Cărțile, profesori nemuritori
În pagini de cărți m-am ascuns de când mă știu, căci ele-mi zugrăveau lumea-n alte culori.
Le adulmecam parfumul proaspăt al cernelii de tipar, le mângâiam copertele și, înainte de a le deschide, încercam să ghicesc poveștile ce se ascundeau dincolo de ele.
Erau precum porțile Atlantidei ce țineau ferecat tărâmul cunoașterii primordiale.
Cărțile m-au fascinat dintotdeauna, dar îmi dăruiau doar aripi de Icar. La final, trebuia să revin la realitate, iar realitatea îmi ardea acele aripi de ceară precum soarele din mitul acestuia.
Însă, mă încăpățânam precum Sisif și alegeam o alta și o alta fără a obosi.
Rândurile lor mă chemau precum cântecul sirenelor lui Ulise și cedam… erau prea puternice pentru mine, magice.
Cu voci fermecate transformau cuvintele în imagini iar eu ajungeam să nu mai citesc… doar priveam… spectator mut de uimire!
Și cum să nu iubesc cărțile?
Și cum aș putea să nu le prețuiesc?
Cum aș putea renunța la citit?
Ele, cele care m-au purtat în locuri ce nu mi le puteam imagina nici în vis.
Ele, cele care mi-au demonstrat că totul este posibil, trebuie doar să vreau, să cred și mai apoi să pornesc la drum.
Ele, cele care mi-au descoperit înțelepciunea milenară a civilizațiilor de mult apuse și mi-au demonstrat că istoria și literatura nu sunt doar materii de studiat la școală. Sunt mai mult de atât, sunt moștenirea cea mai de preț pe care o putem primi.
Ele, cele care mi-au dat speranțe și m-au ajutat să mă dezvolt, să înțeleg diferența între bine și rău și să deslușesc dincolo de cuvinte, însemnătatea lumii…
Să nu ne îndepărtăm de Cărți!
Să nu ne transformăm în atei ai culturii!
Ar fi un păcat la fel de mare ca cel al Adamului și al Evei biblice, dar în sens opus.
Dacă ei, prin căderea în ispită au cunoscut binele și răul, Noi, prin abandonarea cărților vom pierde, din punct de vedere spiritual, ceea ce s-a obținut în grădina Edenului.
Ne vom alege doar cu o existență searbădă și cu o moarte nu numai fizică…va fi mai mult de atât!
Să prețuim așadar cărțile!
Să ni le facem prieteni pentru că vom fi serviți cu credință și vom afla răspunsurile de fiecare dată în paginile lor!
Cărțile sunt și vor rămâne profesori nemuritori!
8 comentarii
tcbianca
Ai transformat o postare despre lectura intr-o adevarata antologie a miturilor Greciei antice… inedit, plin de imaginatie si frumos.
laportileatlantidei
Mulțumesc mult!
laportileatlantidei
Îmi place foarte mult mitologia greaca!
Katherine
M-am simtit ca intr-un film, unde, cu fiecare cuvant citit paseam intr-un nou univers. Multumesc pentru experienta!
laportileatlantidei
😊 la fel ma simt eu când citesc! Mulțumesc mult!
azuremorn
A republicat asta pe après-pensées.
Diana
Ce declarație superbă!
lelia
Mulțumesc mult! 🙏❤️