O radiografie a conștiinței feminine

FEMEIA…

Misterul unui mit care continuă să intrige.

Pe rând, întruparea unui vis sau al unui coșmar.

Însăși agonia și extazul!

Înger sau demon ce a tulburat de-a lungul secolelor numeroase existențe.

Femeia, considerată „schimbătoare și nestatornică” (Vergiliu) sau „începutul tuturor păcatelor” (Liviu Rebreanu), este creația cea mai complexă a lui Dumnezeu.

Și tot EA a fost, este și va fi mamă, iubită, soție, prietenă, amantă.

Pentru că femeia este un întreg univers, o ființă cameleonică, dar care aduce mereu cu sine acel farmec irezistibil.

– Și cine poate înțelege mai bine o femeie?

– Cu siguranță, o altă femeie!

O femeie care a atins o anumită maturitate, a cărei experiență a învățat-o să fie un fin observator al acestui caleidoscop de trăiri.

Un personaj imparțial care să privească din spatele ochelarilor negri la acest spectacol colorat în care, sentimentele prevalează, întunecând judecata.

Iar una dintre femeile care a reușit să surprindă atât de bine personajul feminin în diverse ipostaze și situații a fost Sidonia Drăgușanu.

Scriitoare și jurnalistă, Sidonia Drăgușanu (1908-1971) a fost una dintre reprezentantele mișcării feministe din perioada interbelică. Perioadă în care, femeia s-a emancipat, căutând să devină doamnă de societate, în detrimentul femeii de casă.

Autoarea, prin stilul gingaș, dar cinic și plin de satiră, a știut să surprindă acest traseu.

[…]

Caracterele personajelor sale transced timpul ajungând până la noi, ireal de actuale în manifestări, reacții și trăiri.

„Oameni vechi în haine noi” este prima comparație ce îmi vine în minte după citirea culegerii de nuvele „Doamna cu ochelari negri”(1971).

Stilul satiric, plin de umor și uneori acid al celor 14 povestiri, ne dezvăluie societatea de ieri și de azi. O societate ce din afară pare un măr frumos, dar în interior este mâncat de viermi.

Defectele, viciile, orgoliile, slăbiciunile sunt viermii acestui măr cu un exterior perfect.

Așadar, cu ce sentimente rămâi după citirea acestor nuvele?

– Te simți ca în fața unei oglinzi?!

O oglindă care reflectă adevărul pur, realitatea pe care tu, de cele mai multe ori, ești incapabilă sau poate prea naivă s-o vezi, s-o percepi. Și atunci alegi să fugi, ascunzându-te printre vise și speranțe iluzorii.

Ori, poate alteori, îți vine greu să crezi că poți fi și iubită și… fugi din nou, amânând cât poți de mult acel final închipuit de neîncrederea ta, de teama ta!

Care dintre personajele amăgite de o falsă iubire ești?

– Vasilica (naiva Lisse) din „Batista roșie” ori poate Amalia din „Marea Pasiune”?

– Sau ești cumva o persoană căreia încrederea îi lipsește, considerând imposibil faptul de a fi iubită și aleasă de bărbatul pe care îl adori, precum Ana din cele „Două scrisori”?

„Ce-i va răspunde dacă, într-adevăr, în această scrisoare îi aducea la cunoştinţă, prin câteva cuvinte numai, că a încetat să o mai iubească?”*

– Dar stai! Nu am terminat încă!

– Să fii oare „femeia-molie” atrasă de strălucirea unei vieți fără griji precum Ruxandra Teodoru personajul din cele „Cinci garoafe roz”?

– M-am înșelat?!

– Atunci poate că ești Ea, femeia măcinată de o gelozie cruntă din „Adevărul! Dar se poate suporta?”

„(…) Vezi bine, nu-ţi fac nici o „scenă”! Sunt gata să înţeleg orice: chiar că eşti îndrăgostit! Adevărul pe
mine mă dezarmează, stimulează în mine o capacitate de înţelegere uluitoare, care îmi depăşeşte propriile puteri. (Pauză.) Aşa că te rog… spune-mi cinstit, cine era femeia aceea (…)”**

– Te roade curiozitatea, mintea ta a creat zeci de filme legate de scena aceea cu El, bărbatul tău, alături de o alta… Vrei să afli adevărul, te prefaci puternică pentru a smulge mărturisirile, dar… la final nu asta îți doreai să auzi, nu-i așa?

– Nu te-am nimerit nici de această dată?!

– Poate atunci ești una dintre ele, Elena sau Claudia din „Două prietene”?

– Realizezi însă că titlul a fost pus la modul retoric, nu?

– Te regăsești în personajele lor?

– Îți regăsești egoismul și nepăsarea dintr-o relație de prietenie?

– Nu-ți face griji! Așa sunt și ele.

Prietene doar cu numele! Amândouă, deopotrivă, doresc doar să se descarce de tumultul grijilor și al îndoielilor din suflet. Nu au nevoie de sfat sau de îndrumare.

Singura lor nevoie este un spectator mut în fața căruia să se prezinte, pentru că la final, ele oricum știu cum vor proceda! Ce nevoie să aibă atunci de un prieten?!

– Să știi că mai pot continua încă!

– Să mă opresc, zici?

– De ce, ți-am dat de gândit?

– Îți este teamă? De cine? De personaje, de realitate, nu înțeleg?

– De TINE?! Îți este teamă de tine?! Explică-mi!

– Pentru că te simți ca la o radiografie a vieții tale, a comportamentului tău?

– Neplăcut, nu?

– Atunci, cred că este cazul să schimbi ceva, să reevaluezi situația!

– Nu plânge, nu este nevoie să plângi! Nu te comporta precum o mironosiță!

– Mai bine te-ai gândi ce te-a determinat să comiți astfel de erori!

– Nesiguranța, ok! Și doar atât?!

– Gelozia, frustrarea… mai zi, cred că mai sunt!

– Superficialitatea, gura lumii, tradiționalismul unei societăți încă arhaice… hai, curaj, suntem doar noi două! Tu și Eu, Conștiința ta!

– Orgoliul, curiozitatea, dorința, pasiunea!

– Vezi?! Nu a fost așa dificil să te privești în oglindă.

– Ai găsit, în sfârșit, pe cineva care ți-a arătat cine ești cu adevărat!

– Nu te simți mai bine acum, mai ușurată?!

În loc de final…

Ar fi o cruntă blasfemie să nu recunoaștem, deopotrivă femei și bărbați, că nu ne regăsim în toată această panoplie de personaje.

Pe rând, la intesități diferite, am cunoscut fragilitatea iubirii, gheara geloziei, suferința de a fi părăsiți sau încercarea de a părăsi o persoană din diverse motive.

Pentru că, în relația de cuplu, devenim opțiuni ale persoanelor pe care le iubim!

Iubirea ne orbește, oferindându-ne doar incertitudine.

Nu vom ști niciodată dacă aceasta ne va încălzi inima sau ne va arde ființa!

[…]

M-am întâlnit cu toate aceste trăiri!

Pe suflet am semnele fierului roșu al îndoielilor de altădată, dar sunt FEMEIE și de fiecare dată mă voi ridica și o voi lua de la capăt!

Poate voi comite aceleași erori sau poate nu, cert este că îmi voi trăi iubirile cu aceeași intensitate și pasiune caracteristice!

Articol scris pentru cea de-a 10-a probă din competiția Spring Superblog 2019

Surse:

A. Surse recomandate de către sponsorul www.sidonia.ro:

• cartea Sidoniei Drăgușanu – cartea aleasă a fost „Doamna cu ochelari negri”(1971)
• www.sidonia.ro
• https://www.facebook.com/sidonia.ro/

B. Alte surse: pentru această probă, am mai consultat și articolele de mai jos:

•  Articolele jurnalistei Dollores Benezic de pe site-ul său, dollo.ro
• Articol „Femeia și feminismul în perioada interbelică” – hyperliteratura.ro
• Articol ”Femeia interbelică versus femeia recentă în România” – bucurestiivechisinoi.ro
• Articol „Portretul femeii în presa interbelică. Nicolae Iorga: „Ciorapii acopăr picioarele lipsite de baie“ – historia.ro
• Articol „Femeia în perioada interbelică” – calatoriinterbelici.wordpress.com
• Articol „Statutul social al femeii şi imaginea familiei în societatea românească din prima jumătate a secolului XX – Ioana Nistor” – www.ccja.ro
• Articol „Femeia în literatură” – vreausareusesc.ro
• Articol „Cele mai reprezentative personaje feminine din literatura română” – iubescsacitesc.ro
• Articol „Ipostazele femeii în proza românească”- Ciobanu Daniela – prezi.com
• Articol „Doamna cu ochelari negri de Sidonia Drăgușanu – recenzie” – literaturapetocuri.ro
• Articol „Doamna cu ochelari negri sau când nicio iubire nu rămâne  nepedepsită” – hyperliteratura.ro
• * Primul citat este din nuvela „Două scrisori” ce se regăsește în culegerea de nuvele „Doamna cu ochelari negri” a Sidoniei Drăgușanu
• ** Cel de-al doilea citat este din nuvela „Adevărul! Dar se poate suporta?” ce se regăsește în culegerea de nuvele „Doamna cu ochelari negri” a Sidoniei Drăgușan