Mai întâi a fost povestea reConstruim acasă, cu acest gând, Silvia a luat avionul spre Italia. Nu s-a gândit niciodată că acele cuvinte, datorită unui tânăr antreprenor român, vizionar, urmau să devină un slogan la nivel național. O idee născută în urma unei statistici alarmante, referitoare la emigrarea românilor dincolo de granițe: 5.7 milioane dintre aceștia deja părăsiseră țara. Făuritorii de vise Din acel moment, povestea fetei s-a împletit cu dezideratul celor de la Vindem-ieftin.ro, căci necunoscute sunt căile Domnului. Fiecare pas, făcut de Silvia, a adus-o mai aproape de ei, făuritorii de vise și de comunitatea din care avea curând să facă parte. Dar, să ne întoarcem la povestea româncei noastre și la motivele ce au determinat-o să îngroașe rândurile diasporei. Drumul străinătății În avion, Silvia observă că peste jumătate din pasageri erau conaționali. –O altă bucățică din România va decola împreună cu mine! gândi ea, melancolică. Oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale o înconjurau. –Bagajele acestora? Speranțe și vise! Iar acest lucru era confirmat de conversațiile pe care le purtau. –Ce anume lăsaseră în urmă ? –O țară orfană de tineri părinți, o țară de bătrâni ce nu cunoșteau decât un singur cuvânt – “ dor” și care așteptau pe la porți ca cei plecați să se întoarcă. Instituții de învățământ și sanitare din care personalul necesar fie lipsea, fie era prea puțin numeric și care aveau neapărat nevoie de a fi modernizate. Construcții vechi, care nu mai văzuseră o restructurare poate de decenii întregi. Lipsa unei infrastructuri în ceea ce privea drumurile, podurile și căile ferate. O țară, care altădată avea propria capacitate de producție și posibilitatea de a exporta, acum fusese deja vândută bucată cu bucată veneticilor. Conducerea numea acest fenomen “globalizare” și “alinierea la normele europene”. Din păcate, realitatea era cu totul alta. Pentru toate acestea, cei 5.7 milioane de români, la fel ca și Silvia, au hotărât să se îmbarce la bordul păsărilor de metal și să migreze. Să migreze spre acele locuri pe care statisticile le prezentau ca teritorii sănătoase din punct de vedere economic. Teritorii care aveau nevoie de mână de lucru și care erau gata să ofere salarii avantajoase plus alte beneficii. În care sistemul sanitar inovativ putea salva vieți, în care respectul pentru mediul înconjurător era tratat cu seriozitate și multe alte lucruri ce încurajau să nu fie pierdută o astfel de oportunitate. Dorința Silviei La fel ca și acele milioane de oameni și Silvia avea un vis. Un vis bine ascuns într-unul dintre sertarele inimii. Construcția unui loc pentru copii, în particular pentru micuții cu nevoi speciale din spectrul autist și pentru animăluțele abandonate. Și-l imagina ca pe un colț de rai: o căsuță rustică cu o grădină mare de jur împrejurul acesteia. Exact cum arăta fosta casă a bunicilor, acum un teren părăsit. Dar, chiar aici dorea să construiască un spațiu plin de iubire, în care copiii de toate vârstele să se poată bucura de interacțiunea cu animalele și cu natura. Un spațiu în care aceștia să poată învăța să devină responsabili de mici, să înțeleagă cât de important este să respecte acest dar primit de la Divinitate și că animalele nu sunt jucării. Au și ele un suflet, suferă în aceeași măsură ca oamenii atunci când li se face rău sau sunt bolnave. Ceea ce le distinge însă de rasa umană este iubirea și fidelitatea lor necondiționată, indiferent că sunt cățeluși, pisicuțe, arici, iepurași, pești, cai etc. În același timp, în urma cercetărilor efectuate, Silvia descoperise cât de mult pot ajuta animalele de companie persoanele cu probleme de sănătate fizice sau psihice. Italia – Veni, vidi, vici Și tocmai acesta a fost primul motiv pentru care ea a ales Italia. În primul rând, italienilor nu le este rușine să se afișeze pe stradă, în magazine, restaurante, cu rudele ce au diferite handicapuri. A fost unul dintre lucrurile ce au uimit-o încă de la prima sa vizită în această țară. Aceste persoane nu numai că erau foarte bine protejate de către lege, dar se căutau mereu variante pentru a fi intergrate în societate, în funcție de gradul de handicap pe care îl aveau. De asemenea, în Italia se milita intens și pentru salvarea animalelor de pe stradă, pentru tratarea lor într-un mod diferit, sterilizare, adopții responsabile, dar și pentru crearea de spații unde oamenii și animalele puteau interacționa. Acestea erau considerate membrii familiei, având drepturi egale. Li se permitea intrarea în majoritatea spațiilor publice, atâta timp cât se respectau normele de siguranță și de igienă. Erau aduse chiar în spitale, mai ales în centrele de oncologie pentru a alina durerea pacienților. Iar rezultatele se dovedeau a fi uimitoare. Concept și comportament social ce în România încă nu există! Cel de-al doilea motiv pentru care Silvia alesese Italia era dragostea ei pentru peninsula scăldată de cele șase mări. O străbătuse în lung și în lat, plecând de la plajele salentine cu nisip alb și fierbinte, până la munții înveliți de zăpadă chiar și în anotimpul călduros. Vizitase monumente, muzee, biserici, pentru a înțelege cât mai mult și mai bine cultura acestui popor, de altfel latin, ca și poporul român. Gustase cu plăcerea faimoasele feluri de mâncare și degustase licorile bahice, specifice fiecărei regiuni în parte. În tot acest periplu, fata învățase să admire și să respecte cultura și tradițiile italiene. Tocmai de aceea nu-și pusese nici măcar o clipă problema că nu s-ar putea adapta aici. Doar cunoștea limba și asta o făcea să creadă că îi cunoaște și pe italieni, ca popor. Din păcate, odată ajunsă aici, nu i-a luat mult să vadă și să înțeleagă diferența între a fi turist și a încerca să-ți faci un rost în această țară, chiar și pe o perioadă temporară. A înțeles repede că, dacă nu este necesar, nu trebuie să specifice că este româncă și s-a străduit cât a putut să ascundă accentul specific românesc. Pe de altă parte, Silvia a fost nevoită să dea Cezarului ce este al Cezarului și să recunoască că primii “ambasadori” români