Ziua în care a părăsit Pământul
Personal

Ziua în care a părăsit Pământul – #Roman în curs

2
(2)

Atunci când aleg să citesc o carte de beletristică, mă las ghidată de trăirile pe care aceasta mi le provoacă.

Barometrul propriilor emoții le măsoară îndelung, evitând orice eroare, ca mai apoi să-mi permită să devin una cu povestea.

Cum mi s-a întâmplat atunci când am citit “Hoțul de cărți”!

M-am oprit doar atunci când am întâlnit cuvântul Sfârșit!

Sau ca atunci când am citit și recitit La răscruce de vânturi!

Dacă nu există acel sentiment de devorare, de devorare reciprocă a mea și a cărții, o voi închide dezamăgită.

De câteva zile asta caut cu înverșunare!

Povestea mea să transmită, să transpună cititorii în acel timp și spațiu ales de mine și să trăiască evenimentele în sincron cu personajele.

Exact același lucru și-l dorește și Maleia și pe care îl regăsim printre mărturisirile ei:

“Dorea să transpună toate acele lacrimi și emoții pe paginile albe ce se derulau încetișor.

Cu fiecare literă pe care o apăsa pe tastatură, dăruia poveștii încă o bucățică din ea.

Unele bucățele nu se lăsau culese cu ușurință și atunci trebuia să-și înfigă unghiile adânc și să le smulgă cu forță. O durea, o dureau groaznic anumite pasaje, dar era timpul ca ele să fie scrise.

Poate povestea ei nu era unică, unice erau trăirile, evenimentele și lecțiile pe care avusese norocul să le trăiască, să le primească.

Ele reprezentau piesele unui puzzle ce alcătuiau viața ei până-n acel moment.” (fragment din romanul în curs – #Maleia)

Pentru ca dorința mea să devină realitate, scriu, scriu neîncetat, cu frica că inspirația se va disipa.

Scriu și corectez, tai, modific, revin asupra textului sau o pornesc de la început…

Mai jos un nou fragment ce va schimba ideea inițială a viitoarei cărți:

ZIUA ÎN CARE A PĂRĂSIT PĂMÂNTUL

“Zorii unei noi ere se arătau la orizont.

Mișcările planetelor din jur și a Luminariilor, schimbaseră fața Terrei și nimic nu mai era așa cum fusese odată.

Aspectele de conjuncții și de cuadraturi realizate de către grelele corpuri cerești, precum Saturn, Jupiter, Uranus, lansaseră asupra omenirii provocări teribile, la care încă se mai căutau soluții.

Rând pe rând, furiile Naturii se dezlănțuiseră în formele cele mai puternice și neașteptate.

În câțiva ani, populația globului fusese nu numai decimată, dar și supusă unor noi reguli, la care ori se adaptau ori erau nevoiți să părăsească locul pe care-l cunoșteau de milioane de ani.

Să-l părăsească într-un fel sau altul: fie renunțând la bătălia pentru supraviețuire și încredințându-și sufletele cerului plumburiu, fie încercând din răsputeri să părăsească ceea ce odată numeau „ACASĂ”.

Maleia alesese să lase totul în urmă și să se aventureze într-o călătorie al cărui final nu-l putea nici măcar întrezări.

Nu știa nici ea cum de reușise să se îmbarce pe una dintre navele asaltate de către populația furibundă.

Chiar și-n aceste condiții, chiar și mai mult decât altădată, oamenii se înrăiseră, luptând fiecare pentru propria-i viața. Meschinăria fusese ridicată la rang de artă, vicleșugurile și mitele se înmulțeau necontenit, iar unii dintre ei erau capabili să-și vândă sufletul oricui ar fi fost dispus să le ofere o mână de ajutor.

Fata nu cunoștea pe nimeni!

După masacrele continue, rămase singură, doar cu propria-i durere al cărui leac nu-l găsise încă.

Simțea însă, că nu trebuie să renunțe, trebuia să meargă mai departe!

Luptele în care se mistuiseră toți cei dragi și mai ales cele două mari iubiri ale inimii ei, o îndemnau să continue acest periplu.

Urcase pe navă depunând un efort de neimaginat.

Înghesuită în marea de suflete disperate, lovise cu coatele, fusese îmbrâncită și la rândul ei, îmbrâncise. Se agățase cu unghiile de funiile groase de sârmă ce susțineau nava la nivelul solului. Simțea cum acestea îi străpungeau carnea, cum o răneau tăindu-i pielea fină, dar nu se opri. În genunchi, pe sub picioarele celorlalți, încerca mereu să înainteze până la acea ușă uriașă ce urma să se închidă.

Era o întrecere contra cronometru, deoarece cei care nu aveau nimic de oferit, de cele mai multe ori erau refuzați la îmbarcare, sub diverse pretexte.

Totuși, din mila unuia dintre căpitani, se hotărâse să se ofere o șansă nefericiților. Aceasta se acorda o oră în fiecare săptămână pentru cei care doreau să plece dar erau mult prea săraci pentru a-și putea plăti scăparea.

Maleia aflase asta în timp ce rătăcea pe străzi, murdară, flămândă și cu mințile împrăștiate.

Acea veste o readuse la viață și-i înfățișă privirilor pe cei doi bărbați ai vieții sale.

Își amintea clar că aceștia nu mai erau demult acolo și zadarnic le căuta rămășițele, dar viziunea lor era atât de puternică, de reală, încât se îndreptă alergând spre ei cu lacrimi în ochi.

Ei o încurajau din privirile acelea, pe care nu avea să le mai uite și o conduseseră direct spre aeroportul spațial. O îndemnau să facă orice să urce și-i fuseseră alături în toate clipele în care simțeau că puterea o părăsește.

  • Hai tati, du-te, poți! Uite un culoar la stânga ta! auzea Maleia, ca prin vis, glasul primului iubit.
  • Maly vei reuși, nu te mai gândi, du-te înainte, atinge-ți scopul așa cum ai făcut întotdeauna! îi șopti și celălalt, zâmbindu-i melancolic.

Plângea și înainta, se târa la nevoie, dar știa că acum nu mai este singură.

Nu-și permisese să se oprească decât în momentul în care se află în fața unui ofițer ce îi luă datele și o trimisese la controlul medical obligatoriu.

Navele încărcau doar persoanele sănătoase, deoarece aveau nevoie de cei mai puternici pentru a construi o nouă viață în momentul în care vor găsi o planetă care să-i găzduiască.” (…)


Surse:

Pe aceeași temă puteți urmări și:

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor 2 / 5. Număr voturi: 2

Nu există voturi! Votează primul.