alpha 781360l
Recenzii Filme

„Alpha”- drumul inițiatic al unui erou

5
(6)

INTRO – din culisele unui film demn de premiile Oscar

Filmul Alpha, ce poate fi, deja considerat, un favorit al premiilor Oscar din acest an, a avut anunțată apariția, inițial, pentru luna septembrie a anului 2015, sub egida Studioului 8 din Statele Unite ale Americii.

Însă, așa cum se întâmplă deseori, confirmarea actorului principal, Kodi Smit-McPhee, a fost confirmată în noiembrie 2015, iar restul castingului s-a încheiat în luna februarie a anului 2016.

Și titlul, pe parcursul anilor de filmare, va suferi modificări, fiind schimbat în iunie 2017 din The Solutrean la Alpha.

Într-un final, lansarea în Statele Unite, a fost făcută la data de 17 august 2018 sub marca Sony Pictures Releasing.

În data de 24 august 2018, a avut loc și în România, premiera filmului Alpha, film încadrat în categoriile: acțiune, dramă, thriller.

Conform unui comunicat, marca Cinemagia, pelicola a fost lider la nivel național în box-office-ul finalului de vară.

Neavând posibilitatea să-l vizionez în cinema, dar și nerăbdătoare să-l văd, nu am mai așteptat să apară pe site-urile de filme românești online, așa că primul site internațional pe care l-am găsit a fost site-ul cb02-hd.net, site de origine italiană.

Acum însă poate fi vizionat și pe site-urile din România, precum voxfilme.net, filmeaz.net sau pe site-ul pefilme.net, pe care îl recomand, deoarece are o listă de filme foarte bune și de asemenea, sunt și subtitrate.

Detalii despre Distribuție 

Pe parcursul celor 96 de minute, pentru că aceasta este durata totală a filmului, regizorul Albert Hughesscenaristul Daniele Sebastian Wiedenhaupt

și naratorul Morgan Freeman, ne poartă în timpuri străvechi, în perioada ultimei ere glaciare, atunci când teritoriul Terrei era încă populat de animale preistorice iar omenirea era organizată în triburi.

Tot regizorul Albert Hughes, dar de această dată, împreună cu fratele său, este cunoscut în lumea cinematografică și pentru faimosul film SF, lansat pe data de 15 ianuarie 2010, The Book of Eli, a cărei acțiune se petrece într-o lume post-apocaliptică.

O caracteristică particulară a acestei pelicole este distribuția constituită din actori de naționalități diferite!

În rolul principal joacă Kodi Smit-McPhee (actor de origine australiană) ce interpretează rolul tânărului Keda, dar de asemenea, este cunoscut și din rolurile din Let Me In, X-Men: The Apocalypse.

Tatăl lui Kenda și șeful tribului preistoric este interpretat de actorul de origine islandeză, Jóhannes Haukur Jóhannesson.

Actrița Natassia Malthe, de origine norvegiano-malaeziană, a fost distribuită în rolul mamei lui Kenda, Rho.

Inclusiv Alpha, lupoaica ce se va împrieteni și-l va însoți pe Kenda în parcursul lui spre maturizare, este un tânar lup cehoslovac, pe nume Chuck, în vârstă de 5 ani.

În celelalte roluri găsim actori din Chile (Shamanul tribului), din Polonia, Suedia, Belgia, Canada.

Detalii despre  Locurile alese pentru filmări

Un alt atuu ce face ca această peliculă să se distingă de altele de acest gen, sunt peisajele spectaculoase pe care le întâlnim în cele 96 minute de vizionare.

Echipa a încercat să recreeze înfățișarea planetei noastre de la finalul erei glaciare. Și au reușit acest lucru prin alegerea unor locuri de poveste, unde au turnat filmul.

Începând din DrumhellerBurnaby și Vancouver, orașe din regiunea Canadei, au continuat să filmeze în mlaștinile și preeriile Islandei (zona Alberta), după care s-au mutat în California, alegând situl Dinosaur Provincial Park, ce se află sub egida UNESCO.

Alături de peisajele ce ne conturează o lume demult dispărută, ni se oferă efecte vizuale extraordinare ce nu sunt realizate doar cu ajutorul programelor specifice pentru că în film apar inclusiv scene cu animale reale pentru un plus de autenticitate și emoție.

O altă diferență ce poate fi observată este accea că filmul nu abundă în dialoguri, atenția realizătorilor concentrându-se în primul rând pe comunicarea non-verbală a tribului solutrian dar și a celorlalte triburi ce apar de-a lungul scenelor. De asemenea, special pentru realizarea acestui film, a fost creată de către lingviști o nouă limbă, numită Cro-Magnon.

Pentru o creionare cât mai fidelă a primilor oameni, realizatorii au colaborat și cu arheologi și paleologi, încercând, pe cât posibil să se apropie de ceea ce era odată, prin costume, machiaj și prin descifrarea și adoptarea comportamentului de odinioară.

Iar eu, după ce am urmărit filmul, am fost cucerită de rezultatele acestor eforturi. Totul pare extrem de real, nu am sesizat nimic forțat, nimic fals în film.

Sinopsis film „Alpha”

Alpha - film initiatic
Alpha – film initiatic

Efectul mobilizării și folosirii cât mai multor surse și resurse este pe măsură.

Filmul transmite emoție de la început până la final, iar firul poveștii este construit pe structura basmelor din copilărie.

Așa cum în basme întâlnim întotdeauna motivul inițierii tinerilor și barierele pe care aceștia sunt nevoiți să le depășească, fie prin intuiție, inteligență, fie prin/cu ajutorul primit din partea ființelor fantastice ori a Naturii, la fel se întâmplă și cu eroul din filmul nostru.

Adolescentul preistoric, în vârstă de 17 ani, Keda, în urma unei vânători ce se finealizează nefericit, se trezește și constată că a rămas singur în pustietate, înainte de sosirea iernii și a frigului.

Din acest moment va păși pe calea inițiatică spre maturizare. Pericolele prin care va trece, încercările de a supraviețui și de a găsi drumul spre casă, îl vor căli, îi vor oferi posibilități de a-și asuma alegerile făcute, îl vor face să înțeleagă diferența dintre bine și rău.

Precum în basme, băiatul va primi un ajutor din partea Providenței.

Atacat de o haită de lupi, la fel ca și el, în căutarea hranei, Keda reușește să rănească destul de grav, pe unul dintre ei.

Amândoi răniți, om și animal, unul urcat într-un copac, celălalt suferind pe pământul încă uscat, vor pune bazele primei relații dintre om și animale.

Keda, ghidat nu numai de instinct, dar și de bunătate și milă, reușește să domesticească lupul, ce-l va însoți până în satul tribului său.

Filmul prezintă fiecare etapă a legării acestei prietenii într-un mod cursiv, dar și înduioșător. Scenă cu scenă, etapele sunt parcurse de către eroul nostru ce la final va deveni ceea ce și-a dorit tatăl său pentru el, un bărbat puternic, pregătit să îi ia locul în fruntea tribului și pregătit să înfrunte vicisitudinile vieții preistorice.

În plan secund, este urmărită prietenia ce se leagă între Keda și lupul Alpha.

Un moment ce emoționează este cel al alegerii pe care-l face Alpha. Acela de a-și părăsi haita regăsită și de a i se alătura pentru totdeauna celui care, la început, i-a făcut rău, din dorința de a se apăra, dar ce a devenit salvator și prieten, într-un final.

De fapt, în funcție de situații, se salvează unul pe celălalt, se protejează și-și respectă teritoriile. Învață să aibă încredere, să comunice și să se înțeleagă.

Relația celor doi va da naștere celei mai lungi prietenii, aceea dintre om și cîine.

Finalul surprinde, fiind total diferit față de ceea ce ne-am aștepta. Detalii însă nu doresc să ofer pentru că vreau să trăiți sentimentele la adevărata lor intensitate.

De ce ar trebui vizionat? De ce îl recomand?

Mesajele puternice înscrise în fiecare imagine, în fiecare sunet, lecțiile despre cele mai importante virtuți, îl recomandă! Descoperim aici curajul, inteligența, modul cum trebuie să reacționăm în fața problemelor. Și nu în ultimul rând, ne reamintește legătura specială a omului cu animalele!

Este un film pentru întreaga familie, indiferent de vârstă. Este unul dintre cele mai bune filme văzute în cursul anului trecut și da, categoric, un film ce merită Oscarul!

Mai jos, puteți regăsi și trailerul filmului:

                                                  ALPHA – Official Trailer (HD)

Surse:

https://www.cinemagia.ro/stiri/alpha-lider-de-box-office-in-romania-41039/

https://www.cinemagia.ro/stiri/filmul-alpha-un-basm-despre-o-calatorie-initiatica-41019/

https://en.wikipedia.org/wiki/Alpha_(film)

https://www.cinemagia.ro/filme/alpha-1003067/

https://www.youtube.com

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor 5 / 5. Număr voturi: 6

Nu există voturi! Votează primul.

Bună!Eu sunt Mădălina și sunt încântată să vă urez “Bine ați venit!” pe tărâmul meu.Aici veți descoperi activitatea mea atât ca astrolog și blogger.Atunci când mă simt inspirată particip și la competiții de blogging creativ, precum Superblog.Îmi doresc ca materialele pe care le postez să răspundă cerințelor și/sau curiozităților pe care le aveți, să vă inspire și să vă ofere, pe cât mai mult posibil, răspunsurile căutate, dacă este cazul.Pentru a nu pierde niciun articol, vă puteți abona oricând la Blog , primind articolele în adresa de email.Mentiuni importante:Nu trimit reclame, promoții sau alte e-mail-uri tip spam. Se vor trimite automat de către platformă numai articolele noi de pe blog. Abonarea la blog presupune că ești de acord cu termenii și condițiile de utilizare, cu politicile de confidențialitate și cu utilizarea cookie-urilor. Datele cu caracter personal colectate sunt adresa de e-mail, în cazul în care utilizatorul se abonează la blog, datele de contact solicitate de formular și mesajul în cazul în care utilizatorul trimite un e-mail, precum și comentariile pe care utilizatorii le fac pe blog. Te aștept oricând să revii, iar între timp îți mulțumesc pentru vizită și pentru suport!

3 comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.