Ziua în care a părăsit Pământul – #Roman în curs
Atunci când aleg să citesc o carte de beletristică, mă las ghidată de trăirile pe care aceasta mi le provoacă. Barometrul propriilor emoții le măsoară îndelung, evitând orice eroare, ca mai apoi să-mi permită să devin una cu povestea. Cum mi s-a întâmplat atunci când am citit „Hoțul de cărți”! M-am oprit doar atunci când am întâlnit cuvântul Sfârșit! Sau ca atunci când am citit și recitit La răscruce de vânturi! Dacă nu există acel sentiment de devorare, de devorare reciprocă a mea și a cărții, o voi închide dezamăgită. De câteva zile asta caut cu înverșunare! Povestea mea să transmită, să transpună cititorii în acel timp și spațiu ales…
El și Ea- Roman în curs- Maleia
Azi a plouat mult în orașul în care locuiesc. O ploaie lungă, cu fulgere și tunete și întuneric încă de la primele ore ale dimineții. Așadar, m-am reîntors la romanul meu, lăsându-mi fantezia să-mi fie stăpână. Eu am fost și sunt doar un instrument, deoarece povestea are propria-i personalitate și vrea să se scrie singură. Aștept cu nerăbdare să văd care-i sunt limitele, acum că am eliberat-o! Dar oare are limite? El și Ea – Roman în curs – Maleia După câteva aventuri de o noapte, care îi oferiseră satisfacție doar pe moment, tânăra simțea că a venit timpul să caute o nouă colivie. Era liberă acum, liberă ca orice…
#Roman în curs – #Maleia
În rândurile de mai jos o veți cunoaște pe #Maleia, protagonista noului roman pe care m-am decis să-l scriu. Ca de obicei, nu știu dacă acesta va fi finalizat sau dacă va avea ocazia și privilegiul de a simți cerneala de tipar cum îi redă povestea. Însă, de aceasta dată, am decis că îl voi scrie neținând cont de nicio regulă de marketing, lăsând cenzura deoparte. Acum, îmi voi permite luxul de a-mi lăsa imaginația să plăsmuiască ceea ce dorește. Îi voi permite să se scufunde în cele mai întunecate abisuri și să culeagă de acolo nestematele pe care rațiunea și logica le-au refuzat mereu. #Roman în curs – #Maleia…