photo cefdcaa
Personal

Ultimul zbor spre libertate!

Frumoasa pasăre privea albastrul cerului printre gratiile aurite!

Nu-și amintea prea bine cum ajunsese acolo, însă sunetul alicei îi răsuna încă în urechi însoțit de o amorțeală copleșitoare.

Răsărit după răsărit zăcuse pe o mică pernă de puf în lupta sa pentru redobândirea vieții!

În tot acest timp simțise căldura unor palme iubitoare, a unui glas blând ce o îndemna să mănânce sau să-și înmoaie ciocul în farfurioara cu apă.

Anotimp după anotimp, până când trupușorul ei mic reușise să câștige bătălia!

Dimineața unei primăveri superbe îi dăruise din nou putere, iar în acea zi își amintea cum umpluse spațiul camerei cu triluri de mulțumire.

Acceptase totul cu bucurie și recunoștință, dar acum dorul de libertate o înăbușea!

Aștepta nerăbdătoare momentul în care ușa coliviei aurite se va deschide, lăsându-i calea liberă spre cer și soare.

Nopțile și le petrecea visând la acest moment înălțător!

Se vedea deja plutind în lumina moale a zilelor de vară, cu adierea vântului răcorindu-i penajul!

Se vedea deja înălțându-se sus, tot mai sus, până acolo unde razele soarelui o transformau într-un mic bulgăre de aur!

Auzea în jur foșnetul jucăuș al frunzelor ce o ademeneau precum legendarele sirene, în a se opri pentru a-și face cuibul!

 

Dar glasul acela blând și palmele acelea iubitoare se iveau de nicăieri, amintindu-i unde se afla!

Colivia aurită continua să rămână cuibul ei pe mai departe!

Și-ar fi dorit să vorbească limbajul acelui glas, să-i mulțumească și mai apoi să-și ceară libertatea!

Dar nu putea! Și oricât ar fi încercat să privească în ochii acelor palme, al acelui glas… era fără folos!

Ochii aceia nu înțelegeau durerea revărsată din ochișorii ei!

Se mulțumeau doar s-o privească cu bucurie și încântare, să șoptească cuvinte fără înțeles pentru ca la final s-o redea din nou captivității!

De multe ori s-a zbătut în căușul mâinilor ce o scoteau cu grijă din închisoarea ei, dar fără rezultat!

Și așa au mai trecut și alte anotimpuri pe la fereastra îndreptată spre soare.

Atât de aproape… și totuși atât de departe!

Frumoasa pasăre s-a resemnat, dar durerea unui vis neîmplinit a început să pună stăpânire pe inimioara ei!

Cu fiecare clipă devenea din ce în ce mai slăbită, mai obosită!

Glasul și-l pierduse printre lacrimi invizibile și triluri de singurătate!

Nici măcar palmele călduroase nu mai puteau să-i redea puterea!

Până într-o zi, când, obosită de atâta suferință, micuța pasăre cântătoare își aținti mărgeanul ochilor spre azurul cerului și se lăsă îmbrățișată de lumina caldă a ultimei sale dimineți!

Dar pentru ea acea ultimă clipă a fost înălțătoare deoarece a înțeles că era singurul mod de a-și recâștiga Libertatea!

Apreciază această postare!

Apasă pe steluță pentru vot!

Media voturilor / 5. Număr voturi:

Nu există voturi! Votează primul.