SuperBlog2019 - Atlantidei

Joc și joacă, întoarcerea la copilărie!

Angajații companiei de PR au primit pe email o notificare prin care li se aducea la cunoștință o ședință urgentă. Era o perioadă extrem de aglomerată. Toți erau stresați de termenele-limită, inspirația le cam dispăruse și priveau nedumeriți notificarea. Ședința era singurul lucru ce lipsea după lista lor. […] Echipa aștepta nerăbdătoare intrarea în sala de protocol. Membrii acesteia nu puteau înțelege de ce secretara nu le dădea voie înăutru. Dimpotrivă, au fost rugați să aștepte în liniște. […] În sfârșit, ușile sălii de protocol s-au deschis! – Vă rog să intrați doi câte doi! le ceru secretara. S-au supus, iar acum nedumerirea luase locul nerăbdării și agitației. Ca la un semn al pașilor lor, muzica a pornit. Au rămas uimiți de versurile ce continuau să le însoțească această intrare, dar și mai mult nu înțelegeau rolul și semnificația acestora. „Suntem copii, de acum vom fi / Plini de uimire, plini de iubire / Cu ochii, vă urmărim / Ştim de pe acum ce ne aşterneţi la drum / Nenumărate flori şi palate / Să avem noi mâine aur şi pâine / Voi sunteţi nişte nişte eroi / Dar într-o zi şi noi (şi noi) (…)” (Locul potrivit – Guess Who) Cunoșteau cu toții imaginația șefului lor, ce de multe ori depășea limitele, dar la așa ceva nu se așteptaseră. […] Angajații și-au ocupat locurile în sală. Melodia continua să se audă pe fundal. În plus, pe pereți au început să apară tot felul de citate, scrise în culori diferite, precum: „Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul; Tânărul cântă: jocul şi înţelepciunea mea e iubirea; Bătrânul râde: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”.(L.Blaga) „Un copil care nu se joacă nu este un copil, dar omul care nu se joacă a pierdut pentru totdeauna copilul care trăia în interiorul său și de care îi va fi groaznic de dor.”(Pablo Neruda) „Un copil poate oricând să înveţe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.” (Paulo Coelho) „Maturizarea omului înseamnă să-și recâștige seriozitatea pe care a avut-o la joacă, atunci când a fost copil.” (Friedrich Nietzsche) […] Șeful companiei a așteptat, în tăcere, ca angajații să rezoneze la nivel emoțional, cu ceea ce vedeau și auzeau. Hotărâse să le acorde timp, în speranța că, măcar unul dintre ei va fi capabil să facă legătura cu ceea ce se întâmpla în realitate. După 30 de minute în care și-a „teleportat” echipa în anii copilăriei, a aprins lumina. A apărut în fața lor cu un zâmbet larg, spunându-le: – Ei bine dragilor, joaca este începutul cunoașterii! Din păcate, voi ați cam uitat să vă jucați! – Nu v-ați întrebat niciun moment de ce randamentul vostru a scăzut atât de mult? – Nu v-ați întrebat unde a dispărut entuziasmul vostru de altădată? – Nu v-ați gândit nicio secundă să vă priviți în oglindă? – Dar nu fugar, ci cu atenție mărită! – Să vă analizați chipurile, ridurile care vi s-au accentuat atât de mult pe chip! Membrii echipei erau mișcați de cuvintele lui. Toți nutreau în gând, dorința de a se repezi la primul spectru pe care l-ar fi întâlnit, pentru a-și vedea chipul! – Dar nu vă îngrijorați! Am găsit eu soluția potrivită pentru voi, pentru mine, pentru companie! […] – Mâine este final de săptămână și… veți veni la birou! Pupilele perechilor de ochi din sală s-au dilatat laolaltă când au auzit aceste cuvinte. – Nu, nu trebuie să vă speriați! Mâine nu vom lucra, mâine ne vom juca! – La urma urmei nu suntem doar colegi, nu sunteți doar angajați… suntem prieteni de ani buni. Murmurul vocilor a aprobat ultimele cuvinte ale directorului. Șeful savura aceste reacții atât de naturale și se desfăta de fiecare dată când își surprindea oamenii, prietenii. Îi cunoștea foarte bine. Petrecuse împreună cu ei clipe minutate și trecuse prin momente de cumpănă tot alături de aceștia. Erau prietenii lui. – Jocul, a continuat el, înseamnă evadare, înseamnă menținerea legăturii cu copilăria și dezvoltarea imaginației, a aptitudinilor. Cum voi, de foarte mult timp, sunteți secați de energia pură ce ne-a adus întotdeauna rezultate remarcabile… mâine ne vom juca! – Cum? Ce fel de jocuri? s-au auzit câteva voci curioase. – Ne vom juca… Jocuri de Societate! le-a răspuns el după câteva secunde de suspans. – Jocuri de societate?! au repetat cei din încăpere. – Da! – Am găsit pe internet un interesant magazin online de jocuri ce m-a inspirat! a continuat el. – De curând, au adoptat numele de Oxygame, dar site-ul este cutia.ro ce are peste 10 ani de activitate. – Ideea magazinului online, s-a născut în 2006 în urma unei competiții Carcassone, pe care au pierdut-o, dar au decis să meargă mai departe cu participarea, atât de mult le-a plăcut. – La un an după, în 2007, au lansat magazinul online cutia.ro, specializat pe jocuri de societate, dedicate atât celor mari cât și celor mici, jocuri de logică, puzzle-uri etc. […] Odată cu încheierea acestei prezentări, proiectoarele au început să prezinte titlurile jocurilor pe care șeful le alesese cu înțelepciune pentru angajații și prietenii lui: Port Royal, Extensia Port Royal: Doar încă un contract, Ligretto, Qwirkle, cubul Rubik etc. Pe peretele din dreapta a apărut un simpatic și colorat cub Rubik. – Salut! Eu sunt cubul Rubik și m-am născut în 1974, în Ungaria, din ingeniozitatea arhitectului și profesorului universitar, Erno Rubik. – Sunt una dintre cele mai vândute jucării din toate timpurile și, vă anunț, că pot deveni extrem de „enervant” atunci când nu sunt rezolvat! În timp ce vorbea, cubul Rubik se rotea în sute de combinații astfel încât să aibă o culoarea unitară pe fiecare latură. – După calculele oamenilor de știință am aproximativ 43.252.003.274.489.856.000 permutări posibile. De asemenea, am și un frate ce costă foarte foarte mult, dar el este confecționat din diamante, rubine, smaralde și safire. Echipa privea înmărmurită dansul micului cubuleț. […] Directorul opri filmulețul. Înainte de a mai adăuga ceva, i-a cuprins pe toți în privirea sa de un albastru senin. – Mâine,

November 21, 2024

Viitorul într-o ceașcă de cafea

Magia sărbătorii Sânzienelor plutea nestingherită în ziua caldă de iunie. Eu cu prietenele mele alergam neobosite, de la o distracție la cealaltă. Ne simțeam, din nou, copii. Retrăiam fericirea începutului de vacanță, ce era întotdeauna dat, de deschiderea Drăgăicii. ** La un moment dat, am simțit o voce care mi-a pătruns în inimă, străbătând toată acea gălăgie. – Șeherezado, ia vino până la baba! Nu, nu mă cheamă Șeherezada, dar am simțit instinctiv că acea chemare mi-a fost adresată. M-am oprit pentru a identifica locul de unde provenea vocea răgușită, încărcată de tutun. La câteva tarabe mai încolo, un cort micuț și colorat, se odihnea pe petecul de iarbă rezervat. La fel și stăpâna lui, o femeie fără vârstă, de etnie rromă, înveșmântată în portul ei tradițional. Stătea pe băncuța din fața cortului și mă privea până în adâncul sufletului. – Hai fă-te încoa! Să-ți dea baba cu ghiocul să-ți ghicească tot norocul, să-ți dea baba în cafea să-ți ghicească viața ta! Îndemnul femeii a fost precum o vrajă, iar trupul meu s-a îndreptat, plutind, într-acolo. ** Ajunsă în fața ei, m-a mai privit încă o dată, cu ochi mici și negri precum cărbunele, înainte de a-mi se adresa din nou. – Arăboaico ai călătorit mult de-a lungul vieților tale! mi-a șoptit ea, în timp ce și-a ridicat trupul greoi. – Hai poftește înăutru! Nu-ți face griji pentru plată! Știam că o să vii! Te așteptam! Uimită, am urmat-o, incapabilă să articulez vreun cuvânt. ** Micul cort ascundea o cameră semi-obscură, umplută cu o sumedie de obiecte magice, parcă venite din altă lume. Totuși, ceea ce mi-a atras atenția și m-a trezit pentru o clipă din vraja femeii, a fost o aromă îmbietoare, o ambrozie pentru simțurile mele. Am trăit senzația unui deja-vu, atunci când, acesta mi-a inundat nările. Era ca un cântec de sirenă, ademenitor, senzual, voluptuos… ** – Pregătesc imediat cafeaua! mi s-a adresat ea. – Parfumul este cel de cafea?! am întrebat eu, mirată, pentru că niciodată nu mai simțisem atât de intens o astfel de aromă. – Da draguță, cafea este! Cafea adusă de acolo de unde vii și tu! Ochii mei s-au ațintit în ai ei și odată cu ei zeci de întrebări au umplut spațiul dintre noi. – Etiopia, draga mea Șeherezada! Provinciile Kaffa și Harar, mai apoi Arabia, Yemen și Egipt… și de acolo întreaga lume… a continuat ea. Mie însă, mi se păreau cuvinte fără sens. – Nu-ți amintești denumirile de ”qahwah”*, de ”quwwa”*sau ”kahve”*? – Nu, nu știu despre ce vorbiți? i-am răspuns eu, încurcată. – Stai frumușel pe scaunul ăsta și-ți voi spune numaidecât! m-a îndemnat ea. ** Peste câteva minute, ghicitoarea s-a întors cu o tavă pătrată din lemn de abanos, pe care se afla o ceașcă albă umplută ochi cu licoarea vieții… cu cafea! – Bea mamă până la fund! Lasă-te pătrunsă de misticismul ei! Am dus ceașca la buze… gustul moale și fin al băuturii mi-a furat mințile, desfătându-mi papilele gustative! – Nu ai băut niciodată o cafea atât de bună, nu? Strălucirea din ochii mei i-a răspuns că nu. ** – Ia dă la baba ceașca să vedem ce poveste scrie acolo! I-am întins ceașcuța, hipnotizată. Ghicitoarea a cercetat-o cu atenție! A întors-o mai apoi cu fundul în sus, în timp ce rostea un fel de descântec magic. O priveam fascinată! – Tu, draga babii ești legată de această băutură cu fire adânci ce nu vor putea fi tăiate niciodată! – Ai tot călătorit și o vei mai face și în viața asta! a zis ea într-un târziu. – Vei urma aroma cafelei ce te va duce acolo unde două mări se unesc! a continuat ea. Eu o ascultam, încercând să identific locul geografic despre care vorbea. – Soarta ta va fi alături de un străin! Un străin în ale cărui vene curge sânge maur amestecat cu sânge european… – Și unde îl voi găsi? am întrebat eu, curioasă. – Soarta îți va purta pașii într-acolo… îl vei recunoaște după ochii de culoarea cafelei. – Împreună veți simți deșerturile și chemarea Nilului, iar pasiunea voastră va fi precum dansul cadânelor. – Azi este ziua Sânzienelor când îți poți vedea ursitul! – Privește în adâncul cănii! m-a îndemnat. Am ascultat-o și am luat cana în încercarea de a desluși ochii de care mă voi îndrăgosti! ** Prietenele mele au dat buzna în încăpere, atrase de aroma sălbatică a cafelei. – Să vă servească baba cu o cafeluță? le-a întâmpinat femeia, ce din doi pași era deja în fața lor. – Daaa! au răspuns ele entuziasmate. Eu, nemișcată, priveam pereții ceștii încărcați de forme maronii. ** – Niciodată nu am băut o cafea mai pătrunzătoare ca aceasta! a remarcat una dintre ele. – E adusă de departe! le-a răspuns maga, dar nu doar ăsta este secretul gustului ei, a continuat ea. – Dar care? au întrebat ele curioase. – Espressorul automat Philips HD8650/09! le-a răspuns, făcându-le cu ochiul și dispărând după o perdea. ** După câteva clipe a apărut ținând în mână un aparat de cafea. Fetele curioase, s-au ridicat să-l privească. – Ne puteți spune mai multe despre acest aparat? au rugat-o ele. – Păi are o râșniță de cafea, din ceramică 100%, ce oferă aromă fiecărei ceșcuțe de espresso preparată. Datorită acesteia, licoarea va avea de fiecare dată gustul primei cești. – În plus, tehnologia adaptabilă Gusto Perfetto monitorizează constant boabele folosite pentru prepararea cafelei. – A, am uitat să vă mai spun că micul apărețel poate fi și reglat, de exemplu la lungimea băuturii și la concentrația acesteia. De asemenea, poate ține minte setările efectuate și astfel va oferi mereu băutura așa cum vă place. ** Eu o priveam uimită! Dintr-o dată vrăjitoarea mea se transformase într-o adevărată precupeață ce-și lăuda marfa! – O vrea să ne vândă ceva? m-am întrebat eu. Femeia și-a arcuit privirea spre mine, cu un aer mustrător. Dar nu mi-a adresat niciun cuvânt. Și-a continuat prezentarea, ce semăna izbitor cu cea de la teleshopping. – Păi și chiar poate prepara

November 21, 2024

Chemarea munților, amintiri din copilărie și pregătirea unei călătorii

Picăturile de ploaie alunecau leneș pe geamul aburit. Mâinile ei țineau strâns ceașca fierbinte de cafea. Aroma îi pătrundea în trup, chemând melancolia unui timp apus. Își amintea cum alerga pe coamele munților și cum se întindea pe iarba de un verde ireal, respirând aerul curat. Cum ochii de copilă rătăceau prin albastrul cerului, iar privirea se lua la întrecere cu norii jucăuși. Au trecut ani de atunci, dar sentimentul de libertate îi crea aceleași emoții. Îi stârnea aceeași dorință de a fi printre pădurile de pin, de a explora rămășițele cetăților de pe culmi, de a se ascunde în jumătăți de turnuri, așteptând să fie salvată de un cavaler în armură strălucitoare. ** – Doamna doctor, îmi cer scuze, dar sunteți chemată să semnați fluturașul de salariu! a anunțat-o asistenta, trezind-o din visare. A lăsat cafeaua, s-a înfășurat în halatul gros și s-a îndreptat spre biroul de Resurse Umane al spitalului. Pe coridor a fost, din nou și pentru a nu știu câta oară, izbită de mirosul medicamentelor, a spirtului și a durerii ce venea odată cu acesta. Avea nevoie să se reîntoarcă ACASĂ! Orice clipă în plus petrecută aici o înnebunea. Simțea cum, într-un final, va fi absorbită, iar sufletul ei protesta vehement. – ACASĂ… ce frumos și cald sună! și-a spus ea. Cu zeci de gânduri în minte nici nu a realizat că deja semna confirmarea primirii salariului. – Greta, apropo, din această lună primim și tichete de vacanță! a anunțat-o colega. – Ce primim? Tichete de vacanță? a întrebat ea mirată. – Da, acele bonuri de valoare tipărite sau sub formă de card, cu care putem cumpăra diferite servicii turistice (cazare, masă, programe) în România! a completat tânăra. Inima îi bătea cu putere! Parcă cineva de sus i-a ascultat ruga nerostită. – Oferă-mi, te rog, mai multe detalii! a cerut Greta, sprijinându-se pe caloriferul încă rece. – Fiind bugetari, a început inspectoarea de HR, beneficiem anual de astfel de tichete, în valoare de 1450 Ron/persoană. – Acestea au valabilitate un an de la data emiterii și le putem folosi în locurile în care sunt acceptate. Dacă suma lor nu corespunde cu suma finală a rezervării, ori achităm diferența, în cazul în care costul este mai mare sau putem solicita servicii suplimentare până la 1450 Ron. – Ai idee de platforme online unde pot căuta cazări? – Ți s-a făcut dor de ducă? i-a răspuns colega, râzând. – Cam da… a șoptit ea. – Nu, încă nu am avut timp să caut, dar cere sfatul domnului Google, sigur are răspuns! a îndemnat-o aceasta. ** Garda ei luase sfârșit. Era obosită după noaptea grea ce tocmai trecuse, dar nu mai avea răbdare. Gândul de a fugi din acel loc îi dădea energia de a căuta informații despre vacanța mult visată. Așezată în fața calculatorului, aștepta deschiderea enciclopediei universale, Google. La un moment dat, o denumire îmbietoare și un logo colorat și vesel i-au luminat privirea! – Travelminit.ro! Ei pot fi soluția potrivită pentru mine! a exclamat fericită. Pe această platformă online a găsit mii de cazări în România și Ungaria unde putea face rezervare online și efectua plata cu tichetele de vacanță prin Travelminit. Ungaria, locul ei de suflet, dar și o parte din regatul prințesei Sissi, controversata împărăteasă a Imperiului Austro-Ungar și soția marelui Franz Josef. Și-a scuturat, ușor capul, alungând imaginea prințesei și a continuat să citească despre cei ce puteau să-i ofere o mână de ajutor în îndeplinirea dorinței sale. – Așadar, Travelminit.ro, a citit ea, asigură legătura directă între clienți și proprietari. Echipa de profesioniști din spatele acestei platforme oferă garanție și ajutor pe tot parcursul rezervării și chiar și după aceea. – Datorită sistemului impecabil pus la punct de către aceștia, încă din 2013 de când erau în stadiul de start-up, au înregistrat o creștere rapidă în regiune, față de celelalte afaceri de rezervări online. – În plus, am posibilitatea de a beneficia de cel mai bun preț, nu este percepută nici o taxă de rezervare, rezervare pe care o pot face chiar și fără a plăti avans! – Într-adevăr, o platformă construită pe baza necesităților clienților! a afirmat, satisfăcută, Greta. ** Entuziasmată de faptul că putea pleca, în sfârșit, în călătoria mult visată, a început să-și organizeze itinerariul. Locația finală unde dorea să ajungă, era Budapesta. Buda și Pesta, împreună Budapesta, denumită și “Parisul de Est”, “Mireasa Dunării” sau “Perla Dunării”, capitală a Ungariei ce o fascinase dintotdeauna prin eleganța și rafinamentul său. Distanța de la București la Budapesta era de peste 1500 km cu mașina. Dar era perfect deoarece dorea să viziteze Brașovul, Sighișoara, Clujul, Oradea, Timișoara și orice oraș care i-ar fi cucerit inima pe traseu. Undeva, în tot acest drum, se afla și ACASĂ, dar locul acesta îl lăsase la urmă pentru a se bucura de el în tihnă. ** Legendarul Brașov – primul punct pe lista ei. Oraș așezat în centrul țării, în depresiunea cu același nume și la o altitudine de 625 m, în curbura internă a Carpaților, o făcea deja să viseze la munții copilăriei. Cu ajutorul experților de la Travelminit.ro, a găsit și o cazare superbă la hotel La Maisonnette, situat chiar în Piața Sfatului, la doar 100 de metri de Biserica Neagră. Dar nu numai locația hotelului a cucerit-o ci și camerele superbe, cu mici sobe ce aminteau de căldura din casa bunicilor și de motanul ei favorit, ce lenevea în fața lor. În plus, camerele erau dotate cu baie privată cu duș, uscător de păr, având și acces la Wi-fi gratuit. A stabilit trei zile pentru vizitarea acestui burg. Plecând din Piața Sfatului, va vizita Biserica Neagră, apoi va rătăci pe Strada Sforii, cea mai strâmtă stradă de aici și din Europa. Urmau muzeele de istorie și de etnografie. Mai apoi, un popas în Cetatea Brașovului și în bastioanele brașovene… poate cine știe, chiar își va găsi cavalerul în armură strălucitoare. Lista obiectivelor se lungea văzând cu ochii, dar merita să dedice timp acestora! ** Cel de-al doilea oraș din itinerariu era Sighișoara, orașul aflat la granița

November 21, 2024

Un show TV de excepție: Zakynthos și Lefkada – o dezbatere în direct!

Emoțiile organizatorilor sunt mari, dar direct proporționale cu entuziasmul spectatorilor. Urmează emisiunea „Vacanță cu Christian Tour”! Inițiativa organizării unui astfel de eveniment TV, în premieră, aparține celui mai mare tour operator de vacanțe charter din România, Christian Tour. În cei 22 de ani de experiență, acesta a devenit lider în domeniu, datorită efortului depus constant, dar și al înțelegerii dorințelor clienților, în materie de destinații turistice. Sub sloganul “Câte un drum spre fiecare vis”, peste un milion și jumătate de turiști au descoperit experiențe și aventuri unice. Acum, prin acest show, doresc să prezinte publicului „cea mai frumoasă destinație pentru vacanța de vară!” Formatul l-au gândit sub formă de dezbatere a locațiilor înscrise în Catalogul “Sejur 2019”. Structura dezbaterii este simplă, oferind oportunitatea fiecărei provincii sau țări de a se prezenta. Ineditul, însă se regăsește în faptul că, locațiile urmează a fi prezentate chiar de către reprezentanții lor legali, iar publicul trebuie să voteze la final. Pentru primul episod, invitați sunt primarii insulelor grecești, Zakynthos și Lefkada. ** Un tânăr cu trup de semizeu și o piele de culoarea cafelei cu lapte și un bâtrânel simpatic, și-au făcut apariția pe scenă. Tânărul Alexis T., primarul din Zakynthos și simpaticul Theodorus L., primarul Lefkadei, s-au așezat la pupitre, pregătiți pentru start. ** – Faima insulei Zakynthos se remarcă chiar din denumirile „Floarea Orientului”, „Paradisul secret al Greciei” sau „Insula-țestoasă”! a deschis primarul Alexis, dezbaterea. – Și insula Lefkada este la fel de faimoasă! Faima îi provine de la frumusețea paradisiacă, fiind denumită și „Colțul de rai din inima Mării Ionice”! a afirmat și primarul Theodorus. – Zakynthos este cea de-a treia insulă ca mărime între Insulele Ionice, după Kefalonia și Corfu! – Lefkada este singura insulă legată de continent printr-un lung dig rutier și un pod. Traversarea acestora oferă un peisaj de vis! În plus, este singura insulă la care poți ajunge fără să călătorești cu feribotul. ** – Conform operei homerice „Iliada și Odiseea”, primii locuitori ai insulei au fost fiul regelui Dardanos și Arcadia, pe nume Zakynthos, și însoțitorii alaiului său! a punctat tânărul primar. – Dragul meu, te rog să nu-ți fie cu supărare! l-a rugat simpaticul bătrânel lefkadian pe mândrul său vecin, dar Homer, în Odiseea, afirmă că Lefkada ar fi fost chiar Insula Ithaca. Tot aici se crede că ar fi trăit Odiseu și că, însăși Afrodita a trecut pe aici. – Povești de pescari! i-a aruncat în nas Alexis și a trecut la următorul punct. – Stimate omolog, Zakynthos a reprezentat o adevărată dispută între popoarele grecești. Fiecare dorea să o stăpânească, dar la final, a ajuns să fie cucerită de romani, în anul 191 î.Hr. După aceea, a cunoscut tot felul de dominații, începând de la puternicul Imperiu Bizantin și până la dominația britanică. – Ohooo! i-a râs în nas, primarul lefkadian. – Crezi că voi ați fost singurii cuceriți și trăiți sub dominație? i s-a adresat acesta. – Și istoria noastră a fost la fel de tumultuoasă. Și noi am trăit sub dominații, dar anul 1864 a reprezentat întoarcerea Lefkadei la noi, la greci. Monitoarele arătau un rating incredibil după doar 20 de minute de transmisie. Totuși, aceste prime minute erau mereu înșelătoare la un format nou de emisiune. – Insula noastră atrage prin misterioasa poveste a Plajei Navagio, unde, în 1983 o navă a naufragiat în micul golf. Se presupune că, naufragiul a fost provocat chiar de echipaj… dar vă las pe voi să o descoperiți în fața unui caffe frape tradițional delicios! a făcut cu ochiul publicului, Alexis. – Și eu vă prezint una dintre bijuteriile Lefkadei! nu s-a lăsat mai prejos, Theodorus. – Este vorba despre Plaja Porto Katsiki, devastată de cutremurul din 2015. – Acum, plaja a renăscut din propria cenușă, iar nisipul alb, stâncile abrupte ce o străjuiesc, apele cristaline și vegetația luxuriantă așteaptă să fie explorate. Cele 80 de trepte vă vor conduce pașii către aceasta! – În Zakynthos puteți descoperi istoria și religia strămoșilor în Muzeul Bizantin, printre ruinele fortăreței Kastro, la Biserica Sfântului Dionysios, protectorul insulei noastre. De asemenea, aici veți întâlni și pe cei mai longevivi locuitori de pe Terra – broscuțele țestoase Caretta. Și să nu uit de Muzeul lui Solomos, poetul nostru. După aceea, mai sunt și alte obiective care așteaptă să fie descoperite… – Și Lefkada are vestigiile sale! l-a oprit bătrânelul, zâmbind cu înțeles. – Dragii mei, s-a adresat el publicului, la noi, puteți vizita Muzeul Arheologic cu piese ce datează din paleolitic. Mai apoi, Fortăreața Agia Mavra, construită împotriva atacurilor piraților și care păstrează încă imaginea orașului de acum 800 de ani. Dacă doriți să vă rugați, o puteți face în Mânăstirea Faneromenis, dedicată Maicii Domnului. Tot aici puteți capta în obiectiv superba panoramă a lagunei, dar și să vizitați mica grădină zoologică din curtea bisericii. – Nu trebuie să ratați nici Cascada Dimossari, al cărui drum se aseamănă cu o călătorie inițiatică, plină de descoperiri. – Pe listă, a continuat el, puteți adăuga Nidri, spectaculosul golf plin de yachturi și multe alte locuri precum Agios Ioannis. Când veți ajunge aici, vă veți întreba dacă nu ați ajuns oare în Paradis! și-a încheiat prelegerea Theodorus. ** – Dacă sunteți amatori de poze, a preluat imediat cuvântul celălalt, puteți închiria o barcă și să plutiți direct spre Bohali, locul ideal pentru o vedere panoramică a ținutului. Bonus: un misterios castel venețian! – Noi, vă așteptăm și cu delicioase preparate culinare ale bucătăriei mediteraneene! a adăugat imediat reprezentantul lefkadian. Specialități precum burdeto sau plăcinte Maridi, vă vor încânta papilele gustative. – Iar cine dorește suveniruri, taverne și cafenele, vă invit în Mela Street! a adăugat el. Nici Alexis nu s-a lăsat mai prejos în privința domeniului culinar. – Noi, cei din Zakynthos vă vom încânta cu souvlaki și gyros, cu supă de midii și porții de măsline pane, dolmades sau delicioasa musaca. Iar la desert, vă vom oferi dulcea baklava. – Și aici, a continuat el, veți găsi restaurante, taverne, baruri, magazine… ** Alarma ceasului uriaș a anunțat finalul dezbaterii! Fiecare dintre cei doi primari au pregătit și un

November 21, 2024

Un blog neobișnuit schimbă viziuni!

Prima Conferință a companiei Dodo Pizza – pizzeria neobișnuită – De ce atunci când ne lovim de un obstacol vedem în acesta o PROBLEMĂ în loc de a vedea o PROVOCARE? – De ce nu încercăm să înțelegem motivul pentru care ni s-a oferit acest PRIVILEGIU? – Da, da! Nu glumesc deloc! – A avea o PROBLEMĂ înseamnă că tocmai am fost onorați de către Destin! – Acesta ne-a considerat demni și înțelepți în a o depăși! – Dar tocmai în acest moment se petrece magia! – PROBLEMA reprezentintă, de fapt, PROVOCAREA de care avem nevoie pentru a ne regăsi. Momentul în care suntem forțați să săpăm adânc în ființa noastră pentru a ne descoperi FORȚA și ÎNȚELEPCIUNEA în rezolvarea acesteia! – Câți dintre NOI nu ne-am confruntat cu astfel de PROVOCĂRI pe parcursul vieții? ** Cuvintele lui Fyodor Ovchinnikov umpleau camera, pătrunzând adânc în inima noastră. Eram prima grupă de participanți la o conferință marca Dodo Pizza. Pentru prima dată, ne era redată o nouă perspectivă de a privi lucrurile, de a înțelege că PROBLEMELE pot fi reinterpretate într-un mod pozitiv. Citisem blogul Dodo Pizza, dar realitatea întrecea orice așteptări! Prin abordarea neobișnuită din cadrul conferinței, cei de la Dodo Pizza, nu se dezmințeau nici de această dată. Își păstrau originalitatea și confirmau, din nou, faptul că erau diferiți! O altă dovadă, o reprezenta chiar blogul neobișnuit, deschis pentru „a divulga activitatea companiei Dodo Pizza din România!” Totul era special la acești oameni! ** „Odată ce știi ce înseamnă eșecul, determinarea va urmări succesul” (Kobe Bryant) Citatul a apărut pe proiector și pentru câteva secunde, în sală, s-a făcut liniște. – Vă rog să reflectați asupra lui! ne-a rugat Sergiu Bolocan, tânărul antreprenor curajos cu o viziune business remarcabilă. – Cunoașteți ce este acela EȘEC? Întrebarea lui nu a primit niciun răspuns! – Haideți să vă spun povestea mea! a rupt acesta, tăcerea. Împreună cu ceilalți participanți, așteptam, nerăbdători. – M-am născut în Uniunea Sovietică, în partea transnistriană a Moldovei. Am ajuns în România în timpul liceului… De mic, mi-am dorit să am propria afacere și am procedat în consecință! – Am încercat diverse sectoare, precum cele cu fier forjat, cele cu icre sau vinderea aparatelor antirozătoare sau ale produselor de curățenie… nu m-am regăsit în niciuna dintre ele. – Până într-o zi când, am descoperit cartea ”Și tocilarii pot fi antreprenori”, scrisă de însuși fondatorul pizzeriei neobișnuite, Fyodor Ovchinnikov, aici de față! Toți priveam cu admirație la bărbatul a cărui viziune dăduse naștere unei afaceri de nivel internațional! – În rândurile acestei cărți am regăsit principii similare cu ale mele în privința unei afaceri de succes! a continuat Sergiu. – Și ce credeți că am făcut? – Ați deschis afacerea în România! a răspuns un tinerel din al doilea rând. – Da, adevărat! dar până acolo am avut de străbătut un „drum inițiatic”, ce nu a fost ușor, dar care a meritat! – Ce ați făcut, totuși, după ce ați citit cartea? – I-am scris autorului… și am fost refuzat! a răspuns el, râzând. Exclamații de uimire. – Da, ați auzit bine, am fost refuzat! – Nu voi intra în detalii, dar imediat după refuzul primit, am luat primul avion spre Rusia pentru a înțelege ce a stat la baza respingerii propunerii mele. – La final, am rămas acolo trei luni ca angajat al companiei. După aceea, m-am întors în România și am pus bazele Dodo Pizza, la Brașov. ** – Câți dintre voi ați fi renunțat după primirea unui refuz? a întrebat și fondatorul companiei. Trei mâini s-au ridicat timid. – De ce? a întrebat acesta. – De ce să stăruim într-un loc în care suntem refuzați? au motivat câteva persoane, răspunsurile. – Un feedback negativ nu înseamnă că trebuie să renunțați! a explicat, Fyodor Ovchinnikov. – Determinarea, perseverența și entuziasmul dovedit de Sergiu în perioada în care a lucrat în pizzeria mea din Syktyvkar, m-a convins. Astfel, am semnat primul contract de master-franciză al rețelei, prima franciză internațională. ** – Dar nimic nu ar fi fost posibil fără echipa ce ne stă alături! a completat Sergiu. – Chiar dacă o companie este creată de o singură persoană, succesul nu poate fi atins dacă nu există o echipă. În definitiv, “cea mai importantă resursă a unei companii sunt oamenii”! – Iar echipa Dodo a dat naștere unei comunități, formată din oameni cu gândiri, idei și concepte diferite. – Împreună, până în acest moment, am cucerit 12 țări și am deschis peste 450 de restaurante! Și nu dorim să ne oprim aici. Din Rusia în România, dincolo de ocean către SUA, mai apoi China și în curând, Slovenia, continuăm să lucrăm la visul nostru! – Dodo Pizza nu este doar o pizzerie și atât! – Dodo Pizza creează oportunități, lăsând oamenii să ajungă liberi la rezultate. Dar, în același timp, deoarece ne dorim să devenim o companie de succes global, nu ne permitem să facem greșeli. De aceea, susținem și cultivăm integritatea și consecvența în acțiuni și convingeri! „Misiunea companiei este: ”We make pizza to open the world”. Ne dorim o lume în care fiecare client să cunoască orice detaliu din interiorul companiei, de la cum se prepară pizza până la ce facem cu profitul companiei, de la cine ne sunt furnizorii până la cum administrăm departamentele. Ne dorim o lume unde fiecare angajat are acces la orice informație despre ce se întâmplă în companie, unde fiecare angajat are voie să greșească fiindcă știm că doar așa va învăța și mai mult, în care fiecare angajat poate crește cât dorește fără a fi limitat de o diplomă sau de o politică birocratică internă. Succesul Dodo Pizza este dat de oameni, oameni pasionați de ceva anume, dar adunați de aceleași valori și principii. Încrederea este ceea ce ne dorim să dezvoltăm zilnic în relațiile noastre. Ne credem clienții pe cuvânt, orice s-ar întâmpla, oferim încredere și primim apreciere, iar aceasta ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun.” ( Sergiu Bolocan) – NECUNOSCUTUL este cea mai mare PROVOCARE a noastră! – OBIECTIV FINAL: să construim 50% o rețea de restaurante, iar 50% companie

November 21, 2024

Concluzii la final de Spring Superblog 2019

Oficial, competiția Spring Superblog 2019 s-a încheiat! Părerile, impresiile, concluziile diferă de la persoană la persoană! În definitiv, așa este și normal, totul depinzând de evoluția fiecăruia, de obiectivele stabilite și dacă acestea au fost atinse sau nu! Ce a reprezentat pentru mine, de această dată, Superblog?! Mi-am atins obiectivul? Sunt mulțumită de evoluția mea? Am avut sau nu stabilită o strategie? Dacă da, oare am respectat-o? Mi-am păstrat stilul și demnitatea în ceea ce privește conținutul articolelor înscrise în concurs? Am înțeles oare ce și-a dorit fiecare sponsor? Am rezonat cu cerințele? Am vânat like-uri, comentarii sau vizibilitate încercând să fiu cât mai activă în această comunitate? Sau poate am avut o atitudine pasivă care și-a spus cuvântul în cadrul anumitor probe? Voi mai participa la această competiție? Peste câteva luni, rezultatele acestui concurs vor mai avea aceeași însemnătate pentru mine? Blogosfera românească diferă sau nu de principiile pe care este construită și condusă societatea românească? „Quae sunt Caesaris, Caesari!” – ”Dați Cezarului ce-i al Cezarului!” La toate aceste întrebări am încercat să-mi răspund înainte de editarea acestui text. Am încercat să cântăresc, în mod echitabil și corect, beneficiile și consecințele. Ce a reprezentat pentru mine, de această dată, Superblog?! Gândind la rece și lăsând la o parte pasiunea și naivitatea manifestate cu câteva luni în urmă, Superblog este o competiție gândită și „jucată” de oameni. Este nevoie de multă tărie de caracter și control, din partea tuturor, pe parcursul desfășurării acesteia. Ai ocazia să-ți descoperi rezistența la stress, la termene limită, dar și reacțiile în situațiile în care te simți nedreptățit din toate punctele de vedere! „Frumusețea” o regăsești însă, când descoperi caracterul celorlalți, să-i vezi cum se transformă, cum cad măști sau se mențin măști, toate acestea în funcție de rezultate! Eu, am preferat să privesc „tribunele” din umbră, să fiu un spectator mut, să trag concluziile și învățămintele… Așadar, Spring Superblog 2019 mi-a dat multe lecții și mi-a deschis ochii în multe privințe! Mi-am atins obiectivul? Citind articolul pentru înscrierea în competiție, Să ne împrietenim cu F5-ul – Spring Superblog 2019, obiectivul declarat a fost acesta: „Cel mai important este să pot participa la toate probele și nu în ultimul rând, vreau să învăț, în continuare, din înțelepciunea și experiența Superbloggerilor.” Am reușit să particip la toate probele indiferent de piedicile personale ivite pe perioada concursului. Astfel, țelul principal a fost îndeplinit și nu numai! După o izolare impusă timp de o lună jumătate și o muncă continuă, pentru că nu m-am bazat doar pe talent sau/și pe imaginație, am ocupat locul 10 din peste 100 persoane înscrise în concurs! Totalul de puncte acumulate a fost cel de 1697 din 1738 (locul întâi). Nu voi desfășura notele și evoluția mea! Este de la sine înțeles că dacă mă aflu pe acest loc, am obținut note peste 90, cu 3 excepții. Și totuși… de ce acest gust amar, de ce această dezamăgire? Nu am împlinit încă, nici măcar 1 an în blogosferă! Este prima participare integrală la acest concurs și mă aflu în top 10! Nu am avut obiective mărețe la înscriere? Atunci… DE CE? Analizând lucrurile, am realizat că dezamăgirea provine din: peste 8 probe în care m-am aflat cu un punct sub premiu – este extrem de frustrant, deoarece (…) (…) nu am primit feedback din partea fiecărui sponsor pentru a înțelege și a remedia eventualele carențe; atunci când am ales să fac contestații, am fost dezamăgită de răspunsuri și oricât ar încerca cineva să-mi explice algoritmii concursului, am pretenția că atunci când pun o întrebare punctual să mi se răspundă cu seriozitate și coerență. Aceeași atitudine am adoptat-o și eu când am scris la probele în cauză; nu am ascultat de sfaturile uneia dintre fostele câștigătoare, Alina Gheorghe. Sfatul a fost simplu și corect: să nu citim celelalte articole pentru că într-un fel sau altul acestea ne vor alimenta energiile negative și dezamăgirea. Mi-am reamintit de această înțeleaptă îndrumare pe la mijlocul competiției și din acel moment, nu am mai citit nimic; și lista cu motivele dezamăgirilor mele ar putea continua la nesfârșit, dar aleg să mă opresc aici! Sunt mulțumită de evoluția mea? Da și nu! Lăsând modestia la o parte, consider că au fost probe unde am conceput articole foarte bune, dar care nu au ajuns la inima sponsorilor. De ce? Nu voi afla niciodată! În același timp, însă, am avut și articole ce, din punctul meu de vedere, nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor mele, în primul rând! Dar cel mai bine a exemplificat iubitul meu această evoluție. Caracterul lui extrem de tranșant și sincer s-a rezumat într-o expresie amuzantă, dar memorabilă, ce mi-a oferit și o altă viziune: „ai oferit caviar cui nu trebuie!” ATENȚIE! Relatarea acesteia, cenzurată de altfel, nu se dorește a fi considerată o formă de jignire sau lipsă de respect! Este doar părerea unei persoane ce mi-a stat alături în toată această perioadă, ce mi-a ascultat articolele fie că a avut sau nu dispoziție. O persoană care a trăit alături de mine toată paleta de sentimente! Am avut sau nu stabilită o strategie? Dacă da, oare am respectat-o? Nu, nu am avut! Am acționat exact cum am simțit pe moment! Nici acum nu-mi dau seama ce fel de strategie s-ar putea adopta. Mi-am păstrat stilul și demnitatea în ceea ce privește conținutul articolelor înscrise în concurs? Am înțeles oare ce și-a dorit fiecare sponsor? Am rezonat cu cerințele? Cu toate că, mi-a fost atrasă atenția că am un stil dificil în a mă exprima, că sponsorii de fapt, își doresc reclamă și nu un stil balzacian precum al meu… eu m-am încăpățânat și am mers pe aceeași linie! Totuși, admit că este nevoie de o reevaluare personală! Lucrez la asta! În privința demnității din conținutul articolelor, rezultatul final a depins de cât de mult am rezonat cu tema sau cu produsul. Am vânat like-uri, comentarii sau vizibilitate încercând să fiu cât mai activă în această comunitate? Sau poate am avut o atitudine pasivă care și-a spus cuvântul în cadrul anumitor probe? Răspunsul la aceste

November 21, 2024

6 Motive pentru a nu te înscrie la Superblog – PAMFLET!

P.S.: ATENȚIE! ACESTA ESTE UN PAMFLET ȘI ROG A FI TRATAT CA ATARE! Ideea acestui articol mi-a venit în urmă cu câteva minute, când, răsfoind Facebook-ul, am găsit articolul Dianei Elena Neață – 5 MOTIVE PENTRU A TE ÎNSCRIE LA SPRING SUPERBLOG. Din greșeală, inițial am citit “5 motive pentru a nu te înscrie la Superblog” :)) și cum îmi place să scriu, chiar dacă tot mai rar în ultimul timp, am decis să dau naștere unui contra-articol de tip pamflet pe acest subiect! N.B.: PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. pamphlet. Menționez că scriu din poziția unui fost concurent la această competiție. Am participat la jumătate de ediție a concursului în iarna lui 2018, unde fără niciun fel de experiență, am câștigat 4 premii. Lucru ce m-a încurajat să mă înscriu și la ediția din primăvara lui 2019, unde m-am clasat pe locul 10 și am câștigat una dintre probe. Pe data de 01 martie 2020 se deschide o nouă rundă de Spring Superblog, la care eu voi spune, din nou, “pas”… De ce? Pentru că: 1. Superblog sau școală de blogging! Una dintre condițiile de înscriere este aceea de a avea o vechime a blogului de minim 3 luni și cel puțin 20 de articole publicate! Este o condiție ușor de îndeplinit dacă îți place să scrii… dar nu contează în schimb ce scrii, cum scrii etc. Pe parcursul competiției vei descoperi singur(ă) dacă ai sau nu stil, ce fel de stil, dacă ești dispus(ă) să renunți la acesta, pentru că vei avea ocazia să abordezi tot felul de stiluri… asta dacă te pricepi ;)! De asemenea, nu lipsesc din listă nici elementele de SEO sau de content marketing! Ce sunt acestea? Cum se folosesc? Cât contează? Stai liniștit că vei afla dacă… ai răbdare, dorință de a învăța și… bineînțeles… nervi de oțel! 2. Organizarea Timpului Dacă ești dispus(ă) să îți sacrifici ore bune din viață și nopți de somn… ești candidatul/candidata ideal(ă) pentru Superblog. Pentru că, nu numai că durează mult competiția, dar probele se succed una după cealaltă fiind un adevărat maraton. Iar… în cazul în care nu reușești să depui articolul în ziua și ora prevăzută, vei obține din start și o penalizare! Ei, te-ai transformat deja într-un time manager sau deja ai renunțat să citesti? :)) 3. Te descoperi pe tine… dar oare cum ești cu adevărat, știi? Vei fi nevoit(ă) să scrii despre atâtea domenii încât nu numai că vei deveni un mediocru(ă), dar vei uita și ceea ce ai știut până în acel moment! Surpriza va fi atunci când se va întâmpla să câștigi una dintre aceste probe, iar stima de sine va crește atât de mult, încât te vei considera expert(ă) :))! 4. Personal branding Odată cu această participare vei avea ocazia de a atrage atenția asupra ta în ambele sensuri: pozitiv vs. negativ! Ți se vor analiza greșelile gramaticale, dar nu numai de către jurați, dar și de către colegi! Să nu care cumva să ai curajul să câștigi vreo probă, eventual una cu un premiu important, pentru că tu și textul tău veți intra la puricat și veți fi supuși oprobriului public, fie că meriți sau nu! O altă consecință este aceea că, există posibilitatea să atragi diverși clienți, dar când vei vedea că raportul dintre munca ta și suma ce ți se oferă nu este nici pe departe corect… te vei gândi de două ori înainte de a vrea să devii blogger profesionist! 5. “Cei mai mișto oameni” Mmmm…. și aici este cu două tăișuri…. Imediat după ce te vei înscrie, vei fi abordat(ă) de diverși colegi, “foarte drăguți”, dar doar pentru a fi testată concurența! În cazul în care nu te vei remarca cu nimic pe perioada concursului, stai liniștit(ă) vei avea foarte puține sau spre deloc neplăceri. În schimb, dacă începi să urci în clasament, textele tale vor fi analizate pe furiș sau pe față și uneori, chiar dacă nu este etic, vor reprezenta adevărate surse de inspirație! Vei primi invitații de a participa la tot felul de guest-post-uri sau interviuri, dar tu te vei bucura! De ce? Pentru că, peste noapte, dintr-un ilustru necunoscut ai devenit cunoscut(ă)/citit(ă) și te-ai integrat într-un grup “atât de mișto”, în care primești atât de multe aprecieri, laude și încurajări! Însă… este un însă foarte mare: să nu care cumva să comiți greșeala de a lăsa un comentariu cu tentă negativă acestora… chiar dacă majoritatea bloggerilor solicită opinii sincere și la obiect despre textele sau stilul lor… Vei primi o sumedenie de explicații și motivații încât vei regreta actul tău de curaj și dovada ta de prietenie! Nu are rost să îți explic și de ce…. vei descoperi tu pe parcurs 😉 6. Alte motive: dacă nu ești foarte ok cu gramatica și nici măcar nu conștientizezi acest lucru sau pur și simplu nu ți se pare foarte important acest aspect – las-o baltă! Tu te vei face de râs, nu colegii tăi! Se va întâmpla însă să întâlnești și reversul… ;)! în cazul în care ești prea comod(ă) sau prea ocupat(ă), nu te băga, e dificil să ții pasul! În cazul în care ai un temperament coleric sau ești de felul tău invidios, stai pe loc! Nu că nu ai avea cu cine să te cerți… ohhhhoooo vei descoperi concurenți pe măsura ta sau poate chiar mai rău… dar nu este cazul și locul să transformăm o competiție într-o mahala, nu crezi?! dacă ești unul/una dintre cei/cele ce nu respectă regulile, în general, las-o așa! Nu face haosul mai mare decât este și scutește pe ceilalți de “zgârâieturi” pe retină! în cazul în care nu îți place să pierzi sau nu ești pregătit(ă) pentru astfel de eșecuri… nici să nu te gândești! În cadrul acestei competiții vei trece prin toate furcile

November 21, 2024

Utopie sau Distopie? O istorie imaginară a Umanității

Regresul considerat Evoluție Mai marii națiunilor au decis, la un moment dat, să reconstruiască, din temelii, societatea. Motivele? Tehnologia mult prea avansată, accesul, fără filtru, la informații, libertatea canalelor prin care aceste știri parveneau mulțimii… Toate acestea, din punctul lor de vedere, reprezentau factorii responsabili în degenerarea umanității. Populația a uitat cum să funcționeze într-un mod arhaic, a uitat cum să își exercite liberul arbitru conform intuiției și a experienței de viață, a uitat să gândească singură, au declarat șefii statelor. Este o măsură justă și firească, și-au continuat, aceștia, pledoaria. Iar primul pas spre îndreptarea situației este verificarea canalelor prin care pătrund informațiile. Se vor cerceta sursele acestora, modul în care sunt transmise, eventualele mesaje care se află dincolo de cuvintele scrise. În zilele următoare, vom institui o nouă putere în Stat, ce va purta numele de Garda Reînnoirii. Ea va fi cea care se va ocupa, în detaliu, de respectarea noii legi. Garda Reînnoirii și consecințele acțiunilor ei Cetățenii erau nedumeriți! Așteptau, cu înfrigurare, să vadă consecințele acestei legi, abrogate la repezeală, prin câteva paragrafe. Toți aveau o sumbră presimțire. Iar consecințele nu au întârziat să apară. Mai întâi, tipografiile au început să simtă efectul legii. Tot ceea ce reprezenta ziar sau revistă cu anunțuri, era verificat la sânge. A urmat Internetul, aici represaliile fiind mult mai dure. Dar Garda Reînnoirii nu s-a mulțumit cu atât. Pe zi ce trecea, lacătul inscripționat cu acronimul G.R., era văzut din ce în ce mai des, fie în viața reală, fie în online. În acest ritm, industriile aferente domeniilor vizate, au început să se prăbușească, puțin câte puțin. Oamenii au început să-și piardă locurile de muncă: nimeni nu mai vindea, nimeni nu mai cumpăra, nimeni nu mai accesa categoriile de matrimoniale sau alte rubrici. Domeniul imobilialelor fusese unul dintre cele mai puternic afectat. Șantiere întregi erau acum, aproape pustii, pentru că forța de muncă nu mai era îndeajuns. Lipsa anunțurilor cu job-uri diminuase extrem de mult oferta. Angajările, se făceau, doar din vorbă în vorbă, iar sistemul pilelor și al relațiilor atinsese cote inimaginabile. Același lucru se întâmpla și în cazul închirierii de imobile. Dacă aveai ghinionul să fii nou în oraș, fără prieteni sau rude, șansele de a găsi ceva, erau minime. Exista însă, riscul să se profite de tine, fără nici o rușine. În definitiv, în fiecare nou sistem sau regim instaurat, există persoane care au darul de a fructifica și cel mai mare rău sau neajuns. Următorul pe lista Gărzii Reînnoirii, a fost sectorul matrimonial, atât cel tipărit, cât și cel online. Site-urile de specialitate, au început să fie desființate, unul câte unul. Conducerea statelor, îndemna la întâlniri reale, prin recomandări. Erau siguri că prin această modalitate, nu numai că vor scădea rata pericolului, dar și copiii urmau a fi protejați, nemaiavând acces la astfel de ispite. Astfel, Internetul a început să fie „curățat”! În timp, au început să dispară și articolele bloggerilor, filmulețele vloggerilor, care se ocupau de promovarea produselor. Nici pozele influencer-ilor, care trăiau din asta, nu au scăpat. Inclusiv acest tip de reclamă era considerat “anunț mascat”. Timpul trecea iar lucrurile mergeau din ce în ce mai rău. Populația, obișnuită să acceseze astfel de anunțuri, chiar și pentru motive mai puțin importante, de genul „Vând pui de pisică siameză”, era ajunsă la capătul răbdării. Au început, să apară atunci, tot felul de grupări ce doreau adoptarea unei căi de mijloc. Inițial, au încercat să poarte discuții, pe cale amiabilă, cu șefii de stat. Din păcate, acestea nu au dus la niciun rezultat. Era un drum fără de întoarcere, iar îndoctrinarea începuse să fie făcută în masă, indiferent de vârstă sau de statut. Dar și grupările anti Garda Reînnoirii, se măreau de la o zi la alta. Nevoia i-a determinat să găsească tot felul de soluții pentru a înlesni comunicarea între ei și desfășurarea lucrurilor. Și totuși, oricâte ar fi făcut, dictatura în care erau nevoiți să trăiască, era prea puternică. Zilele s-au preschimbat în săptămâni, săptămânile în luni, iar lunile în ani. Mulți din prima generație a acestei dictaturi, au părăsit această lume. Cei care au urmat, erau deja educați în spiritul acesta și au rămas puțini idealiști care să creadă și să lupte pentru schimbare. Curiozitatea unui copil duce la descoperiri… Până într-o zi, când, băiețelul unuia dintre liderii Statelor, a găsit, ascuns bine, un ziar vechi! Literele încă puteau fi descifrate, cerneala încăpățându-se să se lupte cu timpul. A despăturit bucata de ziar silabisind titlul de acolo: „Wall-Street: Randamente din chirii: București vs. alte capitale din regiune.” Articolul purta data de 18 iulie 2018. Copil fiind, a început să scotocească și mai adânc în lada din podul casei. Căutarea, determinată de curiozitate, i-a dezvăluit un alt teanc de ziare. Ziare a căror vechime era mai mare decât numărul până la care știa el să înnumere. A luat în mânuțe teancul și a fugit să i-l arate mamei. […] Prima Doamnă a Statului, a început să tremure la vederea conținutului din mâinile fiului său, dar el o tot îndemna să se uite prin ele. Le considera adevărate comori. Doamna le-a luat, promițându-i că le va citi. Mulțumit de răspuns, copilul a plecat în căutarea altei distracții. Decizia unei femei Soția Înaltului Demnitar a început să răsfoiască bucățile de hârtie. Cunoaștea acele vremuri doar din poveștile bunicii, iar acum, când le ținea în mână, oscila între teamă și curiozitate. Totuși, s-a hotărât să nu fie ea cea care trădează Statul și a plecat direct spre cabinetul Președintelui. […] – Tot acest teanc l-a găsit Albert, în pod! i s-a adresat ea soțului, în timp ce îi înmâna pachețelul. Președintele a ridicat ochii, obosiți, din hârtiile lui și și-a privit soția cu reproș. – Ți-am spus că nu vreau să fiu deranjat în următoarele ore! Am de lucru! – Îmi cer scuze, a răspuns ea, dar trebuie să vezi neapărat! și printr-un gest scurt al mâinii, i-a arătat din nou ziarele. Unde aflăm că Totul are un sfârșit! Bărbatul a început să se uite. La un moment dat, privirea i-a

November 21, 2024

“Recunoştinţa îmbracă trei forme: un sentiment din adâncul inimii, o expresie de mulţumire şi un dar întors.” (proverb arab)

Din nou călătoresc în timp, dar de această dată, nu într-un viitor al imaginației, ci în trecutul vieții mele. Aș putea începe chiar cu „A fost odată…” pentru că au trecut atât de multe anotimpuri de atunci, atâția ani s-au scurs în clepsidra existenței … Cu toate acestea, îmi amintesc acea zi de octombrie a anului 2007 ca și cum ar fi fost ieri. O zi de octombrie, în care, chiar dacă frunzele erau căzute la pământ, în fața mea se contura un luminos orizont. Îmbrăcată în singurul costum office pe care îl aveam pe atunci, cu cea mai bună poșetă și cei mai eleganți pantofi, mă îndreptam spre locul unde fusese stabilit interviul. Aveam 22 de ani și visam să rămân în orașul pestriț de pe malul Dâmboviței, visam să fac parte din mulțimea lui, să alerg grăbită dimineața după mijloacele de transport, să am atât de mult de lucru, încât să fiu nevoită să lucrez și de acasă sau să stau peste program. Visam și la un salariu bun care să-mi permită independența financiară. Visam atât de mult, iar împreună cu visele se amesteca emoția a ceea ce urma! […] Cu respirația întretăiată, am ajuns în inima capitalei, în fața Hotelului Horoscop, în jurul orei 18:30. Aici urma să mă întâlnesc cu persoana ce se ocupa de angajările companiei multinaționale la care îmi depusesem candidatura. Nu aveam însă idee că această persoană va fi cea care urma să-mi schimbe, nu doar o dată, viața. După câteva minute de așteptare, a apărut Ea. Imaginea unei business woman, desprinsă din filme, mi s-a înfățișat privirii! Înaltă, cu un trup de revistă, pe care ținuta aleasă stătea perfect, cu un chip frumos și blând, a venit spre mine și am făcut cunoștință. Accesoriile pe care le purta, ieșeau în evidență prin simplitatea lor, îmbinându-se într-un mod firesc cu felul ei de a fi. Parfumul, în tonuri tomnatice, pe care îl purta, m-a învăluit în rafinamentul aromelor lui. […] Nu îmi mai amintesc cuvintele acelei discuții, întrebările aferente interviului de angajare, însă, îmi amintesc cum o priveam admirativ, cum vocea ei caldă mi-a oferit siguranță din primul moment. O ascultam și în gând, îmi promiteam, că și eu voi deveni o femeie de succes precum F. La finalul discuției am primit și feedback-ul ei: eram selectată pentru a susține interviul cu directorul și proprietarul companiei. Am trecut și de acesta și am început să lucrez în locul ce m-a format nu numai profesional ci și ca adult. Șapte ani în care am cunoscut oameni deosebiți, șapte ani în care am învățat și am reușit să fac ceea ce nu mi-aș fi închipuit niciodată că aș putea! Cu F. m-am întâlnit deseori acolo, mai ales în primii ani. Eram bucuroasă că îi puteam mulțumi, prin efortul și rezultatele mele, pentru oportunitatea ce mi-o dăruise. Din păcate, pe atunci, era singura modalitatea de a-i arăta recunoștința mea. […] 7 – cifră magică, cifră biblică, simbol al celor 7 chackre, dar și al triunghiului masonic așezat peste un pătrat. Semnul meu zodiacal, Scorpionul, despre care se spune că, împreună cu Peștii (ascendentul meu) și cu Fecioara (descendentul meu), alcătuiesc caracteristicile comune ale personalității celor născuți sub cifra 7. Așadar, cifra 7 pentru mine nu a fost ceva întâmplător. Precum visul lui Faraon din Biblie, cu cele 7 vaci grase și cele 7 vaci slabe, așa a fost destinul meu. După 7 ani de perioadă înfloritoare, am fost nevoită să închid cercul și să o iau de la început. Eram speriată, pentru că acum responsabilitățile mele, pecuniare, crescuseră. În plus, nu doream să-mi pierd independența financiară. Era cea mai mare satisfacție a mea! Cine ar fi crezut însă, că și de această dată, F. va fi acolo și un singur telefon dat de ea, va fi îndeajuns pentru a obține prezentarea la un alt interviu. Dar, de această dată, nu numai că mi-a oferit posibilitatea obținerii unui nou job, dar tot aici, mi-am cunoscut și jumătatea! […] Au trecut 12 ani de când am întâlnit-o pe F., pentru prima dată, în inima capitalei, la Hotel Horoscop. De atunci, i-am simțit mereu prezența în viața mea, în diverse situații. Fiind ea însăși, antreprenor în sistemul privat de sănătate, m-a ajutat și în această privință. Atunci când stresul, oboseala și lipsa unui regim de viață adecvat mi-au determinat corpul fizic să reacționeze, tot lui F. i-am cerut sfat și îndrumare. Întâlnirea cu ea nu a fost o simplă coincidență. Mâna ei s-a întins spre mine precum mâna Providenței. A fost și va rămâne îngerul dăruit de București, unei tinere, ce căuta să-și construiască un drum în viață, ce dorea să-și scrie propria poveste în acest oraș al tuturor posibilităților dar și al dezamăgirilor. Iar acum, după toți acești ani, consider că a venit timpul să-i mulțumesc încă odată, dar într-un mod diferit! Momentul este ideal! Suntem în luna martie, luna în care avem un motiv în plus de a ne arăta recunoștința față de femeile din viața noastră! F., fiind o persoană a cărei distincție și finețe se simt în fiecare mișcare, al cărui altruism și bunătate se reflectă în toate acțiunile ei, merită ceva inedit! Ceva care să reflecte aceste calități atât de rare, ceva cu care inima ei să vibreze, dar care să-i și amintească de mine, cea de atunci și cea de acum. M-am bucurat când, întâmplător, am găsit în online brandul de cadouri și bijuterii premium Borealy. Răsfoind paginile site-ului lor, am descoperit rafinamentul și eleganța produselor pe care aceștia le propun. Întreaga lor colecție de cadouri și de bijuterii, îmi inspiră strălucirea unică a aurorei boreale, de la care, de altfel, și-au ales și numele brandului. Astfel, am ales pentru EA, în primul rând, o bijuterie, pentru că bijuteriile au puterea de a fi acel lucru mic cu ajutorul căruia ne simțim unice. Iar, pentru că „o femeie adevărată nu poartă bijuterii false” (George Budoi), alegerea mea este o pereche de cercei ce sunt mărturie a bunului gust și al rafinamentului. Creați din

November 21, 2024

Locuitorii de pe Terra își mai acordă o șansă – „Casa viitorului”

Începutul poveștii – Ax, Ely și mitul Universului – Ax, ești gata? – Da, Ely! a răspuns mica navă spațială. – Care ne este destinația? a vrut să știe Ax. Ely s-a uitat pe harta Universului ascunsă în ceasul de mână. Locurile unde ar fi putut merge trebuiau să fie marcate cu verde. Trebuiau să se ferească, în schimb, de cele de culoarea roșului rubiniu. În zonele înroșite viața nu mai exista. Vechile legende spuneau că acea culoare era, de fapt, sângele planetelor. Planetele au fost secate de energie și de resurse de către locuitorii lor. Harta îi arăta fetiței doar astfel de suprafețe. – Ax, te rog, uită-te puțin! și a întins ceasul în fața computerului de bord. Ochii lui Ax, formați din mii de pixeli colorați, au privit-o cu atenție. Câteva secunde de tăcere în care cei doi au avut același gând. – Unde să mergem, Ax? a spart tăcerea fetița, ultima supraviețuitoare a populației Timar, lăsând privirea în pământ, descurajată. – Mergem la casa Universului! a răspuns acesta, hotărât. – Doar El ne va putea îndruma! Nu putem rătăci prin spațiu la nesfârșit, iar proviziile noastre se vor termina în curând. – Unde se află? a întrebat ea. – În Galaxia CR7, cea mai strălucitoare galaxie a Universului timpuriu. Este o galaxie ce se situează în direcția celei de-a 6 a constelații din cele 88 cunoscute până acum. Dacă miturile sunt adevărate, acolo este locul unde s-au născut primele stele. O vom recunoaște după smocurile de praf ce au fost descrise ca fiind magice. Descoperirea veridicității miturilor și o misiune – Cine îndrăznește să mă deranjeze? s-a auzit, dintr-o dată, o voce groasă al cărei ecou repeta întrebarea. – Sunt Ely, ultima supraviețuitoare a populației Timar… – Și ce vrei? i-a răspuns din nou vocea. – Vin de la milioane de ani distanță, a început copila să povestească. – Am venit la Tine să-ți cerem îndrumare! Căutăm un loc în care ne-am putea stabili, dar nu am găsit nimic… viața nu mai există pe nicio planetă. Universul a ascultat-o cu atenție, timp în care s-a gândit cum să o ajute pe această fetiță, a cărei inocență, îl cucerise. – Te vei îndrepta spre Terra! Este la 12,9 miliarde de ani distanță. Îți voi alimenta nava și-ți voi da provizii, dar trebuie să faci și tu ceva pentru mine, a adăugat El. Ely, fericită că primește ajutor, se simțea pregătită să încheie orice târg. – Ai auzit de planeta aceasta? a interogat-o Universul. – Nu! a șoptit fetița. – Eu sunt Universul! a mărturisit acesta. – Eu am asistat de la începutul începuturilor la nașterea și moartea planetelor. – Cu trilioane de ani în urmă, a continuat El, planetele, zămislite din neant, erau fericite! Viața vibra în ele… până în momentul în care am luat cea mai nepotrivită decizie… – Care a fost aceasta? a vrut Ely să știe. Din dorința de a oferi mai mult acestora, am dat naștere ființelor bipede, pe care le-am înzestrat cu inteligență și liber arbitru. Ființele acestea, unele umanoide, altele extraterestre, au început să descopere că își doresc mai mult, că au nevoie de mai mult confort, de mai multă siguranță. Așadar, au început să renunțe la peșteri și să construiască case din piatră, din pământ sau din lemn. Mai apoi, au descoperit focul și au început să-i găsească tot felul de utilizări. Generații după generații s-au folosit de resurse, dar fără a se gândi să găsească o soluție pentru a le reface. Cuvintele lui răsunau în înaltul galaxiei. – Vreau să te duci acolo să vezi cât de gravă este situația și să cercetezi dacă au început să conștientizeze faptul că și-au distrus planeta și vor pieri, în curând, odată cu ea. Vreau să știu dacă au început măcar să-și construiască casele într-un mod diferit, vreau să știu TOTUL! Ely a dat din cap, semn că și-a înțeles misiunea. A încărcat proviziile primite și cu un zâmbet de recunoștință, a urcat la bordul navei, dispărând printre stele! O istorie a Terrei Ax a străbătut, cu viteza luminii, galaxiile. – Ely, în fața noastră este Terra! a anunțat el. Ely și-a desfăcut centura de siguranță și a urcat în turnul de control pentru a privi mai bine această nouă planetă. În timpul călătoriei a căutat informații despre ea și despre locuitorii ei. Arhivele istoriei milenare i-au dezvăluit războaie încă de la apariția așa-ziselor civilizații. I-au arătat epidemii și boli din cauza cărora suferința și moartea erau omniprezente. I-au arătat cataclisme și dezastre naturale și o Natură distrusă chiar de acești locuitori. A mai văzut după aceea fabrici a căror fum gros și toxic, se răspândea în văzduh. A văzut munți înalți și colorați și s-a bucurat. Vocea din film, însă, i-a explicat că acestea erau deșeurile celor care purtau numele de „pământeni”. Dar… văzută de acolo, de sus, Terra avea culoare. Încă avea verde, albastru și linii șerpuitoare de un brun închis. – Ax, a chemat fetița nava, cred că mai avem o șansă! – Să nu ne grăbim cu observațiile! a sfătuit-o Ax. Cele două fețe ale Terrei Survolau cerul planetei Pământ. Razele Soarelui se ascundeau printre nori, într-un dans continuu. Ely era uimită. Zona în care zburau era plină de vegetație luxuriantă, de izvoare limpezi și jucăușe și de cascade agitate care se prăvăleau din pântecele munților. – Am ajuns? a întrebat Ely, nerăbdătoare. – Mai avem încă puțin! a liniștit-o Ax. Între timp, privește cu atenție și notează tot ceea ce vezi. Ely s-a întors în turnul de control și a continuat să privească. A văzut câmpuri bogate de recolte din care pompițe mici împrăștiau apa. A văzut stâlpi uriași, în vârful cărora se învârteau elice în ritmul adierii vântului. Mai apoi, a descoperit clădiri acoperite cu niște oglinzi enorme, în care Soarele se oglindea, precum Narcis în spectrul apei. A căutat repede să vadă ce sunt și aceste ciudate invenții și a aflat că purtau numele de panouri fotovoltaice. Dar după toate aceste minunății a început să vadă și câmpuri

November 21, 2024

News & Article

Category: SuperBlog2019

Link-uri utile