De mică îmi plăcea să visez cu ochii deschiși, să-mi provoc imaginația să depășească limitele copilului de atunci. O lăsam să zboare în voie pe meleaguri aflate doar din cărți sau poate dintr-o fărâmă de memorie ancestrală rămasă ascunsă undeva în suflet! Visam orice, oricât, oricum, iar acolo, în acele lumi nu existau bariere, nu existau legi sau constrângeri. Îmi construiam scenariile cu minuțiozitate, personajele apăreau de nicăieri, dar se potriveau perfect acelor locuri! Născute din ape de albastru-smarald sau din nisipuri fierbinți, erau pline de viață și de culoare… Și atunci, printre zeci de dorințe nerostite, una căpăta contur din ce în ce mai pregnant: să trăiesc la malul…