A fost odată ca niciodată un tărâm al basmelor ce era locuit de oameni inimoși, muncitori și onești. Trăiau cu toții în armonie sub oblăduirea înțeleaptă a împăratului Alistar și a soției acestuia. Cei doi conducători respectau și păstrau cu sfințenie legile acestei lumi fantastice. Se spune că fuseseră dăruite de către Copacul Vieții veșnic verde. Totuși, din păcate, ei erau în vârstă și simțeau că se apropie momentul de a da mai departe corona. Dar cui? deoarece ei nu aveau copii. Împăratul Alistar a convocat atunci Consiliul de Onoare al Fanteziei pentru a găsi un urmaș demn de a continua drumul pe care el și strămoșii lui pășiseră cu atâta înțelepciune și onoare. – Mărite Împărat, grăi cel mai bătrân dintre sfetnici, nepotul dumneavoastră de la Miază Noapte ar putea fi un candidat de încredere! – Da, poate fi, aprobă acesta! Ce fel de persoană este? – Din câte știu, el este mezinul fratelui dumneavoastră, așadar nu a putut urca pe tron, deoarece frații săi mai mari au avut întâietate. – Și ce fel de caracter are, întrebară și ceilalți consilieri? Bătrânul înțelept le povesti că era un om bun, corect și pe deasupra mai era și căsătorit, având deja un fiu. Ceea ce însemna că ar fi rezolvat dintr-un foc și povestea urmașilor pentru viitor. Alistar împărat auzind toate aceste vești bune, dădu ordin ca imediat să plece spre Miază Noapte solii cei mai aleși pentru a înainta această propunere. Considerând ca și rezolvată problema, domnitorul Fanteziei începu să pregătească actele necesare pentru investirea noului conducător. Și nu greși deloc în a se grăbi să rezolve toate aceste lucruri, pentru că peste o lună sosi cu mare alai chiar tânărul său nepot, Cluster, împreună cu familia sa. Mare a fost bucuria în regat, pentru că tânărul Cluster și a lui soție păreau făcuți pentru această îndatorire atât de importantă. Cunoșteau amândoi legendele Fanteziei, se închinau Copacului Vieții și se străduiau să transmită toate aceste calități și fiului lor, Damian. După câteva săptămâni pline de sarcini politice, bătrânul împărat Alistar și a lui împărăteasă s-au retras pe unul dintre domeniile lor, lăsând totul pe mâna lui Cluster. Cincisprezece ani s-au scurs în armonie, deoarece Cluster împărat, prin diplomație, a reușit să mențină pacea cu regatele vecine, dar și să facă tărâmul Fanteziei și mai înfloritor. Toți ceilalți conducători îl luau drept exemplu și oricare dintre aceștia ar fi vrut o înrudire prin căsătorie. Ei bine da, căsătoria lui Damian devenise iminentă, pentru că băiatul avea deja douăzeci de ani. Atunci părinții săi au dat sfoară în toate părțile despre acest lucru, iar sute de solii au început să bată la porțile regatului. Însă Damian nu era nici pe departe precum părinții săi. Oricât au încercat aceștia să-i dea cea mai aleasă educație cu cei mai buni maeștri, băiatul era extrem de alintat, leneș, arogant și nepriceput. Toată această influență o primise încă de mic de la cel mai bun prieten și de încredere consilier al tatălui său. Argard, căci acesta îi era numele, insuflase copilului cele mai rele purtări și-i dăduse cele mai nepotrivite sfaturi. În plus, îl făcuse dependent de el. Acest Argard urmărea în secret să-și mărite unica fiică cu Damian, astfel încât, el să ajungă să conducă din umbră regatul. Era lacom, avid de putere și un actor priceput în fața celorlalți, dar mai ales în fața împăratului Cluster. Se cunoaște deja faptul că oamenii buni sunt uneori legați la ochi și nu reușesc să vadă partea negativă a unei persoane. Același lucru i se întâmplă și bunului Cluster, chiar dacă de multe ori a fost avertizat în privința lui Argard. Astfel, acesta își putea urmări planul pe care îl țesea cu măiestrie de ani de zile. Fata lui, era într-adevăr cea mai frumoasă și gingașă din regatul Fanteziei. Cu toate acestea însă nu avea sânge albastru, iar legea spunea clar că orice uniune trebuia să aibă loc între persoane de același rang. Argard încercă să schimbe această pravilă milenară, dar ceilalți consilieri s-au opus cu vehemență. Nici împăratul Cluster, oricât îl avea la inimă pe prietenul său, nu dori să-i facă pe plac. Atunci, singura soluție era aceea de a-l convinge pe Damian să refuze toate cererile primite și să îl determine să se îndrăgostească de Rosa, fiica sa. Acest lucru era cel mai simplu, pentru că fata cucerea pe oricine nu numai prin frumusețe, dar și prin simplitate, bunătate și înțelepciune. Într-adevăr, Damian se îndrăgosti nebunește de Rosa și nu mai dori să vadă niciunul dintre portretele aspirantelor la această căsătorie. Însă, aproape nimeni nu știa că tânăra își făgăduise inima lui Goran, un simplu dulgher din regat, dar al cărui caracter era asemănător cu al ei. Doar nașa ei de botez, o zână ce locuia în Copacul Vieții, îi cunoștea secretul și o ajuta de fiecare dată pentru a se vedea cu acesta. Maleficul ei tată nu avea nici cea mai mică îndoială că Rosa nu i se va supune, așadar, cu orice prilej o aducea cu sine la palat. Pe partea cealaltă, Damian, prins de mrejele iubirii, bătea din picior în fața părinților săi pentru a se căsători cu ea. Adevărul era că și părinții băiatului îi dădeau dreptate, atât de mult îi cucerise tânăra. Era îndeajuns să intre în cea mai întunecată încăpere pentru a aduce cu ea strălucirea și căldura razelor de soare. Cuvintele pline de înțelepciune erau miere pentru ascultători, iar ochii aceia de culoarea pădurilor fermecau și o inimă de piatră. Însă avea atât de multă încredere în tatăl său, neștiind ce pune acesta la cale. Rosa îl vedea pe Damian doar ca pe un amic și viitor împărat. Îl sfătuia cu drag dacă acesta îi cerea, îl însoțea peste tot, prezentându-se cu o modestie rar întâlnită și-l dojenea cu respect, intuind caracterul urâcios al băiatului. Dar când ajungea acasă, căuta prin orice metode să scape măcar câte un ceas și să dea fuga la căsuța din pădure pentru a-și întâlni iubitul, pe Goran. Avertizată de către
