Au trecut anii de când un băiețel sărac pleca alături de un grup de bărbați din satul lui, Joseni, județul Buzău, în lumea mare. Orfan, dar harnic, a decis să-și facă un viitor departe de casă. S-a rugat de nea Ion Zidarul să fie acceptat în ceata de bărbați, gata de muncă, oriunde ar fi fost nevoie, timp îndelungat. Iar cum nea Ion nu avea copii, l-a luat drept copil de suflet. Au fugit cu greu din România acelor ani, dar fără a uita să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru fiecare pas ce îi aducea mai aproape de o altă viață. Niculăiță, deoarece despre el este vorba, s-a adaptat vicisitudinilor suferind și muncind cot la cot cu consătenii lui, ce i-au devenit o adevărată familie. Toate aceste amintiri îl însoțeau în drumul spre patrie, pe Nicola M., cum era acum cunoscut în lumea antreprenorilor. Avionul ateriză lin pe aeroportul Otopeni, iar băiețelul din el simți o adâncă emoție la primul pas făcut pe teritoriul românesc. Încerca cu greu să-și ascundă emoțiile. Învățase acest lucru cu mult timp în urmă, dar omul tot om rămâne! – Bună ziua, sefu’! Ați călătorit bine? întrebă șoferul ce îl aștepta. – Bună, Andrei! Da, zborul a fost ok, dar acum hai repede la birou! – Imediat! răspunse tânărul, pornind în grabă motorul. Nicola avea în minte deschiderea unei afaceri într-un nou sector, dar cu toată experiența lui nu știa de unde ar putea începe. De aceea, chiar în acea zi, urma să aibă o întâlnire cu doi prieteni care să-l ajute cu sugestii. După o oră, mașina se opri în fața unei clădiri de sticlă impunătoare iar șoferul se grăbi să deschidă ușa șefului său. În birou, secretara sa, pregătise totul, iar cei doi amici îl așteptau deja. S-au îmbrățișat, au savurat cafeaua caldă, iar mai apoi au trecut la afaceri. – După cum vă spuneam și zilele trecute la telefon, începu Nicola, vreau să deschid un restaurant în stațiunea 2 Mai! – De ce tocmai acolo și nu la Mamaia, unde găsești toată crema capitalei pe timp de vară? întrebă Marco, inginerul. – Pentru că vreau să dau o șansă și acestei locații. Să fie un punct de referință pentru turismul românesc! Cu prețuri decente dar, în același timp, să fie ceva nou, elegant, civilizat, ceva altfel! – La ce anume te-ai gândit? interveni și arhitectul Antonio. – Un restaurant, dar nu unul oarecare! a surâs Nicola. Inginerul și arhitectul îl priviră nedumeriți! – Cred că știți deja cât de mult îmi place să zbor! – Pentru mine aceste mașinării, care ne aduc mai aproape de Dumnezeu, îmi oferă de fiecare dată senzația de libertate. Este ca un fel de metamorfoză. Uit de trupul acesta și devin pasăre, călătorind printre spuma norilor, observând în bătaia vântului, întinsul apelor și zăpada munților. Exact aceeași senzație doresc să o ofer și clienților noștri! – Vreau să mă ajutați să construim, într-un timp cât mai scurt și cu costuri nu foarte ridicate, un restaurant în interiorul unui avion, pe plaja din această stațiune! La auzul acelor cuvinte, prietenii lui au rămas uimiți, ba chiar de-a dreptul șocați. – Ce părere aveți? întrebă Nicola, entuziasmat. – Numai tu puteai să te gândești la așa ceva! remarcă Antonio. Iar voi, continuă Nicola, vă veți ocupa de acest proiect: obținere de autorizații, plan arhitectural, design etc. – Și tu ce vei face? – Eu mă voi ocupa să aduc avionul militar cumpărat și să învăț câte ceva despre ce înseamnă să fii un proprietar HoReCa. Să negociez contracte cu furnizorii, să găsesc personalul potrivit, promovare etc. Sunt o mulțime de lucruri de pus la punct. Este un domeniu nou și am nevoie de timp. – Ok! aprobară cei doi. În cât timp ai nevoie de sugestii? – Ne revedem mâine la aceeași oră și aștept soluțiile voastre: calitate, fiabilitate, inovație și protejarea mediului înconjurător! Orele fugiră cu repeziciune parcă gonite de entuziasm, iar ziua stabilită sosi cu un soare de primăvară încântător! Marco și Antonio erau deja prezenți în biroul tânărului antreprenor vizionar. Masa cea lungă era plină de planșe și hârtii cu notițe. – Bună ziua, prieteni! Se pare că noaptea a fost un sfetnic bun, având în vedere bogăția de idei din această încăpere! le spuse Nicola. Cei doi zâmbiră. – Așadar, să auzim la ce v-ați gândit! – Pot începe eu? rosti Marco. – Sigur, sparge tu gheața! – Ei bine, așa cum ne-ai rugat ieri, credem că am găsit cea mai bună soluție pentru ceea ce ai tu în minte. – În primul rând, atunci când începi o afacere nouă, este nevoie să ai alături o echipă inovatoare și de încredere pentru a-ți ușura activitatea și a nu prelungi timpii stabiliți inițial. Căutând pe internet, am descoperit ceva interesant. Nu numai că îți va aduce beneficii prin costuri reduse, dar protejează și mediul înconjurător și, mai ales, sunt din județul Buzău, locul tău natal. – Serios? spuse încântat, Nicola. Continuă, mi-ai trezit interesul! – Vindem-Ieftin.ro este soluția noastră! anunță Marco vesel. – Și acum să-ți explic și motivele: în primul rând, ei sunt primul market network din domeniul materialelor de construcții, un domeniu în care ei doresc să-și transforme clienții în prieteni prin serviciile pe care le oferă; au o viziune modernă asupra modului cum trebuie să se desfășoare lucrurile în acest domeniu, astfel s-au gândit la un concept UNIC pe piața materialelor de construcții din România. O nouă alternativă la clasicul comerț cu depozite și hipermarketuri. – Ghicești ce idee au avut? i se adresă inginerul. Câteva secunde de tăcere, timp în care, Nicola încerca să-și dea seama care ar putea fi acest nou concept! La final se lăsă bătut și-i făcu semn lui Marco să continue. – Conceptul de Depozit Virtual! Ai mai auzit despre așa ceva? – Nu! recunoscu Nicola. – Îți explic imediat! – Ideea acestui Depozit Virtual este aceea de a reduce lanțul de producție la client, dar și costurile cu până la 10-15%, oferind în același timp și materiale