Pânză de păianjen – Cella Serghi

Romanul Pânză de păianjen mi-l amintesc în biblioteca copilăriei mele.

Până în urmă cu două zile am fost convinsă că l-am citit, dar acum nu mai sunt așa sigură de acest lucru.

Memoria mi-l prezintă așezat undeva pe raft, între titlurile Hortensiei Papadat-Bengescu (Concert din muzică de Bach și Rădăcini) și fascinantele Iluzii pierdute ale lui Honoré de Balzac.

Eram destul de mică pe vremea când citeam cu nesaț aceste capodopere ale literaturii românești și ale celei universale.

Îmi era imposibil la 10-12 ani să înțeleg contextele sociale, trăirile umane ale acestor personaje, dar le urmăream întâmplările cu nesaț și curiozitatea vârstei.

Și da, îmi pare încă straniu cum de nu mi-a rămas nicio fărâmă de amintire din acest roman interbelic.

Scris cu atâta melancolie, durere, zbucium, nu numai al unei societăți ce se destrăma, încercând cu disperare să păstreze încă aparențele unei străluciri din altă lume, dar și de trăirile atât de complexe ale unei copile. Copile devenite pe parcursul poveștii, domnișoară și mai apoi femeie în toată această perioadă istorică a țării noastre.

Datorită complexității subiectului, îmi este foarte dificil să îi scriu recenzia.

De ce?

Pentru că această poveste are darul de a fi percepută atât de diferit de către cititori.

„Cine îşi putea închipui că fata aceea, subţire ca o trestie, numai surâs şi farmec, care părea ameţită ca un fluture ce dă de lumină, poartă, ca un melc în spinare, toate casele prin care trăise şi care nu erau mai luminoase decât sala paşilor pierduţi?!”

Probabil, unii se vor regăsi printre emoțiile și sentimentele personajelor, alții, dimpotrivă, o vor considera pe Diana Slavu o femeie frivolă și o vor judeca precum prietena ei, Ilinca Dima:

„— Eşti cochetă, Diana, îţi place să străluceşti, să cucereşti, să aprinzi focuri de paie. Dacă izbucneşte un incendiu, nu-ţi pasă. Nu te interesează decât un singur lucru: să vezi până unde merge puterea ta de cucerire.”

Dar prea puțini știau ce fel de viață ducea Diana Slavu, radiantă, plină de patos și veselie, animatoare a tuturor petrecerilor, de o frumusețe ce stârnea invidie printre femei și pofte bărbaților.

Nimeni nu-i știa cu adevărat gândurile, speranțele, visele!

Nimeni nu-i știa lupta cu pânza de păianjen a vieții sale:

„Nu ştiu prea bine, dar titlul l-am găsit: Pânza de păianjen.

Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o musca. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul.

Nu ştiu de ce m-am gândit la negustorul de încălţăminte care mă ceruse de nevastă, la domnul Cobadin, care îmi propusese să mă protejeze. Şi la atâţia alţii, pe care tata îi înjura de mama focului.
— Ce ştii tu, Diana, despre viaţă? Eşti o fetiţă de şaptesprezece ani.
— Am văzut păianjenul. Îmi simt picioarele lipite de pânza lui.
— Cine te-a necăjit? M-a întrebat, apropiindu-se de mine.
— Viaţa.”

Personal, eu am îndrăgit-o în momentul în care, într-unul dintre paragrafe este dezvăluită ziua ei de naștere: 4 noiembrie ce este chiar aniversarea autoarei – 04/11/1907 – Cella Serghi.

Este imposibil să nu vibrez cu această dată, cu zodia ce stă ascunsă în spatele acestei cifre și luni și cu temperamentul și felul de a se manifesta al faimosului Scorpion!

Din acel moment, am citit cu mai multă atenție cartea, ajungând să mă identific cu personajul și, în același timp, să găsesc asemănări ale oamenilor din viața mea cu actorii ce o înconjurau pe Diana Slavu.

Cella Serghi a depus bucăți din propriul suflet în scrierea acestei povești.

Descrierile mării, ale Bucureștiului interbelic, ale Mangaliei și ale Balcicului, te fac să închizi ochii și să te simți acolo, mergând pas la pas cu personajele, trăind emoțiile, bucuriile și decepțiile acestora.

Cu fiecare cuvânt te simți ca pe valurile mării ce uneori sunt liniștite și adânci, iar alteori lovesc cu furie stâncile din jur:

„Soarele ardea şi, în acelaşi timp, bătea briza, marea se frământa necontenit. (M-am gândit că are şi ea o zi proastă, ca şi mine).”

Povestea Dianei Slavu este de fapt, chiar biografia autoarei, după cum ea însăși mărturisește:

„M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria.

Pânza de păianjen – în mare măsură autobiografică – e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele.

Marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastru de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și în centru statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să incinte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil”.

De ce ar trebui citită această carte?

Pentru toată sensibilitatea ce se răsfrânge din paginile ei, pentru descrierile ireal de reale ale locurilor prin care ne poartă pașii Dianei Slavu.

Pentru descoperirea unei Lilithe, a unei zeițe, a personajului purului feminin, in culori și-n non-culori, în lumini și umbre ce bântuie necontenit în jurul ei.

Pentru plăcerea de a demasca firea umană și a descoperi, cu surprindere, că societatea de astăzi încă are puternice rădăcini în societatea actuală și aceleași prejudecăți.

Pentru tot ceea ce ați putea descoperi despre voi, doamne și domnișoare!

Pentru valoarea literaturii românești de care nu trebuie să uităm!

„Şi iată, jocul obositor continuă, mizeria morală e parcă mai prezentă. Caut să înţeleg cum am ajuns aici. Ce e fericirea? Ce caut?”

La final, doresc să-i mulțumesc Danei, autoarea blogului Bibelou deoarece mi-a recomandat să (re)citesc această carte.

Și Dana, la fel ca și Diana Slavu alias Cella Serghi și la fel ca și mine, este născută tot pe 04/11 fiind un scorpion la fel de misterios, pasional și talentat.

Vă recomand cu drag blogul acesteia, dacă doriți să citiți povești despre arome și parfumuri și alte texte pline de trăiri adevărate și fără mască!

P.S.: Cartea în format pdf poate fi gasită pe site-ul: http://101books.ru/carte/descarca-cella-serghi-panza-de-paianjen-pdf

Surse:

• https://ro.wikipedia.org/wiki/Cella_Serghi
• http://101books.ru/carte/descarca-cella-serghi-panza-de-paianjen-pdf
• https://ro.wikipedia.org/wiki/P%C3%A2nza_de_p%C4%83ianjen_(roman)
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Hortensia_Papadat-Bengescu
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Honor%C3%A9_de_Balzac
• imagine copertă preluată de pe site-ul: https://www.anticariat-unu.ro/panza-de-paianjen-de-cella-serghi-editie-definitiva-1993-p104156
• imagine Iluzii Pierdute preluată de pe site-ul: http://carteamea.ro/carti-calatoare/iluzii-pierdute/
• imagini pentru romanele Concert din muzică de Bach și Rădăcini preluate de pe site-urile:  https://www.printrecarti.ro/30825-hortensia-papadat-bengescu-radacini.html și https://casaliterelor.ro/carte/concert-din-muzica-de-bach-hortensia-papadat-bengescu-8/
• imagine Cella Serghi preluată de pe pagina de Facebook  https://www.facebook.com/CellaSerghiFCB