Cu adevărat singur?

Valizele mari au început să fie scoase de prin colțurile lor.

Hainele invadează patul uriaș, ocupându-mi tot locul de joacă.

Încerc să sabotez toate aceste pregătiri prin tot felul de giumbușlucuri, dar sunt ignorat total! Uneori, chiar dat la o parte! Cu multă dragoste, dar tot sunt scos de prin bagajele ce încep să se umfle ca niște baloane de la circ!

Nu am idee ce urmează! Totuși nu văd niciunde obiectele mele de călătorie pregătite!

Nu tu rucsacul meu cu care „aselenizez” în noi orașe, nici jucăriile preferate… nimic din ceea ce mi-ar putea confirma că sunt și eu inclus pe lista de plecare!

Câteva ore mai târziu, când încă voalul negru al nopții acoperă orașul, Ea s-a trezit!

S-a trezit chiar înaintea mea, când eu mă aflam încă pe tărâmul dulce al viselor, între Ei doi!

Ca întotdeauna, o urmez prin fiecare cameră în care ea intră și iese grăbită.

El încă doarme, chiar dacă la răstimpuri alarma enervantă a telefonului face un zgomot infernal!

Întinde leneș mâna și apasă din instinct pe un buton pentru a o opri!

Încep să înțeleg că se petrece ceva diferit!

Miros cu atenție senzațiile și emoțiile lor, acea grabă nefirească pentru Ei.

S-a trezit și El când Ea era deja îmbrăcată.

Acum, Ea se uită intens în oglindă și folosește zeci de lucruri a căror funcționalitate nu reușesc să le înțeleg. Toate acele creme și culori o transformă total!

De fiecare dată când o privesc așa schimbată, mă uit plin de uimire! Este altă persoană, sofisticată, sigură pe ea, mult mai înaltă, mai impunătoare, o adevărată Regină a Lui!

Eu însă o iubesc așa cum este zi de zi, în casă!

Cu părul creț și ciufulit, cu ochii pătrunzători, dar plini de dragoste atunci când mă privește. Cu mirosul mâinilor ei, amestecat de parfum dulceag și urme de tutun!

Aș recunoaște-o dintr-o mie, indiferent dacă s-ar regăsi într-o mare de oameni!

Iar vocea ei…

Vocea ei este puternică, autentică, pregătită în orice moment să dea comenzi, dar atunci când îmi vorbește, se transformă total!

Este precum un râu ce curge molcom printre stâncile munților, o chemare din depărtări, este delicată și melodioasă precum vântul verii ce mângâie câmpurile colorate!

Cuvintele ei de alint sunt multe și diverse și sună suav atunci când le pronunță în limba ei maternă!

Nu avem același mod de a ne exprima, dar eu o înțeleg și atunci mă întind leneș și încep să torc într-o pace deplină.

Și totuși… ei pleacă!

Sunt obișnuit să lipsească de acasă câteva ore, dar după numărul de bagaje care s-au strâns la ușă, cred că ceva îmi scapă!

În plus, El a avut grijă să-mi pregătească boluri cu mâncare și apă și să le așeze în fiecare cameră.

Eu nu sunt obișnuit să mănânc doar crochețele, iar Ea știe acest lucru.

Tocmai mi-a lăsat două pliculețe cu gusturi diferite în două dintre numeroasele castronașe.

Pe nepregătite, m-am trezit luat în brațe de amândoi.

Mă dezmiardă fiecare cum știe mai bine, iar Ea îmi dă pe frunte cu un ulei cu o mireasmă necunoscută, dar plăcută. Șoptește niște cuvinte, ca un descântec, îmi face trei cruci și mai apoi, pleacă!

Acum au închis ușile, aud zgomotul jos la parter și fug repede la geam să-i mai privesc încă o dată.

Ea îmi face cu mâna și rostește cuvinte pe care nu le aud, dar inimioara mea mică le simte.

Eu îi răspund în limba mea, lovind geamul cu gheruțele…

Câteva ore mai târziu!

Nu știu cum trece timpul acesta, dar soarele s-a ascuns deja în spatele acoperișurilor vecine!

Din nou, întunericul a luat în stăpânire micul orășel în care locuim.

Mi-am petrecut întreaga zi într-o continuă așteptare!

Nici măcar prietena mea cu care mă joc zilnic prin geam, nu a reușit să mă înveselească!

A plecat supărată, dar ea nu înțelege că trec printr-un moment nou și ciudat în același timp.

Am mâncat câteva ceva, dar continui să stau de pază pe pervazul ferestrei goale de la stradă.

Acolo știu că îi văd de fiecare dată când ajung acasă.

Acum însă nimic!

Trec mașini din ce în ce mai rar, ceea ce îmi spune că s-a făcut târziu!

Televizorul tace și el supărat, iar în casă este o liniște apăsătoare.

Rareori, porumbeii de pe acoperiș se mai plimbă în căutarea unui loc confortabil pentru somn.

Dar eu n-am somn…

– Unde sunt oare mami și tati meu?

Sunt micuț încă, dar am călătorit deja în diverse orașe, iar acum sunt convins că unul dintre acestea mi-au răpit părinții!

Nu sunt superstițios sau fricos din fire, dar mă încearcă un sentiment ciudat. Un sentiment cu care nu am făcut încă cunoștință… cred că mami îl numește DOR!

– Da, îmi este deja dor de Ei, mai ales când văd că afară mijește o primă rază de lumină.

Este din nou zi, o nouă zi, dar ei tot nu au venit!

Îmi reiau activitățile, asta pentru a determina timpul să treacă mai repede!

Mănânc, mă joc, sar peste tot unde nu am voie, dorm, mă trezesc și adorm iar și iar, și în somn simt mângâierile lor!

Aud vocea lui tati, jumătate în italiană, jumătate în română, cum mă alintă sau mă ceartă!

Uneori pot fi un adevărat diavolaș, dar mami tot îngeraș mă alintă!

Mă las cuprins de mâinile iubitoare ca de un drog al iubirii și nu vreau să mă trezească nimeni din acest vis!

Îi simt lângă mine, le simt mirosul, căușul pe care mi-l face mami pentru a mă așeza comod.

Sunt trezit însă de o voce pe care o aud din îndepărtări!

Este vocea Ei, este vocea Lui!

Îi simt cum se gândesc la mine și cum apar în visele lui mami cu fiecare noapte care trece!

El vrea să pară liniștit, pentru a-i alunga grijile Ei, dar nu-i prea reușește!

Părinții mei sunt atât de diferiți, dar în diversitatea lor se completează și se înțeleg!

El este o persoană pragmatică, cu reguli și mișcări gândite de zeci de ori înainte de a fi puse în aplicare!

Nu-i place să fie surprins, de aceea încearcă să anticipeze totul exact ca la șah! Fiecare mutare a destinului încearcă s-o întrevadă, dar nu știe că uneori destinul este implacabil și pus pe șotii!

Cu toate acestea, are o inimă la fel de mare ca Ea.

N-am idee cum arată o inimă umană, dar la Ei mi-o închipui uriașă, ocupându-le tot corpul gigant în care-și poartă sufletele!

Nu mai am răbdare, trebuie să vorbesc cu cineva despre ceea ce se întâmplă!

Mă îndrept către ferestrele mari de la intrare și încep să miaun astfel încât Kahli să mă audă și să vină la mine.

Nu durează mult și o văd cum urcă rapid scările, cu coada stufoasă ridicată.

De aceasta dată nu ne mai batem, nu mai zgâriem geamul sau dărâmăm florile lui mami. Avem de purtat o discuție serioasă. Am nevoie de răspunsuri, iar Khali, care este cu cinci ani mai mare decât mine, mi le poate oferi.

– Tot singur ești? mă întreabă ea cu o privire curioasă.

– Da! îi răspund, atent să-mi controlez lacrimile.

– Tu ai mai trecut prin așa ceva? o întreb și eu.

– Oooo, de câte ori! Ai mei pleacă, mai ales vara și pentru multe zile, dar în tot acest răstimp vine cineva să îmi dea drumul afară și să se ocupe de principalele nevoi pe care le am!

– Înseamnă că vor veni repede, dacă până acum niciun străin nu a deschis ușa! mă gândesc eu.

– De câte zile ești singurel? mă întreabă Khali, îngrijorată.

– Nu știu, am pierdut noțiunea timpului! miaun eu necăjit.

– Ai tot ce îți trebuie? continuă prietena mea.

– Am, am, îmi lipsește mâncărica umedă, dar cel mai mult îmi lipsesc ei!

– Hai să ne jucăm puțin și ai să vezi că o să vină! Nu ești singur, mă ai pe mine! îmi spuse ea în timp ce și-a lipit lăbuța pe geam alături de a mea.

Soarele a mai plecat de câteva ori la culcare, urmat de Lună, în același ciclu pe care îl au de mii de ani, până când…

Zgomote la parter, vocile Lor, sunetul bagajelor și a cheilor ce descuie uși! Toate îmi spun că Ei sunt! Aud vocea lui mami și-i simt nerăbdarea!

Sunt un pisoiaș încăpățânat la fel ca ei și o să le demonstrez acest lucru, dar mai întâi să ajungă sus!

Cum intră în casă, amândoi lasă totul din mâini, nici nu se dezbracă și mă iau în brațe!

Tati observă că am slăbit puțin, iar mami începe deja să-mi pregătească pliculețe diferite de mâncare. Îmi schimbă apa, mi-e tare sete! Crochețele mă fac să fiu însetat!

Mă bucur de mâncare și mă alint pe lângă picioarele lor!

Dar după un sfert de ceas îi fac să regrete că m-au lăsat singur!

Sar peste tot, cu o rapiditate nemaivăzută, îl deranjez pe tati de la muncă, o „mușcăresc” pe mami, îi fac chiar să se certe!

Mami îl amenință pe tati că este prima și ultima oară când mă mai lasă singur. Tati se supără și-i tot răspunde, dar mami nici nu îl aude!

Am un sfat pentru tati și pentru toți cei ce ajung s-o cunoască pe mami: să nu o contrazică niciodată atunci când Ea vrea ceva cu adevărat și…. mai ales când este vorba despre mine! Ar fi capabilă să meargă până la capătul pământului pentru cei pe care îi iubește și mami iubește puține persoane cu adevărat!

S-a făcut seară, toți ne-am liniștit, mă așez din nou între ei cât sunt de lung și încep să torc pe diferite tonalități!

Îi simt lacrimile lui mami cum se amestecă cu alintul și mângâierile, timp în care eu stau la tati în brațe!

A trecut, am reușit să rezist și acest lucru a fost posibil pentru IUBIREA ce îmi este oferită și pe care mă străduiesc s-o răsplătesc și eu!

Bine ați venit acasă părinții mei iubiți!

Semnat: pisoiașul Leo Arancino Sunshine Aledda

Surse: – poze – arhiva proprie

Ficțiune scrisă în urma provocării lansate de către proiectul S.I.M.T. gândit și gestionat de către Mona Șimon!

Provocarea cu numărul 5!