Te uiți în calendar cum timpul trece, Cu chipul aspru, nemuritor și rece, Te prinde-n umbra lui greoaie și adâncă Și mai apoi te lasă-n urmă ca pe o stâncă. * O stâncă ce privește-ndepărtări, De pe a ei semeață înălțime, Lovindu-se de zeci de provocări, Ce-i este foarte greu să le suprime. * Și te mai uiți o dată-n calendar, Să te asiguri că vremea nu te-nșeală, Ș-un gust puternic, iute și amar Te scaldă tot în praf și nădușeală. * Ieri a fost frig și ploaia a turnat, Iar azi e cald, uscat și-nseninat. Pe nori de vată stă Soarele atârnat, Scăldându-ți trupul mic și-ndurerat. * Și a mai fost o vară în trecut, De-o frumusețe magică și efemeră, Dar toamna cu al ei țesut, A prins-o, trimițând-o-n altă emisferă. * Doar sufletul păstrează o vie amintire, A zilelor și nopților de atunci, O scumpă și frumoasă povestire, Pe care nu dorești încă s-o-arunci! * Și te uiți iar în calendar cum timpul trece, Cu chipul aspru, nemuritor și rece, Un gând firav tu lași să se înece, Atunci când orologiul bate douăsprezece! ————————————— Surse: imagine copertă: clock-2845210_1280 Pe aceeași temă, mai puteți citi și: Răbufnire Pandemia În luptă cu singurătatea Ani de pribegie O vară dragă, unde pleci?