– Un porumbel alb, un porumbel alb ca în povestea lui Noe! a răsunat vocea cristalină a unuia dintre copii. Mamele îngrijorate s-au înghesuit toate spre ieșirea refugiului subteran, iar una dintre ele s-a apropiat, trăgând copilul de mână cu putere. – Mami, dar afară este soare! a glăsuit Vlad, un băiețel cu păr bălai și ochi de azur. – Vlad, hai înăuntru! a insistat femeia, ținându-l tot mai strâns lângă ea. Totuși, spera ca acel semn să fie pacea cea mult dorită! Ilinca a văzut toată scena din colțul unde era așezat patul ei de campanie. Uneori, ca și acum, pentru câteva minute doar, deschidea telefonul și se uita în galeria de imagini salvată înainte de a începe războiul. Cel mai mult se relaxa privind pozele de pe motorul de căutare Biano. Visul ei era acela de a-și crea în micuța curte a casei un loc de poveste. Un loc unde să poată privi cerul înstelat indiferent de anotimp. Un tărâm magic în care să se retragă de fiecare dată când simțea nevoia. Fiind designer de locuințe, i-a fost ușor să deseneze din memorie produsele pe care și le dorea. Desenul făcea ca timpul să se scurgă mai repede și să alunge gândurile negre ce îi dădeau ocol precum un stol de corbi neobosiți. Colegele ei de suferință, observându-i talentul, au început să-i pună mai multe întrebări și chiar s-o roage să deseneze și pentru ele obiecte de amenajare a casei, a grădinii, a terasei sau ale balconului văzute pe acest site. Într-o astfel de atmosferă, zilele și nopțile curgeau lin printre cuvintele tinerei ce explica tuturor despre amenajarea spațiilor și despre cum pe site-ul Biano puteau găsi tot ceea ce aveau nevoie. Cuvintele fetei erau balsamul necesar contra bombelor ce șuierau în aer și speranța că nimic nu moare ci totul se transformă! Că totul se va încheia, iar societatea o va lua din nou de la început cu o nouă lecție învățată! – Acest motor de căutare, le spunea Ilinca, este genial! Nu mă așteptam să descopăr o gamă atât de variată de produse și o tehnologie care să permită construirea propriului proiect, fără niciun cost! – Trebuie doar să închidem ochii și să ne imaginăm că ne aflăm în interiorul acestui mall virtual, unde putem alege tot ceea ce ne dorim la prețuri inteligente! Câștigăm timp, economisim bani prin reducerile aplicate și găsim tot ceea ce avem nevoie pentru a ne crea spații originale și pe gustul nostru. La un moment dat, entuziasmul fetei a fost oprit de vocea groasă provenită de la stația radio de război: – Anunțăm către toate refugiile, că azi, 15/03/20xx, războiul a luat sfârșit! Prin sacrificiul soldaților noștri și al fiecăruia dintre voi, am reușit să doborâm cu succes “balaurul” ce s-a abătut asupra noastră cu gând cotropitor! Oameni buni suntem liberi! Puteți merge la casele voastre fără teamă! La final, imnul țării a răsunat în ecoul adăpostului. Urale de bucurie alungau întunericul, lacrimile curgeau neînfrânate, iar rugăciunile de mulțumire treceau dincolo de pereții groși, ridicându-se la cer precum fumul de pe altarele de sacrificiu de altădată. Ilinca a așteptat ca lucrurile să se liniștească, lumea să se pregătească de plecare și s-a strecurat, precum o umbră, spre ieșire. Ajunsă aici, un soare blând, cu raze moi și dulci ca mierea, a învăluit-o. A lăsat secundele să treacă, timp în care, precum un animal hăituit, a adulmecat aerul. Miresme de flori de primăvară i-au liniștit simțurile, iar trilul vesel al păsărelelor i-a dat speranță. Totul în jur era un tărâm de basm! O poieniță fermecată ce se așternea la picioarele ei. Verdele crud al firelor de iarbă, albul pur al ghioceilor întinși de-a lungul drumului, nuanțele de roz și lila al zambilelor, frunzulițele mici ce începeau să răsară timid pe ramurile goale ale copacilor din jur… A ridicat privirea și dincolo de crengile acestora a descoperit cerul! Cerul… atât de curat și pur, fără niciun nor sau dungă ce putea marca prezența vreunui avion! Era, în sfârșit, mult râvnita liniște pe pământ și pe bolta cerească! Mulți copii, conduși de Vlad, au ieșit din ascunzătoare, zâmbind către soarele rotund precum o bucată de pâine abia scoasă din cuptor. – S-a terminat războiul, s-a terminat războiul! cântau ei în cor. Peste puțin timp grupul era pregătit să părăsească adăpostul. S-au îmbrățișat cu căldură, luându-și rămas bun, fiecare plecând pe calea lui. Ilinca, alături de câteva fete, a pornit spre dragul ei oraș. Acolo, undeva la suburbia acestuia, fata lăsase în urmă o mică căsuță. Moștenită de la bunici, cu un petec de pământ ce îi înconjura zidurile de cărămidă roșie, era locul ei preferat. Înainte de război, planificase să transforme pământul gol într-o oază de liniște și de relaxare, primitoare, indiferent de anotimp, de lună sau de soare. Iar acum totul era posibil! Totuși, a fost trezită la realitate de imaginile ce i se înfățișau în timp ce se apropia tot mai mult de oraș. Bucăți întregi de pereți erau prăbușite la pământ, poduri distruse, găuri mari ce se căscau înspre ea din casele lovite de către bombe. Tancuri abandonate, pete de sânge pe care țărâna nu le-a putut încă ascunde în pântecul ei. Toate acestea erau urmele unui război nedrept, nedorit și inimaginabil pentru secolul în care trăia. Creativitatea și imaginația fetei, strângea în minte acele bucăți de puzzle ale unei lumi distruse, încercând cu multă răbdare să le pună la loc, să reclădească prin fantezie, ceea ce realitatea dezvelea privirii cu atâta cruzime. – Căsuța mea oare cum o voi găsi? a murmurat ea, ca pentru sine. Nu dură mult timp și primi răspunsul. Încă o răspântie și intră pe strada copilăriei. A văzut-o, era acolo, stând încă dreaptă pe mica movilă, chiar dacă răni deschise arătau că nu scăpase nici ea atacurilor. A salutat în grabă fetele rămase și a zburat cu adevărat spre aceasta. A deschis cu grija poarta de fier, ce, cu un sunet răgușit, i-a urat “bun venit!”. A rămas rezemată de aceasta, evaluând pagubele și