Revin, după mult timp, cu un nou interviu pe blog. Și nu pentru că n-ar exista mulți oameni minunați a căror povești și experiențe ne pot inspira… ci doar pentru că încerc să pătrund în lumea creatorilor de conținut de calitate! Este un început timid pentru care îmi dau toată silința, dar este un Început care mă bucură nespus și în care cred! Însă, acceptul și onoarea unei superbloggerițe și nu numai, m-a determinat să scriu acest articol! * MIRELA CARMEN (MC), administratoră a 13 site-uri, superblogger, scriitoare, ingineră, mamă și soție… Orice blogger, fie că este la început de drum sau unul deja cu experiență, trebuie să cunoască acest „fenomen” al blogosferei internaționale și naționale! Experiența și înțelepciunea Mirelei, sfaturile, ajutorul și inițiativele ei nu pot lăsa pe nimeni indiferent! Este un izvor nesecat de cunoaștere la care vă invit „să vă potoliți setea” și să aflați răspunsuri pe care rar le vom găsi atât de explicite și dăruite cu atâta sinceritate și mărinimie! * Bună, Mirela! Mulțumesc pentru onoarea de a-mi acorda din timpul tău, răspunzând pozitiv la invitația mea! Bună, Lelia și Bună ziua tuturor cititorilor tăi! Mulțumesc pentru invitația făcută și pentru faptul că pot fi astăzi alături de voi. Atlantidei: Povestea din spatele unei persoane de succes a oferit întotdeauna învățăminte publicului. Așadar, care este povestea Mirelei, creatoarea de bloguri, administratora de pagini Facebook și de proiecte, mereu activă, neobosită și plină de idei? M.C.: Povestea Mirelei… cu alte cuvinte, a unei porțiuni din sufletul meu 🙂 … a început în anul ’67 când a deschis… iar… ochii în planul terestru. Multe evenimente s-au succedat până la momentul în care am descoperit că, de fapt, pasiunea mea principală este scrisul ce ia forma de cărți sau content de bloguri. Evenimentele acestea mi-au dăruit sentimente și informații de orice natură. Sentimente și informatii care m-au transformat într-o romantică incurabilă. După multe peripetii și ideea “fixă” despre căsătorie ce ar fi o formă de pierdere clară a libertății… la 47 de ani Universul m-a pălit în moalele capului cu o iubire mai presus de toate visele și speranțele mele. Personajul masculin asupra căruia mi-am îndreptat atenția a fost cel care a dat startul pasiunii mele de astăzi. De fapt, nu ar fi corect să spunem că a dat startul ci… a reușit să scoată din amorțeală această latură a mea. Dacă este să fiu foarte sinceră, după o serie “furtunoasă” (ca frecvență) de schimburi de emailuri… unele mai stufoase ca altele… iubirea vieții mele m-a întrebat direct: “MC (așa-mi spune el cu accentul său american), de ce nu te faci scriitor?” Trec peste partea motivelor pe care le-ar fi avut. Întotdeauna am bănuit că… “săracul” de el… era așa de sătul de câte emailuri trebuia să citească încât… și-a spus că mai bine îmi împarte logoreea cu restul omenirii. 🙂 Eram în 2014. Ca să o scurtez… că încă suntem la prima întrebare a interviului… zis și facut. Peste noapte m-am trezit cu un site, proprietate personală, pe care trebuia să-mi aștern, în limba engleză, inteligentele-mi gânduri. E drept că, mai aveam unul înca din 2007, dar acela era nișat clar pe studiul unei antice științe și înțelepciuni. Până să ajung să administrez 13 bloguri (pe care eu le numesc website-uri ce au și o zonă de blog) am trecut prin faza de scriitor. De carte. Faza concretizată cu dobândirea “titlului” de autor ce-și alesese ca Pen Name, M.C. Simon. Scriind în limba engleză, am fost nevoită să caut un nume mai “muzical” pentru cititorii cărora mă adresam. Nu vă închipuiți cât de stâlcit poate fi pronunțat un nume românesc ce se termină cu faimosul “escu”. Așa că, după multă gândire, am decis să-l ucid pe “escu” și să las restul să înflorească. Trebuie să recunosc că, în clipa în care pentru prima oară am fost numită autor, mi-a plăcut așa de mult încât… am comis fapta (de a scrie o carte) încă o dată. Recenziile și modul în care mi-au fost primite cărțile de către cititori, mi-au dat aripi și din acel moment… pe lângă meseria de inginer, de care încă nu m-am lăsat… scriu. Zilnic. Însă, adevăratul declic a avut loc atunci când am hotărât împreună cu cel ce între timp îmi devenise soț și m-a “scăpat” de faimosul “escu”, să nu ținem pentru noi tot ceea ce știam și să împărțim toate informațiile și experiența câștigată în tot acest proces, cu alți scriitori și autori de carte. Și astfel s-a format o nouă comunitate în jurul ideii de Writers Pay It Forward. Acum, cred că la întrebarea aceasta ne putem opri aici cu răspunsul. În caz contrar, ar trebui să mai scriem cateva cărți de tip “memorii”. 🙂 Atlantidei: De ce tocmai blogging? Care a fost momentul sau declick-ul ce ți-a îndreptat pașii spre domeniul virtual? M.C.: După cum spuneam, cu bloggingul am cochetat încă din 2007, când am deschis primul meu site, Shanti-Spirit. La acea vreme intenționam să construiesc un loc despre fel de fel de ființe din dimensiunea pe care noi o percepem uzual sau din altele. Dar, viața m-a adus în fața studiului unei alte științe și, am decis rapid să clădesc pe site-ul meu o bază de date care să folosească oricui ar fi dorit să studieze. Materialele în limba română lipseau cu desăvârșire, astfel că, foarte curând, în jurul site-ului s-a dezvoltat o comunitate mare și frumoasă ce sorbea cu nesaț traducerile pe care le făceam. Atunci a fost prima oară când am prins eu, cu adevărat, gustul comunităților online. Anii au trecut… după nouă ani am luat toată baza de date și am pus-o pe un nou domeniu, iar Shanti-Spirit și-a recăpătat drepturile de site orientat spre sănătate, spiritualitate, ezoterism și dezvoltare personală. Încet, încet, au urmat celelalte site-uri, toate nișate, din respect pentru mine și cititorii mei. Atlantidei: Ce te-a determinat să pui bazele unei mici comunități în blogosferă? M.C.: Pe “piața” românească am intrat cu adevărat de-abia în 2018, în ianuarie. Îmi amintesc și acum primul articol scris în limba română. De