Chemarea munților, amintiri din copilărie și pregătirea unei călătorii
Picăturile de ploaie alunecau leneș pe geamul aburit.
Mâinile ei țineau strâns ceașca fierbinte de cafea. Aroma îi pătrundea în trup, chemând melancolia unui timp apus.
Își amintea cum alerga pe coamele munților și cum se întindea pe iarba de un verde ireal, respirând aerul curat. Cum ochii de copilă rătăceau prin albastrul cerului, iar privirea se lua la întrecere cu norii jucăuși.
Au trecut ani de atunci, dar sentimentul de libertate îi crea aceleași emoții. Îi stârnea aceeași dorință de a fi printre pădurile de pin, de a explora rămășițele cetăților de pe culmi, de a se ascunde în jumătăți de turnuri, așteptând să fie salvată de un cavaler în armură strălucitoare.
**
– Doamna doctor, îmi cer scuze, dar sunteți chemată să semnați fluturașul de salariu! a anunțat-o asistenta, trezind-o din visare.
A lăsat cafeaua, s-a înfășurat în halatul gros și s-a îndreptat spre biroul de Resurse Umane al spitalului.
Pe coridor a fost, din nou și pentru a nu știu câta oară, izbită de mirosul medicamentelor, a spirtului și a durerii ce venea odată cu acesta.
Avea nevoie să se reîntoarcă ACASĂ!
Orice clipă în plus petrecută aici o înnebunea. Simțea cum, într-un final, va fi absorbită, iar sufletul ei protesta vehement.
– ACASĂ… ce frumos și cald sună! și-a spus ea.
Cu zeci de gânduri în minte nici nu a realizat că deja semna confirmarea primirii salariului.
– Greta, apropo, din această lună primim și tichete de vacanță! a anunțat-o colega.
– Ce primim? Tichete de vacanță? a întrebat ea mirată.
– Da, acele bonuri de valoare tipărite sau sub formă de card, cu care putem cumpăra diferite servicii turistice (cazare, masă, programe) în România! a completat tânăra.
Inima îi bătea cu putere! Parcă cineva de sus i-a ascultat ruga nerostită.
– Oferă-mi, te rog, mai multe detalii! a cerut Greta, sprijinându-se pe caloriferul încă rece.
– Fiind bugetari, a început inspectoarea de HR, beneficiem anual de astfel de tichete, în valoare de 1450 Ron/persoană.
– Acestea au valabilitate un an de la data emiterii și le putem folosi în locurile în care sunt acceptate. Dacă suma lor nu corespunde cu suma finală a rezervării, ori achităm diferența, în cazul în care costul este mai mare sau putem solicita servicii suplimentare până la 1450 Ron.
– Ai idee de platforme online unde pot căuta cazări?
– Ți s-a făcut dor de ducă? i-a răspuns colega, râzând.
– Cam da… a șoptit ea.
– Nu, încă nu am avut timp să caut, dar cere sfatul domnului Google, sigur are răspuns! a îndemnat-o aceasta.
**
Garda ei luase sfârșit.
Era obosită după noaptea grea ce tocmai trecuse, dar nu mai avea răbdare. Gândul de a fugi din acel loc îi dădea energia de a căuta informații despre vacanța mult visată.
Așezată în fața calculatorului, aștepta deschiderea enciclopediei universale, Google.
La un moment dat, o denumire îmbietoare și un logo colorat și vesel i-au luminat privirea!
– Travelminit.ro! Ei pot fi soluția potrivită pentru mine! a exclamat fericită.
Pe această platformă online a găsit mii de cazări în România și Ungaria unde putea face rezervare online și efectua plata cu tichetele de vacanță prin Travelminit.
Ungaria, locul ei de suflet, dar și o parte din regatul prințesei Sissi, controversata împărăteasă a Imperiului Austro-Ungar și soția marelui Franz Josef.
Și-a scuturat, ușor capul, alungând imaginea prințesei și a continuat să citească despre cei ce puteau să-i ofere o mână de ajutor în îndeplinirea dorinței sale.
– Așadar, Travelminit.ro, a citit ea, asigură legătura directă între clienți și proprietari. Echipa de profesioniști din spatele acestei platforme oferă garanție și ajutor pe tot parcursul rezervării și chiar și după aceea.
– Datorită sistemului impecabil pus la punct de către aceștia, încă din 2013 de când erau în stadiul de start-up, au înregistrat o creștere rapidă în regiune, față de celelalte afaceri de rezervări online.
– În plus, am posibilitatea de a beneficia de cel mai bun preț, nu este percepută nici o taxă de rezervare, rezervare pe care o pot face chiar și fără a plăti avans!
– Într-adevăr, o platformă construită pe baza necesităților clienților! a afirmat, satisfăcută, Greta.
**
Entuziasmată de faptul că putea pleca, în sfârșit, în călătoria mult visată, a început să-și organizeze itinerariul.
Locația finală unde dorea să ajungă, era Budapesta.
Buda și Pesta, împreună Budapesta, denumită și „Parisul de Est”, „Mireasa Dunării” sau „
Distanța de la București la Budapesta era de peste 1500 km cu mașina. Dar era perfect deoarece dorea să viziteze Brașovul, Sighișoara, Clujul, Oradea, Timișoara și orice oraș care i-ar fi cucerit inima pe traseu.
Undeva, în tot acest drum, se afla și ACASĂ, dar locul acesta îl lăsase la urmă pentru a se bucura de el în tihnă.
**
Legendarul Brașov – primul punct pe lista ei.
Oraș așezat în centrul țării, în depresiunea cu același nume și la o altitudine de 625 m, în curbura internă a Carpaților, o făcea deja să viseze la munții copilăriei.
Cu ajutorul experților de la Travelminit.ro, a găsit și o cazare superbă la hotel La Maisonnette, situat chiar în Piața Sfatului, la doar 100 de metri de Biserica Neagră.
Dar nu numai locația hotelului a cucerit-o ci și camerele superbe, cu mici sobe ce aminteau de căldura din casa bunicilor și de motanul ei favorit, ce lenevea în fața lor.
În plus, camerele erau dotate cu baie privată cu duș, uscător de păr, având și acces la Wi-fi gratuit.
A stabilit trei zile pentru vizitarea acestui burg.
Plecând din Piața Sfatului, va vizita Biserica Neagră, apoi va rătăci pe Strada Sforii, cea mai strâmtă stradă de aici și din Europa. Urmau muzeele de istorie și de etnografie. Mai apoi, un popas în Cetatea Brașovului și în bastioanele brașovene… poate cine știe, chiar își va găsi cavalerul în armură strălucitoare.
Lista obiectivelor se lungea văzând cu ochii, dar merita să dedice timp acestora!
**
Cel de-al doilea oraș din itinerariu era Sighișoara, orașul aflat la granița dintre secole și unde istoria și-a lăsat adânc amprenta.
Aici, tot cu ajutorul celor de la Travelminit.ro, a găsit un colț de timp apus și de basm, personificat în pensiunea Casa Savri, cea mai veche clădire datată din Sighișoara, anul 1568.
**
– Doamna doctor, este deja prânzul și dumneavoastră sunteți încă aici? i s-a adresat doamna de la curățenie.
– Mă scuzați, doamna Ioana! i-a răspuns Greta. Acum eliberez biroul!
Și-a luat geanta, a salutat și a ieșit cu gândul la concediul ei.
**
– Procedura de utilizare a vouchere-lor prin Travelminit este foarte simplă! s-a gândit Greta.
– Primul pas: trebuie să trimit solicitarea/rezervarea cazărilor alese, cu mențiunea că voi achita cu tichetele de vacanță! a început ea să repete ceea ce citise.
– Cel de-al doilea pas: având în vedere că mi se oferă două variante de expediere, fie prin curier la adresa TRAVELMINIT INTERNATIONAL SRL, 400267 Cluj-Napoca, Str. Gării, Nr. 21, D1/1B, fie prin prioripost de la oricare oficiu poștal din România, la adresa TRAVELMINIT INTERNATIONAL SRL, CP 335, OP 1, Cluj-Napoca, menționând pe plic numărul rezervării, am posibilitatea de a alege ceea ce este mai convenabil pentru mine.
– De asemenea, pentru orice nelămurire, îi pot contacta la numărul de telefon +40-364-431-800 sau la adresa de email, info@travelminit.ro.
– Să nu uit însă, să aleg un pachet ce include toate serviciile pe care le oferă unitățile de cazare pentru a le putea plăti tot cu tichetele. În acest fel, pot beneficia din plin de serviciile Travelminit!
– Perfect! Mai am de întocmit și predat cererea de concediu! Atât! și-a șoptit în oglinda mașinii, tânăra.
**
Noaptea se lăsase peste orașul cenușiu.
Picăturile de ploaie alunecau, în continuare, leneș pe geamul aburit al micului apartament.
Mâinile ei țineau strâns ceașca fierbinte de cafea. Aroma îi pătrundea în trup, dar de această dată o învăluia în visul unui concediu magic.
Zeci de orașe așteptau să-și deschidă porțile în fața acestei tinere doctorițe, pentru a-și istorisi legendele, iar munții chemau duios copila ce îi îndrăgea atât de mult!
Articol scris pentru cea de-a 16-a probă din competiția Spring Superblog 2019
Legendă:
– cuvintele scrise cu roșu reprezintă cuvintele obligatorii, solicitate de inserat în text: tichete de vacanță, Travelminit, rezervare online, plata cu tichetele de vacanță prin Travelminit, La Maisonnette (aceasta apare în text cu culoarea albastru deoarece are plasat linkul solicitat pe cuvânt);
– cuvintele scrise cu albastru reprezintă cuvintele pe care se află plasate link-urile: mii de cazări, La Maisonnette, Travelminit;
– cuvintele scrise cu culoarea mov reprezintă cuvintele opționale de inserat în text: cazare, călătoria, concediul;
– cuvintele scrise cu negru, bolduite și cu caracter italic sunt cele unde se regăsește denumirea sponsorului și cele care conțin adresele de expediere și datele de contact ale companiei. Am preferat să le scot în evidență, în acest mod, pe parcursul întregului articol.
Surse:
A. Surse recomandate de către sponsorul Travelminit.ro:
- https://travelminit.ro/ro
- https://travelminit.ro/ro/tichet-de-vacanta
- https://www.facebook.com/travelminit.ro/
- https://www.facebook.com/pg/travelminit.ro/ads/?ref=page_internal
B. Alte surse pe care le-am consultat în realizarea articolului:
- Articol „Brașov” – wikipedia.org
- Articol „Trasee turistice: legendele Brașovului – Circuit turistic în Brașov” -cugiralba.wordpress.com
- Diverse materiale despre Budapesta
- Poza cu Budapesta – preluată de pe pixabay.com
9 comentarii
oanaroman91
Ce frumos ai conceput articolul! Imi plac și destinațiile tale. Le-am vizitat pe toate, dar aștept cu mare drag sa ma intorc la ele când ar fi posibil.
lelia
Mulțumesc frumos! Și eu sunt îndrăgostită de aceste meleaguri de poveste, mi ar plăcea sa le revăd 😊
almonacalatoreste
Frumos itinerariu de vacanță. Brașov și Sighișoara sunt superbe. Felicitări și mult succes!
lelia
Sunt orașe de suflet alături De Timișoara! 🙏🤗
lifestylebycata
M-ai plimbat si pe mine. Asa un dor de Sighisoara mi s-a facut. 😀
lelia
😊 este un oraș superb! ❤️
mayapink
Dupa ce am avut ocazia sa vizitez Brasovul iti spun drept ca m-au fermenecat, pur si simplu aerul si locurile minunate ti se prind de suflet.
lelia
Am văzut Brașovul de nenumărate ori, dar încă n am acoperit toată măreția lui! Ma voi întoarce însă acolo 🙂
Pingback: