Am privit spre Cer de nenumărate ori Și te-am strigat în clipele de deznădejde, Am adormit cuprinsă de lacrimi și fiori, În suflet însă cu-o mică și ultimă nădejde! * Iar mai apoi, d-atâta așteptat Și oarbă în citirea semnelor, O Doamne, eu te-am renegat, Lăsându-mă pe mâna Ielelor! * Dar am uitat, o Dumnezeul meu, Când viața mi-ai scăpat de atâtea ori Și m-ai adus din nou pe drumul meu, Umplându-mi zilele cu ale tale flori! * Însă în bunătatea Ta imensă Pentru o simplă muritoare, Mi-ai dat o nouă “recompensă” Să nu rămân cumva datoare! * Datoare acestei existențe, Ce uneori-mi pare o enigmă, Dar ce e plină…