Mai întâi a fost povestea
reConstruim acasă, cu acest gând, Silvia a luat avionul spre Italia.
Nu s-a gândit niciodată că acele cuvinte, datorită unui tânăr antreprenor român, vizionar, urmau să devină un slogan la nivel național.
O idee născută în urma unei statistici alarmante, referitoare la emigrarea românilor dincolo de granițe: 5.7 milioane dintre aceștia deja părăsiseră țara.
Făuritorii de vise
Din acel moment, povestea fetei s-a împletit cu dezideratul celor de la Vindem-ieftin.ro, căci necunoscute sunt căile Domnului.
Fiecare pas, făcut de Silvia, a adus-o mai aproape de ei, făuritorii de vise și de comunitatea din care avea curând să facă parte.
Dar, să ne întoarcem la povestea româncei noastre și la motivele ce au determinat-o să îngroașe rândurile diasporei.
Drumul străinătății
În avion, Silvia observă că peste jumătate din pasageri erau conaționali.
–O altă bucățică din România va decola împreună cu mine! gândi ea, melancolică.
Oameni de toate vârstele și din toate categoriile sociale o înconjurau.
–Bagajele acestora? Speranțe și vise! Iar acest lucru era confirmat de conversațiile pe care le purtau.
–Ce anume lăsaseră în urmă ?
–O țară orfană de tineri părinți, o țară de bătrâni ce nu cunoșteau decât un singur cuvânt – “ dor” și care așteptau pe la porți ca cei plecați să se întoarcă. Instituții de învățământ și sanitare din care personalul necesar fie lipsea, fie era prea puțin numeric și care aveau neapărat nevoie de a fi modernizate. Construcții vechi, care nu mai văzuseră o restructurare poate de decenii întregi. Lipsa unei infrastructuri în ceea ce privea drumurile, podurile și căile ferate.
O țară, care altădată avea propria capacitate de producție și posibilitatea de a exporta, acum fusese deja vândută bucată cu bucată veneticilor. Conducerea numea acest fenomen “globalizare” și “alinierea la normele europene”. Din păcate, realitatea era cu totul alta.
Pentru toate acestea, cei 5.7 milioane de români, la fel ca și Silvia, au hotărât să se îmbarce la bordul păsărilor de metal și să migreze. Să migreze spre acele locuri pe care statisticile le prezentau ca teritorii sănătoase din punct de vedere economic. Teritorii care aveau nevoie de mână de lucru și care erau gata să ofere salarii avantajoase plus alte beneficii. În care sistemul sanitar inovativ putea salva vieți, în care respectul pentru mediul înconjurător era tratat cu seriozitate și multe alte lucruri ce încurajau să nu fie pierdută o astfel de oportunitate.
Dorința Silviei
La fel ca și acele milioane de oameni și Silvia avea un vis. Un vis bine ascuns într-unul dintre sertarele inimii.
Construcția unui loc pentru copii, în particular pentru micuții cu nevoi speciale din spectrul autist și pentru animăluțele abandonate.
Și-l imagina ca pe un colț de rai: o căsuță rustică cu o grădină mare de jur împrejurul acesteia. Exact cum arăta fosta casă a bunicilor, acum un teren părăsit. Dar, chiar aici dorea să construiască un spațiu plin de iubire, în care copiii de toate vârstele să se poată bucura de interacțiunea cu animalele și cu natura. Un spațiu în care aceștia să poată învăța să devină responsabili de mici, să înțeleagă cât de important este să respecte acest dar primit de la Divinitate și că animalele nu sunt jucării. Au și ele un suflet, suferă în aceeași măsură ca oamenii atunci când li se face rău sau sunt bolnave. Ceea ce le distinge însă de rasa umană este iubirea și fidelitatea lor necondiționată, indiferent că sunt cățeluși, pisicuțe, arici, iepurași, pești, cai etc.
În același timp, în urma cercetărilor efectuate, Silvia descoperise cât de mult pot ajuta animalele de companie persoanele cu probleme de sănătate fizice sau psihice.
Italia – Veni, vidi, vici
Și tocmai acesta a fost primul motiv pentru care ea a ales Italia.
În primul rând, italienilor nu le este rușine să se afișeze pe stradă, în magazine, restaurante, cu rudele ce au diferite handicapuri.
A fost unul dintre lucrurile ce au uimit-o încă de la prima sa vizită în această țară.
Aceste persoane nu numai că erau foarte bine protejate de către lege, dar se căutau mereu variante pentru a fi intergrate în societate, în funcție de gradul de handicap pe care îl aveau.
De asemenea, în Italia se milita intens și pentru salvarea animalelor de pe stradă, pentru tratarea lor într-un mod diferit, sterilizare, adopții responsabile, dar și pentru crearea de spații unde oamenii și animalele puteau interacționa.
Acestea erau considerate membrii familiei, având drepturi egale. Li se permitea intrarea în majoritatea spațiilor publice, atâta timp cât se respectau normele de siguranță și de igienă. Erau aduse chiar în spitale, mai ales în centrele de oncologie pentru a alina durerea pacienților. Iar rezultatele se dovedeau a fi uimitoare.
Concept și comportament social ce în România încă nu există!
Cel de-al doilea motiv pentru care Silvia alesese Italia era dragostea ei pentru peninsula scăldată de cele șase mări.
O străbătuse în lung și în lat, plecând de la plajele salentine cu nisip alb și fierbinte, până la munții înveliți de zăpadă chiar și în anotimpul călduros. Vizitase monumente, muzee, biserici, pentru a înțelege cât mai mult și mai bine cultura acestui popor, de altfel latin, ca și poporul român. Gustase cu plăcerea faimoasele feluri de mâncare și degustase licorile bahice, specifice fiecărei regiuni în parte. În tot acest periplu, fata învățase să admire și să respecte cultura și tradițiile italiene.
Tocmai de aceea nu-și pusese nici măcar o clipă problema că nu s-ar putea adapta aici. Doar cunoștea limba și asta o făcea să creadă că îi cunoaște și pe italieni, ca popor.
Din păcate, odată ajunsă aici, nu i-a luat mult să vadă și să înțeleagă diferența între a fi turist și a încerca să-ți faci un rost în această țară, chiar și pe o perioadă temporară.
A înțeles repede că, dacă nu este necesar, nu trebuie să specifice că este româncă și s-a străduit cât a putut să ascundă accentul specific românesc.
Pe de altă parte, Silvia a fost nevoită să dea Cezarului ce este al Cezarului și să recunoască că primii “ambasadori” români sosiți pe aceste meleaguri nu au fost tocmai de soi. Iar răsunetul vechilor etichete puse în urmă cu 20-25 de ani se auzea și se simțea tare și clar chiar și în prezent.
Oricum, o oarecare notă de rasism caracteriza, din păcate, această frumos teritoriu.
Cu toate acestea, fata a continuat să muncească aici, pentru a-și construi visul în țară. În definitiv, fiecare pădure are propriile uscăciuni!
Aripile ei, în ciuda tuturor vicisitudinilor, îi crescuseră, iar vânturile o îndemnau să și le întindă pentru a se întoarce acasă. Acasă, acel cuvânt ce îi făcea inima să vibreze și să simtă în tălpi rădăcinile care-și căutau pământul strămoșesc.
Dar nu era încă pregătită să se întoarcă. Totuși, avea în plan să înceapă cât mai repede construcția micului paradis.
Iar atunci când vrei să faci bine, forțe necunoscute încep să conlucreze și să-ți dea o mână de ajutor.
Ajutorul Silviei a venit pe neașteptate, din online, într-o seară banală, purtând numele Vindem-ieftin.ro.
În sfârșit, firele celor două povești s-au întâlnit !
reConstruim acasă – uniți în gânduri și-n simțiri
Ochii i-au strălucit de bucurie și de emoție atunci când a văzut pe ecranul monitorului sloganul companiei Vindem-ieftin.ro- reConstruim acasă.
Purtase tot timpul aceste cuvinte în inimă și ele o îndemnaseră și-i dăduseră forță de fiecare dată când dăduse de greu!
Așadar, totul era real!
Cosmin Răileanu, antreprenorul vizionar împreună cu echipa sa, reușise să dea viață nu doar unei afaceri, ci unei motivații, unui scop ce acum putea fi atins, indiferent unde te-ai fi aflat. Pentru că, la Vindem-ieftin.ro clientul nu era doar un număr. Dimpotrivă, era integrat într-o comunitate creată pe valori puternice precum conexiunea personală, inovația și calitatea.
reConstruim acasă nu este un proiect care să facă referință decât la materialele de construcție. Citind cu sufletul, descoperi că mesajul este mult mai profund. Și Silvia a simțit acest lucru! Simți că, de fapt, era vorba despre reconstruirea sentimentului de comunitate și de întărirea legăturilor între românii de pretutindeni. În sfârșit, regăsise acel sentiment de apartenență pe care îl pierduse nici ea nu mai știa când.
–Cum au reușit oare acest lucru? s-a întrebat Silvia, derulând curioasă paginile online ale site-ului.
–Am adunat sub aceeași umbrelă o parte dintre producătorii români de materiale de construcții și am crescut numărul Depozitelor Virtuale care oferă consultanță dedicată clienților! primi fata răspunsul imediat.
Conceptul de Depozit Virtual i s-a părut interesant Silviei ceea ce a determinat-o să aprofundeze căutarea.
–Genial! a exclamat fata. Este exact ceea ce am nevoie pentru a da viață dorinței mele.
A doua zi, a luat imediat legătura cu unul dintre consultanții companiei.
A fost plăcut impresionată de faptul că i s-a oferit o consultanță adaptată nevoilor sale. Decizia alegerii materialelor pentru construcția casei a fost luată mult mai ușor, după ce a înțeles diferențele dintre o casă din cărămidă și o casă cu structură metalică. În privința prețurilor, a realizat că acestea reflectă calitatea și că, la final, nu a obținut doar un produs, ci o soluție.
Toate acestea au fost posibile datorită Comunității Producătorilor cu care Vindem-ieftin.ro colaborează.
Datorită acestei abordări colective, Silvia a putut avea acces la produse de calitate și prețuri corecte. Pentru că, în definitiv, acesta este scopul unui Depozit virtual: pe de o parte să fie forța de vânzări a producătorilor, iar pe de altă parte să fie forța de negociere și consultanță specializată pentru client.
Obiectivul inițiativei reConstruim acasă a fost de la bun început acela de a crea o punte între românii de acasă și cei din diasporă, oferind o soluție simplă și transparentă pentru cei care doresc să construiască sau să renoveze în România, fără a fi nevoie să se confrunte cu dificultățile logistice sau cu incertitudinile legate de calitatea materialelor.
De asemenea, este pusă la dispoziție o platformă accesibilă și eficientă pentru achizițiile online, folosind tehnologia actuală, dar, în același timp, continuând să se mizeze pe factorul uman, pe acel consultant reprezentat prin Depozitul Virtual, care este cu adevărat alături de client pe durata întregului proiect.
Alegerea materialelor
Amintirile copilăriei petrecute în casa bunicilor au îndemnat-o pe Silvia să opteze pentru construirea unei case din cărămidă. Era de acord cu faptul că inovațiile tehnologice și tendințele arhitecturale moderne sunt o alternativă de luat în considerare atunci când construiești, dar ea a preferat tradiția.
Ajutată de către jovialul și amabilul consultant, a ales una dintre cele mai bune cărămizi, Cărămida POROTHERM 30 N+F Profi.
A atras-o faptul că, acest model de cărămidă este unic și produs în România, fiind primul sistem inovator de zidărie ceramică șlefuită introdus pe piață de către Wienerberger.
În privința acoperișului, a optat pentru produsul Sistem Complet Acoperiș Tondach Twist Teracotă.
Principalele materiale de construcție au fost alese și urmau a fi livrate pe șantier.
Silvia a avut grijă să îl informeze pe șeful șantierului pentru a recepționa marfa. Acesta era delegatul ei, care putea semna pentru acceptarea facturii, respectiv avizul de însoțire a mărfii, comunicând vânzătorului, numele și datele sale de identificare.
În loc de final
Chiar dacă era nevoită să mai rămână un timp departe de țara sa, paradisul Silviei începea să capete contur.
Tot cu ajutorul celor de la Vindem-ieftin.ro a reușit să înțeleagă care sunt pașii pentru deschiderea centrului pentru copii și animăluțele abandonate.
Pentru că da, la Vindem-ieftin.ro, responsabilitatea socială corporativă este mai mult decât un slogan: este un angajament profund.
Succesul se măsoară nu doar în termeni financiari, dar și în impactul pozitiv pe care îl poți avea asupra oamenilor și a mediului.
Iar șeful companiei, domnul Cosmin Răileanu, știa cel mai bine acest lucru, deoarece, de-a lungul timpului s-a implicat în numeroase proiecte sociale, precum:
- Școala de vară 2022
- Susținem Asociația „Marius și prietenii”
- Autism 24h – Septembrie 2023
- 150 de kilometri pe E85
- Mai curat Râmnicul Sărat
- Ultra Race România – august 2021
Dar atenția fetei a fost atrasă de campania pentru copiii cu autism.
Această campanie nu a fost doar un act filantropic, ci un pas concret către o lume în care acceptarea și grija sunt norma, nu excepția. Astfel, a fost demonstrat că, în cursa umanității, fiecare pas contează și că linia de finish este doar începutul unei noi lumi, pline de speranță și șanse pentru fiecare.
Și Silvia dorea să reînvie speranța și să creeze oportunități egale pentru copiii cu dizabilități și animalele abandonate. Să ofere fiecăruia posibilitatea de a fi înțeles, acceptat și iubit!
Mulțumi pentru importantele învățături și sfaturi oferite de acești oameni inimoși, care nu doar că erau făuritori de visuri, dar aveau grijă să te ajute să le și îndeplinești.
–Dragă diasporă, acum, te poți întoarce acasă!
–Aici vei găsi un prieten de nădejde, Vindem-ieftin.ro, care îți va fi alături în construcția sau reconstrucția nu doar a unei case, ci a unei noi vieți!
Articol scris pentru cea de-a 4-a probă Superblog 2024 Fresh Content
Legendă:
- cuvintele scrise cu albastru și bolduite reprezintă cuvintele ce au plasate link-urile solicitate
- cuvintele bolduite reprezintă cuvintele cheie solicitate
- cuvintele scrise cu caracter italic reprezintă nume, denumiri și/sau citate pe care am decis să le scot în evidență în acest mod
Surse:
- surse recomandate de către sponsorul Vindem-ieftin.ro (site și pagina de Facebook), informațiile și pozele fiind prelucrate în Canva Free
- restul de poze au fost preluate de pe site-ul Freepik, iar ultima poză din articol a fost editată de către AI
- informațiile despre studiul de cercetare referitor la beneficiile animalelor de companie pentru copiii care suferă de autism au fost preluate de pe site-ul Vet-shop