Ro-Setau – Poarta Drumurilor

Caravana se opri atunci când Amon-Ra își coborî razele precum o floare, dincolo de dunele deșertului.

Oaza, apărută dintre nisipuri era o binecuvântare pentru călătorii și cămilele obosite de atâta mers!

Era timpul pentru popasul de noapte, deoarece Sokar, zeul întunericului și al descompunerii, își făcea deja simțită prezența!

Omar, singurul copil din caravană, era nerăbdător să asculte poveștile meddah-ului*.

Bătrânul se așeză în jurul focului, alături de ceilalți, începând să molfăie cu poftă la budinca de griș sau așa-numita Layali.

Nimeni nu cunoștea vârsta lui, dar părea să fie acolo mereu, de la începutul lumii!

Înțelepciunea sa era renumită în tot Damascul, iar Omar era fascinat de prezența lui.

Atunci când erau plecați luni întregi pentru a face comerț, meddah-ul Abdullah era cel care transforma aceste călătorii în adevărate aventuri.

– Înțelepte Abdullah ce ne vei povesti în această seară? întrebă micul Omar, plin de curiozitate.

– Povești cu cadâne ce își mișcă șerpește corpul, precum cobrele la auzul melodiei fachirului! propuse un bărbat rotofei, dar cu ochii sclipind de poftă numai la gândul acelor dansuri lascive.

– Ba nu! afirmă un tinerel cu mustața și barba abia ivite. Legende despre măreții noștri zei, din Regatul Vechi! propuse acesta.

Abdullah își termină în tihnă de mâncat budinca, ascultând dorințele fiecăruia.

– Dragii mei, în această seară vom lăsa cadânele și dansul lor, zeii să-și îndeplinească misiunile, iar eu vă voi povesti despre un tărâm magic. Un tărâm ce va dăinui în istoria neamului nostru de acum și până când Inpu* ne va ghida spiritele în lumea lui Osiris, zeul vieții de apoi.

Adunarea căscă ochii, unii dintre ei lăsând bucatele din mâini, aprinzându-și narghileaua, pregătiți să asculte.

– După cum știți, începu meddah-ul, Orientul Mijlocul a fost dintotdeauna leagănul civilizației omenirii. Iar aici, printre zecile de teritorii, unul s-a ridicat și a strălucit cu ajutorul marelui zeu Ra.

– Bătrânii povesteau că înainte de Allah, Al-Sham sau Levant, adică Siria de azi, era o zonă minunat de bogată și plină de cultură.

Pictată în culori calde de către zei, traiul aici era o adevărată binecuvântare!

Oriunde îți aruncai privirea sau te purtau pașii, vedeai femei înveșmântate în cele mai frumoase rochii, caravane ce pluteau peste nisipurile fierbinți ale deșertului, înțelepți gata să te învețe cele mai ascunse secrete antice.

Aici, cu mult-mult timp în urmă, a apărut pentru prima dată agricultura și creșterea vitelor.

Civilizația noastră a fost una dintre cele mai vechi de pe acest pământ, precedată doar de civilizația mesopotamiană.

Damasc, orașul nostru atât de iubit, a fost locuit continuu, fiind chiar și sediul Califatului Omeiad și capitala provincială a Sultanatului Mameluc din Egipt.

– Ce doresc să vă spun însă este un singur lucru, pe care vi-l las ca moștenire pentru a-l transmite din generație în generație.

– Țara noastră este „Cornul Abundenței„, o țară cu câmpuri fertile, deșerturi și munți înalți. Aici zeii au ales să-și construiască regatul și să ne conducă cu chibzuință.

– Orice se va întâmpla, deoarece sunt multe populații ce trăiesc pe acest teritoriu, să nu uitați niciodată că această țară vă aparține, s-o iubiți și s-o protejați ca pe propria voastră familie!

O tăcere adâncă se lăsă peste cele 30 de suflete…

Sunetele asurzitoare ale bombelor ce cădeau peste Damasc se auzeau în toate cele patru puncte cardinale.

Măreția de altădată a acestui oraș era acum spartă în mii și mii de bucăți.

Bătrânul Omar stătea, ca în fiecare zi, pe marginea patului, privind prin ferestrele uriașe ale casei sale.

Cu pipa moștenită de la bunicul său, răspândea un fum ce aducea cu mirosul de tămâie și mosc.

Dulce precum viața sa de altădată, dar puternic și pătrunzător, precum amoniacul, dar care menținea echilibrul psihic al bărbatului.

În timp ce fumul se ridica în rotocoale spre tavanul îngălbenit de vreme, Omar se gândea la semnificația fumatului unei pipe.

– Ce contrast între popoare! gândea el.

Pentru indieni era un adevărat ritual, pe care îl denumeau „Pipa păcii”, pe când, pentru el însemna doar granița dintre trecut și prezent.

Melodiile duioase orientale ce răsunau la vechiul gramofon, prindeau aripi, încercând să acopere zgomotele dezastrului, a strigătelor de durere și al morții.

Soarele verii strălucea încă cu putere, când un obuz, căzut de undeva din cer, lovi în plin casa bătrânului.

Pereții se zguduiră din temelii, ramele ferestrelor atârnau neputincioase, bucăți de ziduri amestecate cu piese de mobilier întregeau haosul acestei imagini.

În schimb, Omar era tot acolo!

Asurzit de explozie, cu sângele picurându-i din urechi și nas, continua să rămână nemișcat pe patul cel mare și alb, învelit în brocart.

– Omar este timpul! șopti de nicăieri un glas gros, dar totuși milos.

Bărbatul întoarse ușor capul, ca din reflex, spre colțul unde se deschidea o gaură plină de lumină nefirească.

În acea firidă, reuși să deslușească capul de șacal al zeului Inpu ce-și întindea sceptrul cu cârlig pentru a prinde sufletul lui Omar.

– Meddah-ul Abdullah a avut, așadar, dreptate! Zeii vor veni mereu după noi, până când faimoasa recoltă a Damascului se va fi terminat!

Odată cu aceste cuvinte, spiritul lui ieși ușor din corpul ce-i fusese gazdă atâția ani!

– Mulțumesc Omar pentru viața pe care mi-ai dăruit-o! glăsui acesta și se agăță de sceptrul lui Inpu, plecând spre Ro-Setau – Poarta Drumurilor eterne!

Surse și legendă:

• meddah-ului* – cuvânt în limba arabă ce înseamnă povestitor

• Inpu – numele egiptean al zeului Anubis

• imagine preluată de pe site-ul SYRIA-CONFLICT-CARS

• informații despre Siria preluată de pe Wikipedia – Siria

• informații despre zeul Anubis

• informații despre zeul Osiris

• informații despre zeul Sokar

Ficțiune scrisă în urma provocării lansate de către proiectul S.I.M.T. gândit și gestionat de către Mona Șimon!

Provocarea cu numărul 4!