Atunci când aleg să citesc o carte de beletristică, mă las ghidată de trăirile pe care aceasta mi le provoacă. Barometrul propriilor emoții le măsoară îndelung, evitând orice eroare, ca mai apoi să-mi permită să devin una cu povestea. Cum mi s-a întâmplat atunci când am citit „Hoțul de cărți”! M-am oprit doar atunci când am întâlnit cuvântul Sfârșit! Sau ca atunci când am citit și recitit La răscruce de vânturi! Dacă nu există acel sentiment de devorare, de devorare reciprocă a mea și a cărții, o voi închide dezamăgită. De câteva zile asta caut cu înverșunare! Povestea mea să transmită, să transpună cititorii în acel timp și spațiu ales…