Plouă! Plouă neîncetat, iar oamenii nu mai știu de când picăturile de ploaie s-au abătut asupra lor! Nori cenușii se perindă zi și noapte, aducând cu ei o ceață pâcloasă ce parcă nu te lasă să respiri! Luna lui Florar mai există doar în Calendar! Chiar și Natura parcă o sfidează, încăpățânându-se să rămână într-o amorțeală eternă. Iar scriitorul nostru stă rezemat de pervazul ferestrei… în așteptare!  Aburul pământului se ridică până la el, dorind parcă să facă concurență fumului de țigară ce plutește în rotocoale imperfecte! Și el așteaptă și așteaptă în veșnicia peisajului înnegurat! Penița ruginită precum gândurile lui, îl privește obosită! Odată, demult, atunci când Soarele stăpânea…