Noaptea Învierii – Sărbătoarea Luminii
Vocile îngerești ale corului vibrau de slavă, amestecându-se cu lumina tremurândă ale candelelor aprinse în toată biserica. Sentimentul de pace pusese stăpânire pe mulțime.
“Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.”
Iar Maria, românca întoarsă în patrie după câțiva ani buni, a continuat în gând:
„Iată vinul, rod al viței și al muncii oamenilor – sângele meu. Hrăniți-vă cu Mine după credință, trăiți în Mine.’’
–Hristos a Înviat! a răsunat vocea preotului în acea atmosferă de sărbătoare.
–Adevărat a Înviat! au răspuns într-un glas credincioșii.
“(…) Lumină din Lumină
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iară nu făcut;
Cel de o ființă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut (…);
(…) Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi;
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece vii și morții,
A cărei împărăție nu va avea sfârșit. (…)”
Glasul șoptit al bunicii, mama Mariei, l-a impresionat pe Matteo, care nu înțelegea mai nimic din tot acest ritual creștin ortodox.
Sărbătorea pentru prima dată Sfintele Paști în România, alături de bunici și de părinți.
Și nu doar limba era o barieră ci și toate aceste tradiții care nu se asemănau aproape deloc cu cele cu care el era obișnuit.
–Nonna, nonna posso chiederti una cosa? a întrerupt-o Matteo pe bunică din rugăciune.
–Șșșt! așteaptă puțin copile și-ți va explica bunica totul.
Copilul a început să se legene de pe un picior pe altul, nerăbdător, flancat de cele două femei și de acea atmosferă încărcată de cuvinte pline de slavă ce se ridicau tot mai puternic spre bolta bisericii.
Cu puritatea celor 7 anișori a putut simți cum cei din jurul său erau plini de căință, iar ridicarea vocilor întru slava Domnului Iisus Hristos i se păreau mai mult strigăte disperate de ajutor.
–Dar oare Fiul Domnului înțelegea ceva din tot acest amestec de vorbe, lacrimi și remușcări?
–Oare mami chiar a crescut în această credință? s-a întrebat în inocența lui, Matteo.
A rămas uimit încă de când a sosit în casa bunicilor de toate acele pregătiri și tradiții.
Acasă, în Italia, mami și tati îi cumpără un ou uriaș de ciocolată, la masa de prânz servesc spaghete cu fructe de mare, iar seara și a doua zi, când se celebrează Pasquetta ies la plimbare prin împrejurimi.
Și-a amintit însă că pe masă, găsește întotdeauna o sticlă de vin a cărei culoare îl fascinează mereu: Rose.
Misterul și farmecul vinului Rose i-au stârnit mereu curiozitatea, iar simfonia notelor aromatice de trandafir și grapefruit roz îl învăluie, de fiecare dată, inundându-i toate simțurile.
Poate de aceea, după ce îl toarnă în pahare, părinții lui îl degustă încet, cu ochii închiși de plăcere, lăsându-se purtați de acest gust rafinat și divin, după cum îl descrie tatăl lui.
https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/Prezentare-vin-rose.mp4
Mami i-a explicat că acea băutură provine din patria ei, de la compania Beciul Domnesc, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România. Căci așa se numește țara mamei: România.
O țară faimoasă pentru hectarele cultivate cu viță de vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii: Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Podgorii care sunt îngrijite cu mândrie de către compania Beciul Domnesc, a cărei istorie este la fel de veche precum cele peste 100.000 de sticle de vin pe care le păstrează în renumita cramă, și, totodată, monument istoric, Monumentul Istoric Beciul Domnesc.
Fiind atât de bune, calitatea acestor produse a fost recunoscută de către specialiștii din întreaga lume, astfel vinurile și vinarsurile din portofoliul Beciul Domnesc au câștigat numeroase medalii la competițiile naționale și internaționale. Drept urmare, acest vin, atât de renumit, nu avea cum să lipsească de pe masă în zilele de sărbătoare și nu numai.
https://www.youtube.com/watch?v=y7mZDd6fGAw
Băiețelul prins în gândurile lui, a realizat târziu că era tras cu putere de mână și împreună cu mulțimea se îndrepta spre ieșire. Nu a mai apucat să întrebe ce se întâmplă sau ce trebuie să facă pentru că nu se mai auzea nimic în acel furnicar de suflete și lumini. Dintr-o dată a observat că erau deja afară și înconjurau mica bisericuță de țară în bătaia toacei și a rugăciunilor rostite de soborul de preoți.
Mama și bunica erau lângă el, în schimb nu reușea să vadă unde este tatăl și bunicul.
Nici această diviziune nu o cunoștea: femeile cu copii în partea stângă a bisericii, iar bărbații în partea opusă. De ce nu puteau sta laolaltă? Și de ce aici nu existau acele băncuțe de lemn atât de comode ca în Italia ? Întrebările și gândurile îi veneau în fugă, una după cealaltă, dar acum nu era nimeni disponibil pentru a-i oferi răspunsuri.
Între timp, procesiunea continua, iar copilul a încercat să țină pasul cu mama și bunica, străduindu-se în același timp, să țină și lumânarea aprinsă. Buna lui l-a atenționat înainte de a intra în biserică, că odată aprinsă, această bucată modelată din ceară, trebuie să rămână așa până ajung acasă.
Prins între această responsabilitate și toate aceste noutăți, își dădu târziu seama, că deja se aflau în fața mașinii, toți cinci.
Ajunși acasă, au format un șir indian și au străbătut fiecare cameră, pe întuneric, lăsând lumina sfântă a candelelor să pătrundă și să învingă întunericul.
Vinul – simbol al misiunii de răscumpărare a lui Iisus Hristos
–E ora cosa facciamo con queste candele? a întrebat băiețelul, curios.
–Măi mamă, i s-a adresat bătrâna fiicei sale, da’ copilul acesta nu poate să grăiască în limba noastră?
–Matteo, te rog să vorbești în românește! Ce am discutat noi pe drum? i s-a adresat Maria, fiului său.
–Mamaie ce facem cu aceste lumânări acum? a reformulat, de această dată, în limba română, nepotul întrebarea. Cam stâlcit și cu accent străin, dar tot era bine pentru bunica lui.
–Ei bine, dragul bunei, lumânările de la Înviere le vom păstra timp de șapte ani în casă, în apropierea candelei. Se spune că, în caz de grindină, furtuni sau mari primejdii, trebuie să le aprindem căci puterea lor ne va proteja. Sărbătoarea la care ai participat în această noapte este sărbătoarea luminii pentru noi, creștinii ortodocși, deoarece Iisus Hristos a înviat pentru noi oamenii și a noastră mântuire, ne-a izbăvit din iad, din păcat și din moarte. Dar lasă, o să înțelegi tu mai bine când vei mai crește!
–Și pot să iau și eu una acasă să o țin la mine în cameră? a dorit să știe cel mic.
–Sigur puiul meu! Și să nu uiți să spui rugăciunile înainte de culcare! l-a sfătuit bunica.
–Mâncăm și noi ceva? s-a auzit, dintr-o dată, glasul bunicului din bucătărie.
Când cele două femei și copilul au intrat în încăpere, bunicul și ginerele său căutau din priviri ceva anume. Masa era plină de bucate tradiționale sărbătorii pascale, dar parcă lipsea ceva, iar cei doi erau nedumeriți de acest lucru.
–Dar nu onorăm aceste delicii cu niciun fel de băutură? au întrebat ei, la unison.
–Beciul Domnesc, Beciul Domnesc lipsește! a început să strige băiatul, învârtindu-se printre adulți.
–Poftim! Copilul acesta tocmai ne-a oferit răspunsul, au aprobat bărbații.
–Hai atunci până în cramă cu bunica, Matteo! l-a chemat bătrâna pe nepot. Mâncarea aceasta chiar are nevoie să fie cinstită cu cel mai potrivit vin.
–Un vin roșu, bunică, la fel ca sângele Mântuitorului, nu?
–Da dragul bunei! Un vin roșu, ca sângele lui Iisus! Un vin roșu sănătos, curat și natural, tocmai pentru a se identifica cu simbolul pe care îl reprezintă.
Vinul este rodul pământului și al muncii oamenilor
Fericit, Matteo a luat mâna bunicii și a început să o tragă după el, plin de entuziasm.
Drumul până la crama casei era o nouă aventură pentru el, deoarece aveau de traversat grădina, luminată feeric în acea noapte. Atmosfera era de poveste și cât de mult îi plăceau lui poveștile. Până și aerul serii de mai era diferit față de țara în care trăia micuțul. L-a tras adânc în piept, dorind să-l aibă drept amintire.
Și, în sfârșit, au ajuns în fața unei uși uriașe de lemn, încrustată cu tot felul de simboluri necunoscute. Bunica a scos din buzunarul șorțului o cheie veche, care, ca prin minune a deschis acele porți.
O scară lungă, ce cobora până în măruntaiele pământului, a apărut în fața lor.
Matteo și-a tras repede mâna, dorind să se aventureze în acel loc plin de mister.
–Ai răbdare, dragul meu, numai oleacă să aprindă bunica lumina!
Nevoit să își înfrâneze curiozitatea, copilul a așteptat în tăcere ca fiecare bec să se aprindă. Imediat, a putut observa de o parte și de alta a pereților, rafturi întregi de sticle. Însă, i s-a părut ciudat că unele dintre acestea erau goale.
–Bunică, dar de ce aceste sticle sunt goale? a dorit el să afle, în timp ce, a luat una de pe raft.
Colbul de pe sticlă l-a făcut să strănute de câteva ori dar nu s-a dat bătut și s-a îndreptat cu aceasta spre bătrână.
–Ei, puiul meu, trebuie să știi că fiecare sticlă de aici are propria poveste. Iar vinul ce odată le-a umplut, a fost servit la cele mai importante evenimente.
Matteo, cuprins de magia acelui loc, a început să buchisească scrisul de pe eticheta sticlei pe care o luase.
–Cabernet Sauvignon! a citit cu voce tare.
–Ah, ai găsit exact sticla al cărei vin a fost de față când tatăl tău a cerut mâna mamei tale și binecuvântarea noastră! Doamne, ce zi! Câte lacrimi de bucurie au putut vărsa acești ochi îmbătrâniți.
–Păi și ce fel de vin este acesta? Povestește-mi mai multe te rog despre el! Mami mereu îmi explică ce băuturi conțin paharele lor.
–Oenolog o să te faci mamaie în ritmul ăsta! i-a răspuns bunica, amuzată.
–Ce mai scrie pe etichetă? Hai să văd câte te-a învățat Maria despre rodul pământului nostru strămoșesc și al trudei oamenilor lui.
–Beciul Domnesc? a citit, nesigur pe el, copilul.
Bătrâna i-a luat sticla din mână și a șters cu o cârpă praful timpului, de pe ea. Acum scrisul de pe etichetă se putea desluși ușor, împreună cu emblema companiei producătoare.
–Da, sticla a conținut un vin Cabernet Sauvignon de tip dulce, ce provine din arealul viticol Dealurile Moldovei, produs de calitate al acestei celebre companii românești, Beciul Domnesc. Mai trebuie să mai știi că are o culoare minunată, roșie-rubinie și un gust catifelat de mure și cireșe negre. Și Doamne, Doamne cât de bine s-a potrivit cu rubinul inelului de logodnă al mamei tale!
https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/Prezentare-Cabernet-Sauvignon.mp4
Matteo, după ce a privit cu admirație acea sticlă, a așezat-o cu grijă la locul ei.
–Și ce vinuri mai sunt sau au mai fost aici?
–Multe mamaie, multe! Uite, de exemplu, acesta a fost un Chardonnay, cu gustul căruia l-am cucerit pe tatăl tău când ne-a călcat prima dată pragul. Eleganța, prospețimea și simfonia aromelor de citrice, măr verde și vanilie s-au potrivit perfect la preparatele din pește pe care le-am pregătit atunci. Și nu doar atât! Gustul savuros al acestei licori magice l-a determinat pe tatăl tău să iubească pământul românesc, înțelegând cât de mult valorează și câte minunății poate oferi.
https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/PREZENTARE-CHARDONAY.mp4
–Dar când m-am născut eu, ce băutură ați servit pentru a sărbători?
–În cinstea venirii tale pe lume ce altceva puteam desface dacă nu o sticlă de Fetească Regală. Pentru că tu, pui mic, ești prințișorul nostru! și bunica l-a strâns tare în brațe, sărutându-i fruntea.
–Ce gust are Feteasca Regală, buni?
–O bogăție de arome florale de cireș, de flori de câmp, dar și de note fructate de pepene galben și pere. Savoarea lui bucură bolta palatină și dezleagă limbile, îndemnând la voie bună și petrecere.
https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/Prezentare-FETEASCA-REGALA.mp4
–Iar pentru această seară ce să alegem oare? a întrebat băiețelul.
–Păi hai să ne gândim ce bucate avem pe masă! l-a îndemnat bunica.
Matteo a privit-o nedumerit, pentru că erau puține felurile de mâncare pe care le-a recunoscut.
Văzând dilema lui, buna i-a venit în ajutor, începând să enumere.
–Avem carne proaspătă de mieluț din care am pregătit ciorbiță, mai apoi un drob delicios și plin de mirodenii. Urmează ouăle roșii de la găinile mele moțate, salată de boeuf, multe multe prăjituri, cozonac și, bineînțeles, nelipsita și sfânta pască.
Cuvântul „pască” i-a atras atenția nepotului.
Bătrâna, parcă ghicindu-i gândurile a continuat cu explicațiile.
–Pasca, îngerașul bunicii, este un fel de pâine. Se face din făină curată de grâu, în care se adaugă lapte, uneori și ouă. Are forma unei pâinici rotunde pentru că se crede că scutecele Mântuitorului au fost rotunde. După care, pe marginile ei se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, crucea pe care a fost răstignit Hristos. Cele patru locuri rămase goale se umplu cu brânză dulce sau sărată, frământată cu ou și cu stafide.
–Eu pască vreau să mănânc! a decretat Matteo.
–Până la pască, hai mai bine să alegem una-două sticle de vin că ne așteaptă toți la masă! l-a îndemnat buna lui.
Astfel, au început să-și plimbe amândoi privirile pe rafturile din cramă și să atingă delicat cu degetele sticlele ce se odihneau cuminți acolo.
–Am găsit! a strigat, după un timp, viitorul oenolog.
–Feteasca Neagră se potrivește cel mai bine cu ce mi-ai descris până acum!
–Minunată alegere! Aromele acesteia ne vor seduce de la primul pahar și se combină perfect cu preparatele mele! a aprobat bunica. Să nu uităm să alegem și un Rose. Este vinul preferat al mamei tale.
–Hai, ajută-mă să luăm două sticle pentru că noaptea este lungă, iar gurile ne sunt însetate!
https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/Prezentare-Feteasca-Neagra.mp4
Cina Pascală
Întorși în casă, au fost primiți cu zâmbete pentru alegerea făcută.
Totuși, înainte de masă, bunica a ținut ca tradițiile să fie respectate, astfel a pregătit un lighean cu apă neîncepută, în care a pus busuioc, un ou roșu și o monedă de argint. După ce totul a fost pregătit, fiecare membru al familiei și-a spălat obrazul mai întâi cu oul roșu, zicând:
“Să fiu sănătos și obrazul să-mi fie roșu ca oul; toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști; să fiu iubit ca ouăle în zilele Paștilor.”
Ritualul a continuat cu atingerea obrajilor cu moneda de argint, însoțit de magicele cuvinte:
“Să fiu mândru și curat ca argintul. “
La final, cu crenguța de busuioc în mână, au rostit să fie onorați precum acesta.
Primeniți după această curățare simbolică, familia s-a așezat la masa pascală.
Conform tradiției, bunicii au fost primii care au ciocnit ouăle roșii, zicând:
“Hai să ciocnim ouă, ca să ajungem și la anul Paști frumoase, iar după moarte să ne vedem iarăși în ceruri!”
Băiețelul a rămas uimit de toate aceste obiceiuri și de credința nestrămutată pe care o aveau bunicii lui. Dar această atmosferă îi dădea un sentiment de liniște, siguranță, bucurie și pace.
Licoarea zeilor strălucea în paharele de pe masă, iar dacă îți apropiai urechea de deschizătura acestora puteai auzi simfonia naturii.
Cu cât privea mai mult vinul de diverse culori și le simțea aromele, imaginația copilului îi dezvăluia colinele de struguri în bătaia soarelui Moldovei. Parcă vedea deja pe acel domnitor de care mama îi povestise, Ștefan cel Mare, cum își îndemna oștenii să ridice pocalele și să le închine în numele credinței strămoșești și ale victoriilor repurtate.
–Gustă și tu puțin, mamaie, din vinul acesta roșu! l-a îndemnat bunica. Faci și tu bujori în obrăjori!
–Nu înainte de a mânca din “curcanul ăsta cu patru picioare”! a decretat și bunicul.
–“Curcan cu patru picioare”? s-a mirat ginerele.
–Ei bine, da! Era singura metodă de a o convinge pe Maria când era mică să guste carnea de miel.
Această amintire le-a stârnit tuturor râsul și voia bună.
Locul în care trecutul se contopește cu prezentul
–Mami, tati mi-aș dori să vizitez Monumentul Beciul Domnesc și toate podgoriile care ne-au oferit cu atâta generozitate rodul lor!
–Ai văzut pozele din telefon, de la vizita noastră din anii trecuți, nu-i așa? l-a întrebat tatăl, zâmbind.
–Da! a admis Matteo și m-au fascinat. În plus, vreau să văd și crama, despre care am citit că este atât de veche și de celebră.
–Atunci așa vom face! În zilele următoare vom organiza o vizită în locul unde trecutul se contopește cu prezentul! a decis tatăl copilului.
–Ah! Și să nu uităm să ne refacem stocul de vinuri când ajungem acolo. Aș vrea tare mult să mai cumpărăm și câteva sticle de Merlot, Pinot Noir, Riesling de Rhin, Tămâioasa Românească, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc.
–Ai dreptate! Să faci o listă cu tot ceea ce ne lipsește și ce am mai vrea să încercăm dintre divinele băuturi ale Beciului Domnesc! a sfătuit-o soțul pe Maria.
Fericiți, cinci suflete minunate, au închinat paharele întru sănătate, bucurie și belșug!
Pentru că vinul, dragii mei cititori, se cinstește, mai întâi cu cei dragi (familie, prieteni). Și veți vedea cum acționează magia acestei licori, oferindu-vă o stare sufletească deosebită, indiferent de ocazia pentru care îl serviți! Căci acesta poate deschide porțile sufletelor așa cum numai el știe s-o facă!
Și nu uitați că vechea tradiție strămoșească de a consuma vin în diferite contexte ale vieții, reprezintă pentru noi, românii, o îndelungată datină populară, ce are la bază legendele, obiceiurile și credințele noastre străvechi.
Vă urez, anticipat, un Paște luminat și binecuvântat alături de cei dragi și de un pahar de vin de la Beciul Domnesc!
Sărbători Luminate!
https://atlantidei.eu/wp-content/uploads/2024/04/PREZENTARE-GENERALA-PT-FINAL-ART.mp4
Articol scris pentru cea de-a 6 a probă din competiția Superblog 2024 Fresh Content
Legendă:
- cuvintele scrise cu albastru și bolduite reprezintă cuvintele ce au plasate link-urile solicitate
- cuvintele bolduite reprezintă cuvintele cheie solicitate
- cuvintele scrise cu caracter italic reprezintă nume, denumiri și/sau citate importante pe care am decis să le scot în evidență în acest mod
- am introdus și un link intern ce face trimitere la articolul de la prima probă de la Beciul Domnesc – Vinul – licoarea zeilor
Surse:
- surse recomandate de către sponsorul Beciul Domnesc, informațiile și pozele de pe site-ul și pagina de Facebook a sponsorului au fost prelucrate cu Canva Free
- poze de pe site-ul Freepik
- Datini, obiceiuri, superstiții – site-ul crestinortodox
- Vinul și divinitatea – site-ul catalinpaduraru