Despre suferință s-au scris milioane de cărți de-a lungul evoluției societății noastre. Fiecare dintre autori a abordat această temă fie in urma experiențelor trăite, fie ca cercetători al acestui sentiment. Pentru că, în definitiv, suferința este tot un sentiment. O trăire ce te roade pe dinăuntru precum cariile ce rod lemnul. Acum, depinde de fiecare cum reușește să-i facă față sau să o combată. Din cauza acestei maladii s-au inventat milioane de remedii care mai de care mai revoluționare și mai profitabile pentru inventatorii lor. Dar nu despre acest lucru doresc să scriu astăzi! Suferința, ca orice altă boală, se poate manifesta pe mai multe paliere. Unii suferă din dragoste, alții din cauza unei boli ce le macină corpul, alții din cauza sărăciei, a unei vieți considerate nedrepte, în urma unor traume etc. Cauzele acesteia sunt multiple, dar nu sunt psiholog pentru a avea competența de a le analiza și de a oferi răspunsuri! Probabil, ca mulți alții, scriu și eu despre suferință, strict din punctul meu de vedere, așa cum am trăit-o și o trăiesc eu! Etapele prin care aceasta s-a infiltrat în mintea mea, în corpul meu pe zi ce trece, transformându-se într-un handicap și preluând controlul. Nu îmi este ușor să vorbesc despre acest lucru și m-am gândit mult înainte de a începe să scriu despre acest subiect. Întotdeauna am preferat să folosesc personaje fictive pentru a le lăsa să se manifeste și să vorbească liber. Însă, se pare că nu îmi mai sunt de ajuns aceste “tertipuri”. În plus, simt nevoia să fiu chiar eu protagonista, este doar viața mea, nu a personajelor mele. Când anume a început cu adevărat suferința mea, nu aș ști să vă spun! În trecut, mă consideram o persoană destul de puternică, cu toate că nu aveam prea multe motive să mă gratific. Dar moștenesc orgoliul strămoșilor mei și al zodiei. – Cum ar putea fi doborât un scorpion? se întreabă retoric jurnaliștii/astrologii de carton care se ocupă de acest domeniu. – Ei bine, se poate și încă cum! Pentru că nu contează doar zodia în care ești născut! Sunt o mulțime de alte elemente, tranzite și aspecte care pot debilita zodia natală. În sfârșit, și aici ar fi foarte multe de adăugat, dar nici analiza zodiei mele nu face scopul acestui articol! După cum mărturiseam mai sus, din care adâncuri a ieșit la suprafață acest sentiment distrugător, ce anume l-a declanșat… nu sunt convinsă de a avea niște răspunsuri concrete! Cert este că a ajuns să dețină controlul și să mă facă prizonieră! Etapele suferinței la mine s-au manifestat treptat, determinându-mă să mă cunosc până-n adâncuri! Pur și simplu, această trăire a deschis cutia Pandorei, lăsând să iasă tot felul de sentimente și demoni proprii cu care nu aveam de gând vreodată să mă confrunt. O afecțiune care nici până azi nu a fost descoperită mi-a provocat această stare. Dar nu voi renunța până nu voi găsi și rezolva problema, indiferent la ce tratamente/intervenții va trebui să mă supun! A început ușor, prin nașterea unor mici fobii a căror nume nu-l cunoșteam până atunci. Mai apoi, acestea au fost urmate de atacuri de panică! Veneau din senin și fără un real motiv, cel puțin în aparență. Iar de la acestea și până la formarea unei boli nu a mai trecut mult timp! Ok, inițial o boală normală, să o numesc așa, cu care se confruntă majoritatea populației feminine a globului. Am încercat s-o tratez medical, de peste 4 ani… dar fără rezultat! Am decis să schimb țara, gândindu-mă că un mediu nou, o climă diferită și sufletul drag mă vor ajuta să remediez situația. A mers pentru un timp, ca mai apoi să recidiveze cu și mai multă forță și încăpățânare! Este inutil să enumăr nopțile petrecute pe la urgențe, sutele de analize, tratamente, spitalizări, dureri etc., toate acestea fac parte din decor. Importantă a fost însă schimbarea comportamentului meu! Conștientizările de care am avut parte și pe care continui să le descopăr! În principiu, nu mă consideram a fi o persoană care se lasă ușor doborâtă, dar am descoperit că nu este deloc așa! Da, admit, dintotdeauna am spus ce mă doare pentru că așa sunt eu, dar când îmi reveneam, uitam sau povesteam cu patos prin ce stări am trecut! Da, admit din nou că, de când mă știu, am avut o puternică conexiune cu medicamentele! Încă din adolescență știam ce să iau pentru anumite afecțiuni minore și nu mi-a fost teamă niciodată de ele. În schimb, mi-a fost și-mi este teamă de durere. Orice fel de durere, mai ales cea fizică. Nici măcar nu încerc s-o suport pentru un timp mai îndelungat! Pot afirma deschis că sunt o adevărată sclavă a industriei farmaceutice! Totuși, când lucrurile au început să se înrăutățească, deoarece cu fiecare an afecțiunea s-a cronicizat, mi-am dat seama că sunt total diferită față de cum mă consideram! Și cu cât eram mai contrazisă, mă încăpățânam să le dovedesc tuturor apropiaților că sufeream într-adevăr! Aveam senzația că nimeni nu mă crede sau că, cel puțin eram catalogată drept ipohondră. Sau că poate foloseam toate acestea ca pe un pretext pentru a nu înfrunta situațiile care mă deranjau, că totul era în mintea mea, că somatizam etc. Am auzit atât de multe variante, iar acestea nu făceau decât să mă înrăiască și mai tare pe zi ce trece! Dar și cei din jurul meu aveau dreptate: atâta timp cât mi se spunea mereu de către doctori că n-am nimic, contrar valorilor depășite ale analizelor, cei din jur ce puteau crede?! Depresie, cădere psihică, oboseală mentală, nefericire, nemulțumire?! Aceasta era, de fapt, boala mea din punctul lor de vedere! Atunci am realizat că sunt singură în această luptă! Că sunt puțini cei cărora le pasă cu adevărat, care te cred și nu te judecă, prea puțini, din păcate!!! Fiecare e cu viața lui, cu mentalitatea lui și este extrem de dificil să te pui în locul altcuiva. După terminarea conversațiilor, oamenii revin la viețile lor, la