Romanul Pânză de păianjen mi-l amintesc în biblioteca copilăriei mele. Până în urmă cu două zile am fost convinsă că l-am citit, dar acum nu mai sunt așa sigură de acest lucru. Memoria mi-l prezintă așezat undeva pe raft, între titlurile Hortensiei Papadat-Bengescu (Concert din muzică de Bach și Rădăcini) și fascinantele Iluzii pierdute ale lui Honoré de Balzac. Eram destul de mică pe vremea când citeam cu nesaț aceste capodopere ale literaturii românești și ale celei universale. Îmi era imposibil la 10-12 ani să înțeleg contextele sociale, trăirile umane ale acestor personaje, dar le urmăream întâmplările cu nesaț și curiozitatea vârstei. Și da, îmi pare încă straniu cum de…