Primul articol culinar: La Zuppa Inglese
Personal

Primul articol culinar: La Zuppa Inglese

0
(0)

A trecut mai bine de o lună de când nu am mai scris pe blog.

Nu a fost din lipsă de timp… pur și simplu, în ultima perioadă, am început să îmi îndrept atenția spre alte activități.

Iar una dintre acestea este cea culinară.

Cine mă cunoaște, știe că relația mea cu bucătăria, în general, se rezumă la a mă așeza și a mă ridica de la masă :), spălatul vaselor, de fapt așezatul lor în mașina de spălat vase :)) și locul unde îmi savurez țigara.

Când mă decid să gătesc ceva, înseamnă ori că sunt într-o dispoziție foarte bună sau pur și simplu îmi este atât de poftă de ceva încât nu mai rezist și mă apuc de treabă.

În schimb, nu același lucru se întâmplă când vorbim despre dulciuri.

De mică îmi plăcea s-o ajut pe mama, iar era partea mea preferată era mixerul și golitul castroanelor de cremă :)).

Crescând, am uitat însă de aceste mici plăceri!

Ultima prăjitură făcută, un Tiramisù, a fost în urmă cu 2-3 ani să-mi impresionez iubitul și pe rudele acestuia. :))

Și… dintr-o dată ne-am trezit în Era Covid 2019!

Ne-am culcat liniștiți și ne-am trezit într-un coșmar asemănător filmelor apocaliptice!

Începutul perioadei a fost dificil din mii și mii de motive, dar cu trecerea zilelor, începi să te obișnuiești și să găsești sau să regăsești plăcerea în tot felul de activități în interiorul casei.

La fel s-a întâmplat și la mine și uite așa m-am trezit în bucătărie printre arome de vanilie, rom, lămâie, aluaturi și deja 4 prăjituri la activ ieșite din mâinile mele :).

Încurajată de aceste reușite, toate fiind făcute după rețete românești, astăzi m-am gândit să-i fac o bucurie și iubitului meu și să prepar un dulce italian. Și nu am ales orice dulce, ci unul dintre preferatele lui: LA ZUPPA INGLESE.

LA ZUPPA INGLESE: informații generale

Aceasta prăjitură este fără îndoială un dulce italian, chiar dacă nu se cunosc nici azi originile acesteia și/sau etimologia denumirii.

Numele prăjiturii apare pentru prima dată la finalul anilor 1800 în „Biblia” bucătăriei italiene scrisă de către  Pellegrino ArtusiLa scienza in cucina e l’arte di mangiar bene. Rețeta apare în carte cu numărul 675.

Regiunile în care a fost atestată prima dată sunt: Emilia-Romagna, Marche, Toscana și Umbria.

Însă, rețeta a suferit mici variațiuni în funcție de zonă.

REȚETĂ ȘI INGREDIENTE:

Înainte de a începe prepararea acestui dulce delicios, am ales una dintre rețetele de pe net, pentru că așa cum menționam mai sus, acestea variază.

Cea aleasă de mine o puteți găsi pe acest link: Zuppa inglese

O să vedeți însă mai jos că a trebuit să adaug elemente în plus pentru a reuși să ajung la rezultatul mult dorit.

Și pentru că am fost atât de încântată de reușita mea, dar și pentru a răspunde la solicitările de a oferi rețeta, am decis să scriu un articol cu și despre aceasta :)!

INGREDIENTE:

Înainte de a trece la enumerarea ingredientelor, menționez că acestea sunt divizate în 3 etape după cum urmează:

Lista ingrediente
Lista de ingrediente

1.Pentru înbăiere:

  • 30-40 pișcoturi
  • 100 ml lichior Alchermes
  • 200 ml apă
  • 100 gr de zahăr

2. Pentru crema de patiserie (crema pasticcera):

  • 4 gălbenușuri medii
  • 500 ml de lapte
  • 125 gr de zahăr
  • 1 flacon de esență de vanilie sau 2 pliculețe de vanilie
  • coajă de lămâie (facultativ) (pentru dezinfectarea cât mai corectă a cojii de lămâie, eu prefer să o las câteva minute în apă cu bicarbonat de sodiu, după care o mai trec o dată printr-un jet de apă rece)
  • 4 ml esență de rom (ingredient adăugat de mine deoarece îi ador savoarea în dulciuri)
  • 40 gr de amidon de porumb sau amidon de orez (ingredient adăugat de mine, iar mai jos o să vedeți si de ce)

3. Pentru crema de ciocolată:

  • 4 gălbenușuri medii
  • 500 ml de lapte
  • un praf de sare
  • 150 gr de zahăr
  • 3 linguri de cacao amar în praf
  • 1 pliculeț vanilie
  • 4 ml esență de rom (ingredient adăugat de mine deoarece îi ador savoarea în dulciuri)
  • 40 gr de amidon de porumb sau amidon de orez (ingredient adăugat de mine, iar mai jos o să vedeți si de ce)

4. Pentru decorat:

  • vișine întregi
  • ciocolată fondantă rasă
  • cacao amar praf
  • alte fructe, frișcă (după plăcerea fiecăruia)

MOD DE PREPARARE:

Începem cu prepararea cremei pasticcera și vom folosi ingredientele de la punctul 2.

Luăm un castron în care vom pune cele 4 gălbenușuri și zahărul și amestecăm până când obținem o cremă clară cu consistență omogenă.

Crema cu gălbenusuri si oua
Crema cu gălbenușuri și ouă

La următorul pas, eu am comis diverse erori, fie pentru că nu era specificat în rețetă, dar și din cauza faptului că a fost pentru prima dată când am preparat acest desert.

La finalul operațiunilor, crema începuse să se fragmenteze și atunci am realizat că ceva nu era ok!

Prima cremă: un eșec total
Prima cremă: un EȘEC TOTAL!

Dar, cu multă răbdare și noi ingrediente adăugate (cele 40 gr de amidon de porumb menționate mai sus), am reușit să obțin o cremă minunată vizual și delicioasă.

Amidonul de porumb a ajutat la legarea celorlalte ingrediente într-un mod perfect!

Cum am obținut crema corectă?

După obținerea cremei omogene din gălbenușuri și zahăr, am trecut la pregătirea laptelui cu arome.

Într-o tigăiță mică am turnat cei 500 ml de lapte și l-am lăsat la foc mic pe aragaz.

Între timp, am adăugat vanilia, romul și coaja de lămâie. Am amestecat preț de 4-5 minute, după care am scos coaja de lămâie și am adăugat o parte din lapte în castronul cu crema din ouă și zahăr.

Cu un tel, am continuat să amestec adăugând treptat tot laptele.

După ce amestecul s-a omogenizat, l-am turnat înapoi în tigăița unde am fiert laptele, lăsând mereu la foc mic și amestecând cu telul încontinuu.

După 5-6 minute de amestecat, veți observa cum începe să se formeze crema.

Când vedeți că are un aspect consistent și cremos, trebuie luată de pe foc, mutată într-un alt vas și lăsată la răcit.

Crema pasticcera
Crema pasticcera

După ce am terminat prepararea cremei pasticcera, trecem la prepararea cremei de cacao.

Procedura este aceeași, cu mențiunea că, de această dată nu vom mai adăuga coaja de lămâie, ci praful de cacao amar.

Vom lua din nou alte 4 gălbenușuri pe care de această dată le combinăm cu 150 gr de zahăr.

Amestecăm până obținem o cremă clară cu consistență omogenă.

Când crema este obținută, trecem la încălzirea celor 500 ml de lapte, în care vom adăuga cele 3 linguri de cacao amar, esența de vanilie și cea de rom.

Este indicat ca praful de cacao să fie adăugat cu ajutorul unei site pentru a nu se forma cocoloașe.

Vom lăsa conținutul la foc lent și vom amesteca încontinuu timp de 4-5 minute.

Când acesta va fi omogenizat, începem să-l turnăm treptat în castronul unde avem crema de gălbenușuri și zahăr.

La final, turnăm conținutul în tigăița unde am pregătit laptele, lăsăm la foc mic și amestecăm cu telul timp de câteva minute.

Vom vedea cum ușor-ușor se va forma o cremă lucioasă și omogenă și delicioasă pe deasupra :).

Luăm de pe foc, mutăm compoziția într-un alt vas și lăsăm la răcit.

Crema de ciocolată
Crema de ciocolată

În timp ce cremele stau la răcit, vom trece la pregătirea lichiorului Alchermes.

Crema pasticcera si crema de ciocolată
Crema pasticcera si crema de ciocolată

Operațiunea este mult mai ușoară decât cele precedente.

Luăm din nou o tigăiță unde vărsăm cei 200 ml de apă și cele 100 gr de zahăr și punem totul la foc mediu.

Amestecăm până când simțim că zahărul s-a topit, adăugând cei 100 ml de lichior Alchermes la final.

Compoziția este gata!

O vom pune și pe aceasta la răcit.

Lichiorul Alchermes gata pregătit
Lichiorul Alchermes gata pregătit

După ce vedem că toate cele trei compoziții s-au răcit, trecem la montarea desertului.

Aici, puteți lăsa liberă imaginația deoarece LA ZUPPA INGLESE poate fi montată ori ca prăjitura Tiramisù ori în forme sau păhăruțe speciale și decorată după pofta inimii.

Eu am ales s-o montez ca pe Tiramisù pentru că mi-a fost mai ușor.

Tava aleasă pentru montat prăjitura
Tava aleasă pentru montat prăjitura

Așadar, se formează un strat de bază cu pișcoturile înmuiate unul câte unul în lichiorul preparat.

Se va adăuga un prim strat de cremă. Eu am ales să încep cu crema pasticcera.

Punem și al doilea strat de pișcoturi înmuiate în lichior și pe deasupra adăugăm crema de ciocolată.

Continuăm procedeul până când terminăm cele 2 creme.

Pe deasupra prăjiturii, eu am adăugat vișinele și praful de cacao amar cu ajutorul unei site.

Dar la fel de bine, aceasta poate fi decorată cu frișcă, căpșuni sau alte fructe și/sau ciocolată amară rasă după gust.

Tips: prăjitura se va pune la frigider, dar cu cât va sta mai mult la rece, cu atât mai delicioasă va fi! 🙂

Mie la final mi-a ieșit cum puteți vedea mai jos. 🙂

Pe cât sunt de minuțioasă la prepararea cremelor/aluaturilor, pe atât sunt de nepricepută la partea de design și decorarea. :))

La final, vă doresc Sărbători Fericite și Binecuvântate și să vă fie de folos această rețetă.

Se face ușor și repede și este delicioasă!

Hristos a Înviat!

Surse:

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor 0 / 5. Număr voturi: 0

Nu există voturi! Votează primul.

Bună!Eu sunt Mădălina și sunt încântată să vă urez “Bine ați venit!” pe tărâmul meu.Aici veți descoperi activitatea mea atât ca astrolog și blogger.Atunci când mă simt inspirată particip și la competiții de blogging creativ, precum Superblog.Îmi doresc ca materialele pe care le postez să răspundă cerințelor și/sau curiozităților pe care le aveți, să vă inspire și să vă ofere, pe cât mai mult posibil, răspunsurile căutate, dacă este cazul.Pentru a nu pierde niciun articol, vă puteți abona oricând la Blog , primind articolele în adresa de email.Mentiuni importante:Nu trimit reclame, promoții sau alte e-mail-uri tip spam. Se vor trimite automat de către platformă numai articolele noi de pe blog. Abonarea la blog presupune că ești de acord cu termenii și condițiile de utilizare, cu politicile de confidențialitate și cu utilizarea cookie-urilor. Datele cu caracter personal colectate sunt adresa de e-mail, în cazul în care utilizatorul se abonează la blog, datele de contact solicitate de formular și mesajul în cazul în care utilizatorul trimite un e-mail, precum și comentariile pe care utilizatorii le fac pe blog. Te aștept oricând să revii, iar între timp îți mulțumesc pentru vizită și pentru suport!