„Astăzi am trecut, poate, grăbiți unul pe lângă celălalt și niciunul n-a observat.(…)”

„Astăzi am trecut, poate, grăbiți unul pe lângă celălalt și niciunul n-a observat. Fibrele hainelor noastre s-au încurcat și s-au descurcat preț de-o clipă, apoi ne-am îndepărtat. Nu știu cine ești.(…)”

Am învățat dintr-o experiență și dintr-o carte mai mult decât am învățat sau am înțeles în ultimii ani… sau poate că nu înțelesesem nimic din ceea ce am trăit!

O lecție despre oameni, despre viață, iar acum totul pare că are un sens.

Un sens, pe care mulți dintre noi nu l-am regăsit vreme îndelungată, pentru că, uneori, în viață te pierzi.

Te pierzi precum bucăți ale unui joc de puzzle ce sunt împrăștiate de un copil prin toată camera. Precum un hidden game în care cauți cu atenție și nerăbdare orice hint pentru a putea trece la nivelul următor.

Te pierzi printre tratamente, pastile și doctori, te lovești de îndoieli, de nesiguranță, de ceea ce ești, de felul în care ești.

Contești tot, te îndepărtezi, cauți liniștea, dar paradoxal îți este teamă de ea, de demonii pe care i-ar putea scoate la suprafață. De rânjetul lor hilar, de acei colți ce te amenință și în care îți vezi deja bucăți din tine sfâșiate.

Și atunci fugi, ridici bariere, te ascunzi și ridici ziduri pentru că oricum nimeni din jur, oricât te-ar iubi, nu este capabil să înțeleagă.

Fugi pentru că-ți este teamă de a nu fi judecat, pus la zid, așteptând înfricoșat ca bucățile de pietre să înceapă să fie aruncate spre tine.

Nu te mai încrezi în nimeni, alteori ajungi să nu te mai încrezi în nimic.

Privești cu suspiciune în jur, fiind pregătit întotdeauna de a te apăra, de a-ti scoate unghiile.

Ce vrei să aperi nu mai știi nici tu în acele momente.

Integritate, demnitate, felul tău de a fi, trecut, prezent și/sau viitor… totul este un amalgam, iar gândurile roiesc neîncetat.

Și atunci fugi și mai departe.

Cauți răspunsuri, dar în loc să le găsești, apar tot mai multe semne de întrebare și atunci te simți și mai înfrânt. Mai înfrânt de tine, de propria-ți ființă care-ți dejoacă, cu un umor sadic, fiecare plan.

Prin toate acestea se întâmplă să treci în viață sau poate nu!

Te regăsești sau nu printre rânduri, nu are importanță, pentru că…

Nu alegi tu acest lucru… pur și simplu vine un moment când toată ființa ta o ia razna. Ca și cum un virus virtual ți-ar fi atacat sistemul și atunci totul capătă un alt sens, o altă culoare, este privit din unghiuri de a căror existență până atunci nu o cunoșteai.

Se poate întâmpla oricui sau decât unui mic procent!

Nimeni nu știe cu adevărat, deoarece rare sunt momentele în care-ți vine să te așezi și să-ți spui povestea!

Nu are importanță cine ești, de unde vii, cum ai fost crescut etc.

Este precum o pală de vânt ce te ridică de pe un trotuar oarecare și te poartă dincolo de ceea ce-ți puteai imagina.

Pentru că, la final, fiecare om are o istorie, o sumă de experiențe, un trecut, o viață, indiferent cum este ea!

Oricine poate zâmbi, afișând cel mai natural surâs, dar tocmai aceia sunt oamenii care au învățat să mintă cel mai bine, să-și ascundă slăbiciunile cel mai adânc de curiozitatea celor din jur.

Sunt oameni care povestesc întâmplări banale alegând cele mai strălucitoare culori ale curcubeului și poziționându-se mereu ca actori principali.

Ei bine, în funcție de cum ești tu, oricare ai fi de pe acest pământ, acești oameni te fac să te simți mic, neputincios, ca și cum nu prețuiești nimic. Totuși, dacă ai privi mai atent, acești oameni au cele mai mari frici și frustrări. Însă, și-au creat un mecanism de protecție, ca un scut, nelăsând pe nimeni să le ghicească adevărata identitate.

Până la urmă este o soluție pentru supraviețuire!

Apoi, sunt acele persoane care, realmente, și-au însușit atât de bine conceptul de a trece peste cadavre încât au devenit unul cu acesta. Ei/ele nu mai recunosc sufletul dincolo de învelișul de piele. Văd doar un profil ce trebuie exploatat, iar când acesta va ceda, îl vor înlocui cu altul și altul, la nesfârșit, pentru că societatea le permite.

Aceștia sunt oameni ruginiți pe interior și nici măcar nu realizează acest lucru… până când, sistemul lor atât de performant, va ceda și cel mai mărunt lucru îi va face să se prăbușească la pământ! Și poate nici atunci nu-și vor recunoaște greșelile! Vanitatea deja le-a îngropat orice fel de sentimente.

Și mai sunt sute și mii de caractere umane, de personalități: bune, rele, naive, cu mentalități ce vor rămâne neschimbate, cu povești de viață și experiențe din care și-au croit crez și cred în ele ca-n niște superstiții.

Miliarde de corpuri umane ce pășesc în grabă prin existența asta.

Unii caută răspunsuri, alții-și pun întrebări!

Fiecare cu un scop mai mare sau mai mic. Aleargă crezând că dacă vor mai urca și acel deal vor ajunge în vârf sau alții, mult prea obosiți, se opresc la poalele muntelui. Aleg să rămână acolo și să-și spună povestea celor care vor s-o asculte.

Toate acestea le vei găsi printre paginile cărții Oameni anxioși de Fredrik Backman.

Citită cu sufletul, într-un moment potrivit al vieții tale, nu va fi doar o altă carte deschisă.

Te-ai întrebat vreodată cum se mănâncă un elefant?

Ei bine, răspunsul este că se mănâncă bucată cu bucată!

Așa și viața!

Iei ce ți-a mai rămas din ea, o așezi cu drag pe cea mai buna farfurie și începi să guști.

Nu toate aromele îți vor fi pe plac, prea piperate, prea condimentate, prea dulci sau prea sărate.

Dar atunci, întoarce farfuria și gustă o bucățică din altă parte a ei.

Combină gusturile, păstrează-le câteva minute în gură, oricât ar fi de amare, pentru că-n fiecare dintre ele vei găsi o informație, un răspuns, o revelație sau o întrebare!

Nu te ridica de la această masă până când n-ai epuizat bucățică cu bucățică pentru că toate au un sens și o logică, chiar dacă inexplicabile uneori!

Vei învăța să asculți dincolo de cuvinte, vei învăța să citești caractere din cele mai mici indicii și banalități și poate îți vei găsi și propriul sens!

Vei învăța să te respecți, respectând pe ceilalți, vei învăța ce este cu adevărat sensul cuvântului generos și cum, poate uneori, vei avea ocazia să schimbi destine!

„Astăzi am trecut, poate, grăbiți unul pe lângă celălalt și niciunul n-a observat. Fibrele hainelor noastre s-au încurcat și s-au descurcat preț de-o clipă, apoi ne-am îndepărtat. Nu știu cine ești.

Dar, când ajungi seara acasă, când ziua s-a încheiat și noaptea ne ia în stăpânire, trage adânc aer în pipet! Căci am făcut față încă unei zile.

Iar mâine vine alta!” (Fragment din „Oameni anxioși”)