În rândurile de mai jos o veți cunoaște pe #Maleia, protagonista noului roman pe care m-am decis să-l scriu.
Ca de obicei, nu știu dacă acesta va fi finalizat sau dacă va avea ocazia și privilegiul de a simți cerneala de tipar cum îi redă povestea.
Însă, de aceasta dată, am decis că îl voi scrie neținând cont de nicio regulă de marketing, lăsând cenzura deoparte.
Acum, îmi voi permite luxul de a-mi lăsa imaginația să plăsmuiască ceea ce dorește. Îi voi permite să se scufunde în cele mai întunecate abisuri și să culeagă de acolo nestematele pe care rațiunea și logica le-au refuzat mereu.
#Roman în curs – #Maleia
O copilă obișnuită la prima vedere!
Nimeni nu reușise totuși să-i pătrundă gândurile sau măcar să-și imagineze sângele ce-i clocotea în vene.
Dintotdeauna cunoscuse interdicțiile și fusese obligată să se supună unor legi ce i se păreau absurde. Legi, pe care de fiecare dată când avea ocazia, le încălca cu plăcere, lăsând adrenalina să-i scalde simțurile și așteptând consecințele, de care oricum nu îi păsa prea mult. Ele veneau oricum, ca mai apoi să treacă și lucrurile să se întoarcă la normal, însă cu o pază întreită și cu neîncredere în privința comportamentului ei.
Suportase toate acestea cu stoicism, construindu-și în minte libertatea de care avea să se bucure și să o fructifice așa cum credea ea de cuviință.
Și, bineînțeles, anii trecuseră mai repede decât își imaginase ea pentru ca. într-o bună zi să se trezească față în față cu aceasta.
Obișnuită cu colivia, se aruncă imediat într-o altă colivie.
Ciudat, dar se simțea mai bine comițând greșeală după greșeală din acele colivii, decât din libertate. Era ca și cum evada de fiecare dată și aștepta cu nerăbdare să fie prinsă și pedepsită.
Era un fel de sadomasochism la care se supunea cu plăcere, chiar dacă uneori se mai zbătea, dar totul făcea parte din joc.
Un joc, pe care la final, ea ajungea să-l conducă mereu, manipulând cu îndemânare funiile celor din jur.
(…)
Maleia simțea din nou cum ghearele atacurilor de panică pun stăpânire pe ea.
Simțea instinctiv că singura cale de a scăpa de acestea, nu erau toate acele pastile minune ce o cufundau într-un somn adânc, tăindu-i inclusiv pofta de a fuma. Singura metodă era aceea de a se elibera, de a se elibera încheind odată pentru totdeauna legăturile cu trecutul.
Se ridică din fața foii ce începea să absoarbă picătură cu picătură sentimentele ei și se privi în oglindă.
– Cât de mult m-am schimbat! remarcă ea cu dezamăgire.
Toți acei ani de a căror povară încerca să se descarce acum, o schimbaseră în totalitate.
Nu se mai regăsea nici în trecut, dar nici în prezent!
Nu așa își imaginase că va deveni, nu așa își dorise să devină!
Dar oglinda era singura ce-i destăinuia, fără milă, adevărul.
– Ce am devenit acum? întrebă în șoaptă reflexia din fața ei.
– Ai răbdare, scrie și vei ieși din asta! îi șopti o voce de nicăieri.
Privi în jur, nu era nimeni, doar ea cu ea, o singură ființă ce încerca să-și recapete bucuria de a fi, de a trăi, dar sacrificând pe altarul vieții, însăși viața ei.
Se mai privi încă o dată în oglindă, apoi părăsi încăperea.
Se așeză din nou în fața non culorilor redate de ecranul calculatorului, trase aer în piept, reîntorcându-se la povestea vieții ei. (…)
Surse:
- fotografie copertă: site Unsplash
Pe aceeași temă puteți urmări și:
