, am programat vizita la showroom-ul celor de la Alma Parchet! Puteți merge astăzi! Adresa showroom-ului este chiar aici, în București, în strada Fântânica nr. 14, sector 2. În apropiere de Mega Mall și Gara Obor, lângă Biserica Capra.

Avocatul mulțumi repede secretarei și dispăru pe ușă.

Site-ul companiei îi oferise informațiile necesare ce îl determinară să le facă o vizită imediat.

Fondatoarea companiei Alma Parchet, Georgiana Enache, reușise să transforme o afirmație într-un adevărat concept: ”Parchetul este prima mobilă în casă”.

Acest lucru se întâmpla în anul 2011, când compania a apărut pe piața de pardoseli premium, în special din lemn. Dorința tinerei antreprenoare a fost de a oferi românilor tot ce e mai bun și mai durabil pentru casele lor.

Și nu s-a oprit aici! Împreună cu echipa ei a ales să fie alături de clienți pe tot parcursul procesului, din etapa de căutare, oferind consultanță și până la livrarea și montajul produselor alese.

Ajuns la adresa indicată, inima domnului Tudor începu să vibreze de entuziasm.

Mulțimea de produse expuse și acel parfum autentic al naturii îi cuceri toate simțurile. Deja își imagina fiecare pas pe care îl va face pe acea pardoseală deosebită și cum tălpile îi vor fi mângâiate de căldura amintirilor. În sfârșit, casa lui va îmbrăca veșmintele unei eleganțe de necontestat.

Întâmplare sau noroc, dar reușise s-o întâlnească chiar pe fondatoarea companiei. Și nu doar atât! Distinsa doamnă se oferi să îl ajute în a face cea mai bună alegere.

Avea dreptate această curajoasă antreprenoare!

La ce te puteai gândi atunci când auzeai termenul de “Exquisite flooring … for exclusive interiors” dacă nu la mirosul pădurii, la atingerea fină a texturii copacilor, la pașii grei a căror sunet vor răsuna melodios pe dușumeaua masivă sau la luxoasele palate ale nobililor francezi?

-Așadar, doriți să vă reîmprospătați decorul interior, corect? întrebă doamna Enache, ce avea deja în minte o recomandare pentru clientul său.

-Da și nu doar atât. Aș vrea să recreez atmosfera impunătoarei Săli a Oglinzilor din Versailles, dar, în același timp, să existe posibilitatea să fie montat peste sistemul de încalzire din pardoseală.

-Sunteți la locul potrivit! spuse doamna, în timp ce îi dădu o mostră din parchetul Chevron. Simțiți vă rog eleganța atemporală și energia acestei bucăți de lemn! îl îndemnă ea.

Cucerit de acea piesă rafinată de lemn, avocatul dori să afle mai multe detalii despre acest model.

Alma Parchet înnobilează casele românilor - Istoria si evolutia parchetului Chevron - Alma Parchet
Istoria și evoluția parchetului Chevron - Sursă poză și informații preluate de pe site-ul Alma Parchet și prelucrate în Canva Free

Atunci când lemnul spune o poveste

Domnul Tudor mângâia bucățica de lemn ce părea că prinsese viață în mâinile lui.

-Sunt confecționată din lemn (stratificat sau masiv), sunt durabilă, refinisabilă și-ți pot face camerele să pară mai mari și mai luminoase! îi șopti aceasta. În plus, sunt versatilă și pot fi utilizată într-o varietate de stiluri de design interior, de la clasic la modern. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să alegi tipul de lemn, dar eu cred că ți s-ar potrivi cel mai bine stejarul la tine acasă. Chiar ești o persoană de tip stejar să știi! îl asigură bucățica de parchet Chevron.

-Doamna Enache, cred că decizia este deja luată! Mai am nevoie de o informație: să-mi indicați modelul parchetului Chevron ce poate fi montat peste un sistem de încălzire în pardoseală.

-Sigur că da! Avem exact ceea ce căutați: Parchet Chevron 45° – Dublustratificat Nefinisat Stejar Natur – 14x140x600 mm.

Acest model de parchet dublu stratificat din stejar, cu tăietura de 45 de grade este realmente special. Elegant, unic, cu o tăietură de factură clasică este o declarație de stil, confort, rafinament și durabilitate.

Se îmbină nut – feder, cu sistem de îmbinare și pe capete, astfel este stabil și rezistent. Stratul de uzură de 4 mm – din esență de stejar – vă asigură că îl puteți refinisa de mai multe ori (cel mult 4, în funcție de uzură, zgârieturi de adâncime și echipamentele de finisaj). De asemenea, este o variantă optimă pentru a fi montat peste un sistem de încălzire în pardoseală.

-Perfect! Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat!

Parchet Chevron 45° - Dublustratificat Nefinisat Stejar Natur - 14x140x600 mm - Alma Parchet
Parchet Chevron 45° - Dublustratificat Nefinisat Stejar Natur - 14x140x600 mm - poză preluată de pe site-ul Alma Parchet

De ce să alegem o pardoseală de lemn masiv?

-O să vă las și o listă cu toate informațiile despre ce înseamnă parchetul stratificat, propuse fondatoarea.

-Îmi doresc ca fiecare dintre clienții noștri să înțeleagă că alegerea unei pardoseli de lemn masiv înseamnă durabilitate, confort, ecologie și mai ales, o răsplată a faptului că merită ce e mai bun pentru casele lor. Măcar dacă muncim o viață întreagă într-un birou, atunci când ajungem acasă să avem posibilitatea de a ne deconecta de la rutina zilnică și de a ne bucura de faptul că ne putem permite o evadare în natură! De asemenea, dacă doriți, noi ne putem ocupa de montarea acestuia. Oferim și acest serviciu! Experiența ne recomandă!

-Și încă un lucru, nu uitați că ”Parchetul este prima mobilă în casă”, iar Alma Parchet transformă în realitate acest concept! spuse antreprenoarea, zâmbind.

Cei doi și-au strâns mâna! Doamna Georgiana Enache alături de Alma Parchet a mai făcut un client fericit!

Alma Parchet înnobilează casele românilor - Tipuri de parchet scris cu negru
Informațiile și poza preluate de pe site-ul Alma Parchet și prelucrate în Canva Free
Alma Parchet înnobilează casele românilor - totul despre parchetul stratificat
Informațiile și poza preluate de pe site-ul Alma Parchet și prelucrate în Canva Free
Alma Parchet înnobilează casele românilor - totul despre parchet stratificat
Informațiile și poza preluate de pe site-ul Alma Parchet și prelucrate în Canva Free

Sfârșit sau un nou început?

-Dragii mei, ați reușit să fiți cu mine în această călătorie fantastică?

-Închizând ochii, ați reușit să vedeți fastul de la curtea regilor francezi? Dar să simțiți adierea vântului sosit din pădurile milenare, simfonia naturii și foșnetul corolelor de stejar?

-Nu este așa că deja v-ați imaginat tălpile pășind pe această pardoseală deosebită, fiind învăluiți în căldura amintirilor?

Dacă ați răspuns cu DA măcar la una dintre aceste întrebări, nu mai stați pe gânduri!

Alma Parchet este cea mai înțeleaptă alegere pentru confortul și eleganța locuințelor voastre! Dar și o recompensă binemeritată pentru voi!

Alma Parchet înnobilează casele românilor - Filosofia poza oie xzQQvNm
Informațiile și poza preluate de pe site-ul Alma Parchet și prelucrate în Canva Free
Alma Parchet înnobilează casele românilor - Filosofia poza oie WNRyWgAL
Informațiile și poza preluate de pe site-ul Alma Parchet și prelucrate în Canva Free

Articol scris pentru prima probă din competiția Superblog 2024

Legendă:

-cuvintele scrise cu albastru și bolduite reprezintă cuvintele ce au plasate link-urile solicitate

-cuvintele bolduite reprezintă cuvintele-cheie solicitate

-cuvintele scrise cu caracter italic reprezintă nume, denumiri, citate importante pe care am decis să le scot în evidență în acest mod

Surse:

Am folosit sursele recomandate de către sponsorul Alma Parchet și Canva Free pentru prelucrare poze

Alma Parchet înnobilează casele românilor - logo AlmaParchet
Logo Alma Parchet preluat de pe site-ul Alma Parchet

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor 5 / 5. Număr voturi: 1

Nu există voturi! Votează primul.

Bună!Eu sunt Mădălina și sunt încântată să vă urez “Bine ați venit!” pe tărâmul meu.Aici veți descoperi activitatea mea atât ca astrolog și blogger.Atunci când mă simt inspirată particip și la competiții de blogging creativ, precum Superblog.Îmi doresc ca materialele pe care le postez să răspundă cerințelor și/sau curiozităților pe care le aveți, să vă inspire și să vă ofere, pe cât mai mult posibil, răspunsurile căutate, dacă este cazul.Pentru a nu pierde niciun articol, vă puteți abona oricând la Blog , primind articolele în adresa de email.Mentiuni importante:Nu trimit reclame, promoții sau alte e-mail-uri tip spam. Se vor trimite automat de către platformă numai articolele noi de pe blog. Abonarea la blog presupune că ești de acord cu termenii și condițiile de utilizare, cu politicile de confidențialitate și cu utilizarea cookie-urilor. Datele cu caracter personal colectate sunt adresa de e-mail, în cazul în care utilizatorul se abonează la blog, datele de contact solicitate de formular și mesajul în cazul în care utilizatorul trimite un e-mail, precum și comentariile pe care utilizatorii le fac pe blog. Te aștept oricând să revii, iar între timp îți mulțumesc pentru vizită și pentru suport!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.