Continuăm seria „Interviurilor cu mămici”, dar rămânem pe plaiurile orașului natal, Buzău.

Cea de-a doua mămică ce a dat curs solicitării mele este Cristina N.

Pe Cristina pot spune că o cunosc dintotdeauna deoarece cu ea am copilărit. Sunt aproape 30 de ani de la „prima noastră întâlnire” pe un spațiu verde încărcat cu betoane ce erau folosite la ridicarea blocurilor actuale. Asta se întâmpla în toamna anului 1990…

Relația noastră din anii copilăriei a continuat și în adolescență, Cristina fiind una dintre cele mai apropiate persoane din acea perioadă.

Mai apoi, chiar dacă, am ales să urmăm drumuri diferite, prietenia noastră a rămas încontinuare, iar amintirile anilor fără griji ne vor uni mereu.

*

Bună Cristina,

îți mulțumesc frumos că ai acceptat să participi în micul meu proiect „A deveni sau nu părinte. Decizia de a fi mămică!”

Suntem nerăbdători să aflăm și punctul tău de vedere.

Înainte de toate te rog să ne vorbești puțin despre tine înainte de a deveni mămică.

Regreți acea perioadă?

Nu regret nimic din ce s-a întâmplat înainte sau după sosirea copiilor. Poate că uneori sunt nostalgică după „timpul doar pentru mine”, însă  nici nu pot să îmi imaginez cum ar fi fără copii și nu mai știu, sincer, cu ce ne umpleam timpul înainte să îi avem.

Decizia de a rămâne însărcinată a fost planificată sau a venit pe neașteptate?

Ce ai simțit în momentul în care sarcina ți-a fost confirmată?

 Sarcina a fost planificată dar bebele s-a lăsat puțin așteptat din momentul în care noi am decis că este timpul să devenim părinți.

A fost o întreagă aventură. Când am văzut că nu se întâmplă, am decis să merg la medic pentru investigații ceva mai amănunțite. În timpul controlului am aflat că sunt însărcinată și că am probleme de sănătate. A fost de la agonie la extaz… îmi tremura sufletul de bucurie că ni se împlinea dorința și de teamă pentru că a insinuat că poate fi o sarcina extrauterină. Asta probabil pentru că am ajuns prea devreme… cine știe… Nu știu cum să spun că a fost: neșansa să merg prima dată la un medic total pe lângă poveste căci s-a dovedit a fi alarmă falsă problema medicală ori să spun că am avut șansa să merg la un alt medic minunat care mi-a spulberat toate temerile și datorită căruia am acum un copil de 5 ani. Ce-a de-a doua sarcină a fost la fel de dorită însă a sosit neașteptat de repede. Primul copil avea 7 luni când am rămas însărcinată a doua oară.

 Multe femei sunt speriate mai mult de perioada de sarcină, de schimbările ce intervin. Povestește-ne puțin ce înseamnă perioada de sarcină! Cum ai întâmpinat schimbările, la nivel fizic și mental, în cele 9 luni?

 M-am simțit foarte bine în perioada sarcinii din punct de vedere fizic. Am întâmpinat însă ceva probleme cu tensiunea arterială și acest lucru m-a forțat cumva să nasc prima dată, înainte de termen, prin operație de cezariană de urgență, la 36 de săptămâni. Probleme cu tensiunea am avut și în cea de-a doua sarcină, însă cum eram pregătiți pentru asta, mi-a urmărit situația, pe tot parcursul sarcinii și un medic cardiolog, iar astfel am dus sarcina până la termen.

Nu mă regăsesc în acea tipologie de femei ce plutesc de fericire în sarcină, merg cu burtica la vedere, ba dimpotrivă, am fost retrasă și mă incomodau kilogramele în plus, nu mă simțeam confortabil cu mine din punct de vedere mental.

 Experiența nașterii este unică. Ți-a fost teamă de marele moment? Cum ai ales să naști și care au fost motivele acestei alegeri?

 Cu siguranță mi-a fost teamă de naștere. Cred că am avut noroc că m-am trezit pe nepusă masă în sala de operație. N-am avut timp să mă gândesc prea mult înainte. Mergeam din 3 în 3 zile la maternitate să îmi monitorizeze tensiunea pentru că, deși luam medicamente, urca destul de mult. În ziua cu pricina am avut 18.10. Medicul meu s-a consultat cu colegii și au decis să mă bage în operație de urgență pentru că eram în pericol și eu și copilul.

Care a fost primul gând pe care l-ai avut în momentul în care ți-ai ținut copilașul în brațe?

 Primul gând…  Nu știu… Un amalgam de emoții… iubire pură… gândeam că este perfect, că este al meu, că nu există nimic mai important pe lume ca el. Mă simțeam împlinită și extrem de fericită.

 Consideri că instinctul matern este suficient în creșterea și educarea unui copil?

Cred că da.

În primul rând orice mama caută să ofere puiului tot ce-i mai bun din ea și din viață. N-ai cum să dai greș când pui suflet. Și mi s-a întâmplat de multe ori să iau decizii corecte în situații limită, mergând pe instinct vs o opinie medicală de exemplu (nu zic că așa este corect și nu îndemn pe nimeni, este strict experiența mea).

Care consideri că sunt cele mai importante valori ce trebuie insuflate unui copil?

Bunătatea (și generozitatea), integritatea (să fie corecți, onești și să prefere mereu adevărul ), încrederea (că pot face orice își doresc dacă muncesc și cred în ei), respectul (de sine și pentru altii).

Venirea copilului în ce mod v-a schimbat viața?

De când am copii viața mea a prins culoare. Mă bucur mai mult, trăiesc mai intens, muncesc mai mult, dar primesc înmiit iubire.

Există o rețetă în a menține echilibrul între viața de familie și job?

Nu cred că există rețete pentru relații, job, familie. Fiecare familie/persoană își caută și găsește echilibrul altfel. Ceea ce a funcționat la mine poate că la tine nu va funcționa… și invers.

 Prezența ambilor părinți în creșterea copiilor este extrem de importantă. Cum îți implici partenerul în acest sens?

Sunt foarte norocoasă că am gasit cel mai bun tată pentru copiii mei și nu trebuie să îl implic eu. Știe foarte bine ce are de făcut, se implică, are inițiativă și îi iubeste necondiționat.

Ne poți spune care a fost cea mai frumoasă amintire de când ai devenit mămică?

Nu-mi vine în minte doar una anume. Am multe amintiri frumoase: sunt momentele când petrecem timp împreună toți patru și sunt cele pe care mi le oferă doar ei. La cele din urmă o să mă refer.

Ador momentele când dau dovadă de dragoste între ei, când nu se pot lipsi unul de celălalt (deși cu câteva minute în urmă poate s-au ciondănit… să zicem), când suferă unul pentru celălalt, când sunt complici și când împart. Atunci, pentru mine, totul capătă sens și știu că a meritat orice greutate am întâmpinat de-a lungul timpului.

Dar cel mai dificil moment/perioadă?

Cea mai dificilă perioadă din viața mea de mămică a fost după venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Cel mare avea 1 an și jumătate, era plângăcios, cel mic doar așa comunica și s-a suprapus cu o perioadă când soțul meu a fost nevoit să meargă la job în alt oraș. O lună am fost singură, apoi ne-am mutat cu toții. A fost destul de greu dar am trecut cu bine împreună.

Cunoaștem cu toții sinceritatea copiilor. Tu ce lecție ai primit sau învățat de la copilul tău?

Copiii sunt puri și nu au prejudecăți. Cred că fără să vrem noi le insuflăm și lucruri rele. Cu ei am învățat să am răbdare. Să privesc dincolo de aparențe și să mă bucur de lucruri mici.

Un copil sau mai mulți, cum crezi că ar fi mai indicat?

Eu nu am frați sau surori. Nu pot să zic că am suferit sau sufăr dar privesc admirativ relațiile celor care au: cum ești tu cu Ancu, cum este soțul meu cu fratele lui și mi-am dorit asta pentru primul copil… acum pentru amândoi.

Ce mesaj ai transmite proaspetelor mămici?

Proaspetelor mamici le-aș spune să fie puternice, știu că este greu dar toate nopțile nedormite și fiecare moment în care li se pare că dau greș se va transforma în ceva frumos. Să se bucure de tot ce înseamnă creșterea copilului mic pentru că timpul zboară, greutățile trec și vin cu siguranță și zile mai ușoare.

Dar celor ce nu își doresc copii?

Nu aș putea și nici nu aș vrea să sfătuiesc pe nimeni în privința asta. Cred că trebuie să-ți dorești și să îți asumi un copil pentru a trece cu bine peste tot ceea ce înseamnă creșterea lui.

Un copil poate să unească dar am văzut că poate să și dezbine. Cred că este foarte important să faci ce simți în viață, nu ce fac alții ori ce ar fi timpul să faci.

Aici se încheie și cea de-a doua poveste. Poveste ce se scrie încontinuare, lucru firesc pentru fiecare mamă.

Dragi proaspete mămici sau mămici în devenire, îmi doresc, ca rândurile de mai sus să vă inspire, să vă ajute și/sau încurajeze!