Noaptea Învierii – Sărbătoarea Luminii Vocile îngerești ale corului vibrau de slavă, amestecându-se cu lumina tremurândă ale candelelor aprinse în toată biserica. Sentimentul de pace pusese stăpânire pe mulțime. “Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.” Iar Maria, românca întoarsă în patrie după câțiva ani buni, a continuat în gând: „Iată vinul, rod al viței și al muncii oamenilor – sângele meu. Hrăniți-vă cu Mine după credință, trăiți în Mine.’’ –Hristos a Înviat! a răsunat vocea preotului în acea atmosferă de sărbătoare. –Adevărat a Înviat! au răspuns într-un glas credincioșii. “(…) Lumină din Lumină Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iară nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut (…); (…) Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi, după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece vii și morții, A cărei împărăție nu va avea sfârșit. (…)” Glasul șoptit al bunicii, mama Mariei, l-a impresionat pe Matteo, care nu înțelegea mai nimic din tot acest ritual creștin ortodox. Sărbătorea pentru prima dată Sfintele Paști în România, alături de bunici și de părinți. Și nu doar limba era o barieră ci și toate aceste tradiții care nu se asemănau aproape deloc cu cele cu care el era obișnuit. –Nonna, nonna posso chiederti una cosa? a întrerupt-o Matteo pe bunică din rugăciune. –Șșșt! așteaptă puțin copile și-ți va explica bunica totul. Copilul a început să se legene de pe un picior pe altul, nerăbdător, flancat de cele două femei și de acea atmosferă încărcată de cuvinte pline de slavă ce se ridicau tot mai puternic spre bolta bisericii. Cu puritatea celor 7 anișori a putut simți cum cei din jurul său erau plini de căință, iar ridicarea vocilor întru slava Domnului Iisus Hristos i se păreau mai mult strigăte disperate de ajutor. –Dar oare Fiul Domnului înțelegea ceva din tot acest amestec de vorbe, lacrimi și remușcări? –Oare mami chiar a crescut în această credință? s-a întrebat în inocența lui, Matteo. A rămas uimit încă de când a sosit în casa bunicilor de toate acele pregătiri și tradiții. Acasă, în Italia, mami și tati îi cumpără un ou uriaș de ciocolată, la masa de prânz servesc spaghete cu fructe de mare, iar seara și a doua zi, când se celebrează Pasquetta ies la plimbare prin împrejurimi. Și-a amintit însă că pe masă, găsește întotdeauna o sticlă de vin a cărei culoare îl fascinează mereu: Rose. Misterul și farmecul vinului Rose i-au stârnit mereu curiozitatea, iar simfonia notelor aromatice de trandafir și grapefruit roz îl învăluie, de fiecare dată, inundându-i toate simțurile. Poate de aceea, după ce îl toarnă în pahare, părinții lui îl degustă încet, cu ochii închiși de plăcere, lăsându-se purtați de acest gust rafinat și divin, după cum îl descrie tatăl lui. https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/Prezentare-vin-rose.mp4 Mami i-a explicat că acea băutură provine din patria ei, de la compania Beciul Domnesc, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România. Căci așa se numește țara mamei: România. O țară faimoasă pentru hectarele cultivate cu viță de vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii: Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Podgorii care sunt îngrijite cu mândrie de către compania Beciul Domnesc, a cărei istorie este la fel de veche precum cele peste 100.000 de sticle de vin pe care le păstrează în renumita cramă, și, totodată, monument istoric, Monumentul Istoric Beciul Domnesc. Fiind atât de bune, calitatea acestor produse a fost recunoscută de către specialiștii din întreaga lume, astfel vinurile și vinarsurile din portofoliul Beciul Domnesc au câștigat numeroase medalii la competițiile naționale și internaționale. Drept urmare, acest vin, atât de renumit, nu avea cum să lipsească de pe masă în zilele de sărbătoare și nu numai. https://www.youtube.com/watch?v=y7mZDd6fGAw Băiețelul prins în gândurile lui, a realizat târziu că era tras cu putere de mână și împreună cu mulțimea se îndrepta spre ieșire. Nu a mai apucat să întrebe ce se întâmplă sau ce trebuie să facă pentru că nu se mai auzea nimic în acel furnicar de suflete și lumini. Dintr-o dată a observat că erau deja afară și înconjurau mica bisericuță de țară în bătaia toacei și a rugăciunilor rostite de soborul de preoți. Mama și bunica erau lângă el, în schimb nu reușea să vadă unde este tatăl și bunicul. Nici această diviziune nu o cunoștea: femeile cu copii în partea stângă a bisericii, iar bărbații în partea opusă. De ce nu puteau sta laolaltă? Și de ce aici nu existau acele băncuțe de lemn atât de comode ca în Italia ? Întrebările și gândurile îi veneau în fugă, una după cealaltă, dar acum nu era nimeni disponibil pentru a-i oferi răspunsuri. Între timp, procesiunea continua, iar copilul a încercat să țină pasul cu mama și bunica, străduindu-se în același timp, să țină și lumânarea aprinsă. Buna lui l-a atenționat înainte de a intra în biserică, că odată aprinsă, această bucată modelată din ceară, trebuie să rămână așa până ajung acasă. Prins între această responsabilitate și toate aceste noutăți, își dădu târziu seama, că deja se aflau în fața mașinii, toți cinci. Ajunși acasă, au format un șir indian și au străbătut fiecare cameră, pe întuneric, lăsând lumina sfântă a candelelor să pătrundă și să învingă întunericul. Poze preluate de pe site-ul Freepick Vinul – simbol al misiunii de răscumpărare a lui Iisus Hristos –E ora cosa facciamo con queste candele? a întrebat băiețelul, curios. –Măi mamă, i s-a adresat bătrâna fiicei sale, da’ copilul acesta nu poate să grăiască în limba noastră? –Matteo, te rog să vorbești în românește! Ce am discutat noi pe drum? i s-a adresat Maria, fiului său. –Mamaie ce facem cu aceste lumânări acum? a reformulat, de această dată, în limba română, nepotul întrebarea. Cam stâlcit și cu accent străin, dar tot era bine pentru bunica lui. –Ei bine, dragul bunei, lumânările de la Înviere le vom