Și vântu-și urlă surd durerea, Își urlă neputința în văzduh, Trecut-au ani de când pierdu puterea El, al cerului grandios duh! * Își plimbă printre nori furia, Ca pe o trenă lungă o trage după el, Pierzându-și echilibrul Găsește nebunia În imensitatea vechiului castel! * El, prinț al cerului albastru, Un tânăr zbuciumat și neînfricat, O frumusețe aparte ca un astru Cândva iubit, slăvit și adulat. * Dar lumea-i schimbătoare și naivă, Își schimbă zeii fără remușcări, Credința-i pentru ei doar relativă, Un zeu cu altul după împrejurări. * Zephir privește către această lume Născută din voința zeilor, O lume mare, dar fără un renume, Oricând supusă transformărilor. * Și…