Prima mămică ce a dat curs solicitării mele este Oana Adelina V. din orașul copilăriei și adolescenței mele – Buzău. Pe Oana am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, în perioada liceului și chiar dacă am fost colege doar pentru o scurtă perioadă de timp, îmi amintesc și acum zâmbetul ei ghiduș și pofta de viață pe care o emana prin toți porii. Acum, reîntâlnind-o, după 20 de ani, am observat că zâmbetul ei nu numai că și-a păstrat prospețimea adolescenței, însă are și ceva aparte. Însoțit de strălucirea din ochi, atunci când vorbește despre cum a devenit și ceea ce înseamnă să fii mămică, despre binecuvântarea pe care a primit-o când nimeni nu credea că va fi posibil, Oana este una dintre dovezile împlinirii materne. Vă las să descoperiți povestea unei persoane minunate! Bună dragă Oana, Înainte de toate te rog să ne vorbești puțin despre tine înainte de a deveni mămică. Acum spun cu mândrie că sunt mămica a doi baieței de 5, respectiv 12 ani. Înainte de a deveni mamică, eram o la vârstă la care multe fete/femei nu se gândesc încă la acest aspect, ce este drept, nici eu. Deși am iubit copiii dintotdeauna și mi-au fost dragi. În acel an am dat examenul de licență, lucram deja, eram căsătorită, aveam casa noastră, ne bucuram de ceea ce ne oferise viața. Îți este dor sau regreți acea perioadă? Nu regret acea perioadă, deoarece, consider că fiecare perioadă a vieții are frumusețea și bucuriile ei. Important este să știm să ne bucurăm de ceea ce avem. Decizia de a rămâne însărcinată a fost planificată sau a venit pe neașteptate? Povestea începe un pic trist, deoarece am avut niște mici probleme de sănătate, și la o ecografie care nu avea legatură cu această ramură, medicul mi-a spus că aș avea probleme, că nu voi putea rămâne însărcinată, și că nu voi putea duce o sarcină. Dacă vreau, totuși să încerc, să o fac acum cât încă sunt tânără deoarece șansele sunt altele. În acel moment, „mi-a fugit pământul de sub picioare”, nu mă gândisem la acest aspect, și eu, care iubeam atât de mult copiii, nu voiam să accept că nu voi fi niciodată Mamă. Așadar, am luat drumul capitalei, am ajuns la un medic celebru, care, după muuuuulte analize, cu două zile înainte de Crăciun, îmi povestea de fertilizare în vitro, fără a avea vreo problemă anume confirmată. Cu cât trecea timpul, cu atât eram mai disperată, vedeam tot timpul femei însărcinate, bineînțeles, numai eu nu. Doar că, o prietenă m-a dus la o domnișoară doctor, un om minunat pe care îl port în suflet, și cu ajutorul căreia, în scurt timp am rămas însărcinată. Ce ai simțit în momentul în care sarcina ți-a fost confirmată? Să fac o mica paranteză, doamnele de la farmacie, știau deja ce voiam când intram, întrucât devenisem un „client fidel al testelor de sarcina”, iar eu eram de fiecare dată dezamagită. Până când, într-o zi de primăvară, vestea mult așteptată a sosit, și testul de sarcină a arătat, în sfarșit două liniuțe, nu una. Cele mai frumoase liniuțe roz din viața mea. Am plâns și am țopăit de fericire…..aș fi strigat în gura mare…. mi-aș fi strigat fericirea… Multe femei sunt speriate mai mult de perioada de sarcină, de schimbările ce intervin. Povestește-ne puțin ce înseamnă perioada de sarcină! Cum ai întâmpinat schimbările, la nivel fizic și mental, în cele 9 luni? Ținând cont de faptul că așteptasem atât de mult, m-am bucurat din plin de perioada de sarcina, și nu pot să nu îmi aduc aminte, cu plăcere și bucurie, de acea perioadă. Bineînțeles că ești mult mai sensibilă, bineînțeles că intervin și schimbări pe plan fizic, dar orice aș fi făcut și aș fi trecut prin orice… în așteptarea marelui moment. Bineînțeles că ești râzgâiată de toată lumea… dar momentul în care simți acel fluturaș în burtică… .acel moment nu îl pot reda în cuvinte… Experiența nașterii este unică. Ți-a fost teamă de marele moment? Cum ai ales să naști și care au fost motivele acestei alegeri? Deși mi-aș fi dorit o naștere naturală, nu s-a putut, datorită faptului că poziționarea uterului nu mi-a permis, astfel că am avut parte de operație de cezariană. La prima naștere am avut anestezie totală, la cea de-a doua, parțială, epidurală. La prima sarcină m-am simțit mult mai bine, și din punct de vedere fizic și mental, consider ca mi-a fost mai bine mie. La cea de-a doua plusurile sunt că este mai putin toxică anestezia epidurală, medicii au mai mult timp la dispoziție pentru interventie, și îți vezi imediat Bebelușul. La ambele nașteri, cand i-am vazut, am plâns… e cel mai frumos sentiment… și așteptarea… și orice sacrificiu… orice durere…. pălesc în fața acestui sentiment. Care a fost primul gând pe care l-ai avut în momentul în care ți-ai ținut copilașul în brațe? Cand i-am ținut în brațe, i-am mulțumit lui Dumnezeu, m-am simțit cel mai norocos și mai fericit om de pe Pământ, mai ales, în condițiile în care mi se spusese că nu voi avea parte de această minune. Țin să precizez, că și înainte de a doua sarcină, un alt medic mi-a spus același lucru (între timp aflasem de alte probleme medicale tiroidiene): „cu toate problemele tale, să zici mersi și să îi mulțumești lui Dumnezeu că ai un copil”. Numai că in scurt timp, a apărut și a doua minune. Pentru că eu consider cu tot sufletul și cu toată încrederea că un copil este o minune, cea mai frumoasă și mai prețioasă minune a vieții: să dai viață… Consideri că instinctul matern este suficient în creșterea și educarea unui copil? Nu… nicidecum… instinctul matern consider că te ajută să reacționezi în anumite momente și situații în procesul de creștere și educare a unui copil…. însă… îți trebuie, în primul rând foarte multă răbdare, să te bucuri și să înveți în același timp cu copilul. Cine crede că poate crește un copil din