Fiți cu adevărat Arhitecții propriei vieți!

De ce cu trecerea anilor uităm să fim copii?

Unde dispare acea puritate?

Cum de se evaporă credința în miracole? Momentele de curaj în care credeam cu tărie că munții pot fi mutați din loc?

Era îndeajuns să visăm, să ne imaginăm, iar gândurile noastre mai devreme sau mai târziu prindeau contur…

Cu fiecare zi ce trece ajung să cred că înțelepciunea vieții nu este deținută de noi Adulții, ci de copiii din jurul nostru!

Tot mai multe teorii afirmă că stă în puterea noastră sa ne creăm Realitatea!

Pot fi socotite controversate, dar acestea nu neagă existența lui Dumnezeu.

Noile teorii doar încearcă să explice ce înseamnă cu adevărat “liberul arbitru”, iar copiii îl folosesc din plin și cu succes!

Nevinovăția lor este adevărata credință din care izvorăsc miracolele! Cu ajutorul acesteia și al imaginației determină dorințele să se transforme în realitate.

Copiii sunt mici creatori ce nu au gânduri sau intenții ascunse! Ei înțeleg cu adevărat ce înseamnă conexiunea cu Universul, cu Divinitatea!

Și totuși… de ce pe măsura ce creștem pierdem aceste noțiuni elementare?

Este ca și cum uităm locul din care am venit, ca și cum uităm de unde am plecat! Ne considerăm maturi deoarece trecem prin școli, studiem un amalgam de materii în căutarea vocației sau în obținerea unei specializări care să ne ajute să răzbatem prin viață … dar de ce uităm Învățăturile primordiale?

Pe acestea ar trebui să le aprofundăm, să le deslușim înțelesul și să le folosim!

Renunțăm la un dar divin pentru a ne lăsa controlați de societate.

Ne lăsam descurajați și educați împotriva instinctului nostru primar… și ajungem să pierdem controlul asupra propriilor vieți!

Folosim cu ușurință citatul “suntem Arhitecții propriilor vieți” când noi ne-am predat viața celor pe care îi considerăm mai buni, mai puternici! Dar puterea se află în Noi, condamnată la auto-hibernare!

De ce nu devenim iar copii pentru a ne regăsi?

De ce nu ne folosim imaginația în construirea a ceea ce ne dorim cu adevărat?

Pentru a fi iar sinceri fără a fi înconjurați de teamă, de prejudecăți!

Pentru a vedea minunile ce ne înconjoară și pentru a ne bucura de lucrurile cele mai mărunte și neînsemnate la prima vedere!

Închideți ochii și căutați copilul din voi!

Lăsați-vă luați de mână și urmați pașii!

Nu-l priviți cu suspiciune pentru că dintre voi și el, El este Înțeleptul!

Fiți cu adevărat Arhitecții propriei vieți pentru că în acel moment veți înțelege cu adevărat semnificația cuvintelor “Eu sunt…!”

P.S.: Articol scris la împlinirea unui an de la intrarea în blogosferă!