Întunericul se lasă ușor peste ceața lăptoasă a Mării Adriatice.

Valurile se îngrămădesc grăbit spre țărm purtând cu ele speranțele celor care cu câteva clipe în urmă au privit acea bucată de pământ…

A fost îndeajuns un curent apărut din imensitatea mării pentru ca viețile și visele lor să fie spulberate și îngropate în adâncul unor ape neprielnice.

*

Un deal și ochii unui copil au fost singurii martori ai acestei dispariții.

Era prea departe să audă strigătele disperate de ajutor, dar îndeajuns de aproape pentru a vedea mâini și brațe ce încercau să se ridice și să lupte cu materia ce li s-a strecurat încet încet în plămâni…

A privit dar fără să înțeleagă ce se întâmplă… doar un glas dinlăuntrul trupului micuț i-a șoptit că acolo și-au dat întâlnire Marea și Moartea iar miza jocului lor, a fost acea barcă.

**

Noaptea se adâncește, dar copilul este încă pe deal privind finalul unui trist spectacol.

Din loja Naturii cuprinde cu ochii marea scenă a vieții și a morții, întunericul amestecat cu ceața zilelor unei primăveri târzii. Auzul îi este învăluit de sunetul mării, acum sătulă după cina ce tocmai a primit-o.

Căușul mâinilor prind aerul ce îi alunecă printre degete, dar înțepându-l cu răcoarea sa…

Stă nemișcat și cu fiecare minut ce trece, devine una cu dealul său în eternitatea unei nopți de primăvară târzie!