Personal
Ganduri, idei si sentimente
-
Pe marginea drumului… Povestea unei Vestale contemporane!
Atunci când în minte ți se întipărește cu încăpățânare gândul că trebuie să scrii o carte, ai două variante: ori cedezi tentației aruncându-te la propriu în haosul creației… ori smulgi cu furie orice gând, fiind sigur că încă nu ai atins acel grad de maturitate/pregătire pentru o astfel de decizie. În urmă cu un an, eu m-am aflat între aceste două dileme, dar de “amorul artei”, am lăsat mintea să contureze o idee. O idee despre o lume despre care se vorbește prea puțin. Iar, atunci când acest subiect este abordat, este făcut într-o manieră ce mie mi s-a părut de cele mai multe ori… superficială. PROSTITUȚIA – cea mai…
-
Amintiri: Fragment preluat din jurnalul “Conversații tantrice”
Cuvintele de mai jos nu-mi aparțin! Sunt cuvinte izvorâte din inima unei persoane dragi mie… Dacă aș publica vreodată o carte, prefața acesteia mi-aș dori să fie scrisă de ea. Stilul ei, fluent, fără accente de romantism și, pe alocuri haios, reușește să redea stări și emoții cu o lejeritate remarcabilă. Textul pe care l-am ales, vorbește despre prietenie, despre NOI, despre metodele găsite de a combate distanța ce ne desparte… Vorbește despre mine, despre dorința mea de a scrie și despre un text început și nefinalizat! Este modalitatea prin care Ea a ales să mă încurajeze în acest demers! Acum, privind în urmă, realizez că reprezintă unul dintre acele…
S-ar putea să-ți placă și
Naufragiul – frânturi de imaginație
Who am I? Cine sunt eu?
Cel mai frumos Crăciun! Vi-l mai amintiți?
-
Ani de pribegie…
Dorul de țară, de casă, de cei dragi este unul dintre cele mai puternice sentimente. Într-un astfel de moment, mai precis la final de noiembrie 2017, am simțit nevoia să aștern aceste sentimente pe hârtie. Dedic aceste versuri tuturor celor ce se află pribegi prin lume în căutarea unui viitor mai bun! Ani de pribegie În anii ce-au trecut am pribegit Prin locuri ce în vis doar le-am visat, Cu inima și sufletul deschis Pictând tablouri ce rămân de neuitat. Dar a venit și ziua în care Ceva mă strigă și mă cheamă înapoi, O simt în suflet atât de tare Încât, acum, mă întorc cu drag la voi! Lăsând…
-
O Vară dragă, unde pleci?
Scrisul: o pasiune, o terapie, un moft, o încercare! Dar mereu finalul este același: SCRIU! Scriu despre orice și nu mă opresc decât în momentul în care mă simt goală! În momentul în care inspirația se evaporă și-n jurul meu crează VIDUL! Scriu pentru că am înțeles că nu pot altfel! Și totuși… îmi este foarte greu să scriu versuri! Îmi place însă să mă provoc uneori, iar în această noapte de vară târzie, mi-am dat voie să mă joc cu rimele și metrii. În privința rezultatului… vă las pe voi să evaluați! O Vară dragă, unde pleci? Te aștept de la-nceput de an, Și-număr zilele la geam. Te…
S-ar putea să-ți placă și
Naufragiul – frânturi de imaginație
Cel mai frumos Crăciun! Vi-l mai amintiți?
Timișoara – „mica Vienă”a României
-
Copilul și marea!
De mică îmi plăcea să visez cu ochii deschiși, să-mi provoc imaginația să depășească limitele copilului de atunci. O lăsam să zboare în voie pe meleaguri aflate doar din cărți sau poate dintr-o fărâmă de memorie ancestrală rămasă ascunsă undeva în suflet! Visam orice, oricât, oricum, iar acolo, în acele lumi nu existau bariere, nu existau legi sau constrângeri. Îmi construiam scenariile cu minuțiozitate, personajele apăreau de nicăieri, dar se potriveau perfect acelor locuri! Născute din ape de albastru-smarald sau din nisipuri fierbinți, erau pline de viață și de culoare… Și atunci, printre zeci de dorințe nerostite, una căpăta contur din ce în ce mai pregnant: să trăiesc la malul…
S-ar putea să-ți placă și
O Vară dragă, unde pleci?
Ani de pribegie…
Cel mai frumos Crăciun! Vi-l mai amintiți?
-
Prima poveste: Șiretenia Lunii
Demult, tare demult, primii oameni venerau Luna! Atunci când astrul nopții se arăta pe cer în întreaga splendoare, aceștia coborau în câmpii sau se urcau pe cele mai înalte culmi pentru a-i aduce ofrande. Luna se plimba mândră în caleașca ei, purtată de cele mai mărețe stele. Privea către mulțimile adunate în toate colțurile lumii și le asculta dorințele. Le nota pe toate într-un ceaslov îmbrăcat în argint și împodobit cu cele mai ciudate semne ce se văzuseră vreodată și le îndeplinea atunci când credea de cuviință! Zilele treceau urmate de nopțile în care Luna își lua cele mai splendide înfățișări. Ba mare, rotundă și albă, ba subțire precum linia…
S-ar putea să-ți placă și
Who am I? Cine sunt eu?
„Scrisul”: Un drum spre Nicăieri!
Cel mai frumos Crăciun! Vi-l mai amintiți?
-
„Scrisul”: Un drum spre Nicăieri!
Scrisul, precum lectura, muzica, desenul și alte activități conexe, ar trebui să aducă bucurie celui ce îl alege. Ar trebui să permită descătușarea de sentimente refulate și ascunse cu grijă și încăpățânare în cele mai tainice unghere ale sufletului. Ar trebui să fie magie creată de cuvinte ce apar din haosul creației pentru a se transforma în idei, în povești, pentru a transmite zeci și sute de mesaje dincolo de rânduri. Dar ce se întâmplă atunci când apare un blocaj, iar TU, cel care mai înainte lăsai cuvintele să zboare în jurul tău, ai devenit acum sterp?! Sterp și mut ca și când nu ai mai avea nimic de spus!…
-
Și plouă! Plouă neîncetat și dintotdeauna!
Plouă! Plouă neîncetat, iar oamenii nu mai știu de când picăturile de ploaie s-au abătut asupra lor! Nori cenușii se perindă zi și noapte, aducând cu ei o ceață pâcloasă ce parcă nu te lasă să respiri! Luna lui Florar mai există doar în Calendar! Chiar și Natura parcă o sfidează, încăpățânându-se să rămână într-o amorțeală eternă. Iar scriitorul nostru stă rezemat de pervazul ferestrei… în așteptare! Aburul pământului se ridică până la el, dorind parcă să facă concurență fumului de țigară ce plutește în rotocoale imperfecte! Și el așteaptă și așteaptă în veșnicia peisajului înnegurat! Penița ruginită precum gândurile lui, îl privește obosită! Odată, demult, atunci când Soarele stăpânea…
S-ar putea să-ți placă și
Naufragiul – frânturi de imaginație
Ani de pribegie…
Un oraș numit Call Center
-
Revelație
Învață-mă Doamne să fac voia Ta! se auzea in liniștea nopții rugămintea unui om. Îndrumă-mă Doamne pe drumul pe care l-am ocolit de fiecare data! murmura acesta cu lacrimi ce-i brăzdau obrajii. Învață-mă Doamne să fiu recunoscător pentru tot ceea ce mi-ai oferit! Cu mâinile împreunate, privea pereții albi și reci în căutarea chipului Lui! Până în acea zi, nu se gândise niciodată că el, păcătosul, se erijase în rolul de stăpân lansând mereu comenzi Domnului. Dimpotrivă, se simțise mereu îndreptățit s-o facă… Și nici măcar în clipele în care Dumnezeu îi făcea pe plac, nu se oprise niciodată să mulțumească! Iar acum … acum se simțea singur, cu durerea…
-
Who am I? Cine sunt eu?
Sunt Furtună atunci când norii se adună pe cerul vieții mele. Sunt Soare blând sau dogoritor atunci când inima se deschide. Sunt Nisipul moale și cald al plajelor oamenilor dragi.. Sunt Vulcan ce erupe atunci când se depășește limita… Sunt clipe în care sunt Alb și Negru, ca mai apoi să evoluez în Culoare, în Curcubeu al Speranței… Sunt Pădure atunci când sufletu-mi obosit caută un loc în care să se retragă… Dar sunt, deopotrivă, și Câmpie, atunci când când îmi chem, în gând, Copilăria… Mai sunt și Pasiune învăluită în mrejele plăcerilor… Iar alteori sunt Ambiție și Determinare atunci când motivația se strecoară în viață oferindu-mi provocare… Dar sunt…
