Te uiți în calendar cum timpul trece,
Cu chipul aspru, nemuritor și rece,
Te prinde-n umbra lui greoaie și adâncă
Și mai apoi te lasă-n urmă ca pe o stâncă.
*
O stâncă ce privește-ndepărtări,
De pe a ei semeață înălțime,
Lovindu-se de zeci de provocări,
Ce-i este foarte greu să le suprime.
*
Și te mai uiți o dată-n calendar,
Să te asiguri că vremea nu te-nșeală,
Ș-un gust puternic, iute și amar
Te scaldă tot în praf și nădușeală.
*
Ieri a fost frig și ploaia a turnat,
Iar azi e cald, uscat și-nseninat.
Pe nori de vată stă Soarele atârnat,
Scăldându-ți trupul mic și-ndurerat.
*
Și a mai fost o vară în trecut,
De-o frumusețe magică și efemeră,
Dar toamna cu al ei țesut,
A prins-o, trimițând-o-n altă emisferă.
*
Doar sufletul păstrează o vie amintire,
A zilelor și nopților de atunci,
O scumpă și frumoasă povestire,
Pe care nu dorești încă s-o-arunci!
*
Și te uiți iar în calendar cum timpul trece,
Cu chipul aspru, nemuritor și rece,
Un gând firav tu lași să se înece,
Atunci când orologiul bate douăsprezece!
—————————————
Surse:
- imagine copertă: clock-2845210_1280
