A fost odată ca niciodată un tărâm al basmelor ce era locuit de oameni inimoși, muncitori și onești. Trăiau cu toții în armonie sub oblăduirea înțeleaptă a împăratului Alistar și a soției acestuia.

Cei doi conducători respectau și păstrau cu sfințenie legile acestei lumi fantastice. Se spune că fuseseră dăruite de către Copacul Vieții veșnic verde. Totuși, din păcate, ei erau în vârstă și simțeau că se apropie momentul de a da mai departe corona. Dar cui? deoarece ei nu aveau copii.

Împăratul Alistar a convocat atunci Consiliul de Onoare al Fanteziei pentru a găsi un urmaș demn de a continua drumul pe care el și strămoșii lui pășiseră cu atâta înțelepciune și onoare.

– Mărite Împărat, grăi cel mai bătrân dintre sfetnici, nepotul dumneavoastră de la Miază Noapte ar putea fi un candidat de încredere!

– Da, poate fi, aprobă acesta! Ce fel de persoană este?

– Din câte știu, el este mezinul fratelui dumneavoastră, așadar nu a putut urca pe tron, deoarece frații săi mai mari au avut întâietate.

– Și ce fel de caracter are, întrebară și ceilalți consilieri?

Bătrânul înțelept le povesti că era un om bun, corect și pe deasupra mai era și căsătorit, având deja un fiu. Ceea ce însemna că ar fi rezolvat dintr-un foc și povestea urmașilor pentru viitor.

Alistar împărat auzind toate aceste vești bune, dădu ordin ca imediat să plece spre Miază Noapte solii cei mai aleși pentru a înainta această propunere.

Considerând ca și rezolvată problema, domnitorul Fanteziei începu să pregătească actele necesare pentru investirea noului conducător. Și nu greși deloc în a se grăbi să rezolve toate aceste lucruri, pentru că peste o lună sosi cu mare alai chiar tânărul său nepot, Cluster, împreună cu familia sa.

Mare a fost bucuria în regat, pentru că tânărul Cluster și a lui soție păreau făcuți pentru această îndatorire atât de importantă. Cunoșteau amândoi legendele Fanteziei, se închinau Copacului Vieții și se străduiau să transmită toate aceste calități și fiului lor, Damian.

pink magic castle princess fairy palace mountains with rocky road lead gates with flying turrets air balloons sky fantasy fortress medieval architecture cartoon illustration
Sursă foto – www.freepik.com

După câteva săptămâni pline de sarcini politice, bătrânul împărat Alistar și a lui împărăteasă s-au retras pe unul dintre domeniile lor, lăsând totul pe mâna lui Cluster.

Cincisprezece ani s-au scurs în armonie, deoarece Cluster împărat, prin diplomație, a reușit să mențină pacea cu regatele vecine, dar și să facă tărâmul Fanteziei și mai înfloritor. Toți ceilalți conducători îl luau drept exemplu și oricare dintre aceștia ar fi vrut o înrudire prin căsătorie.

Ei bine da, căsătoria lui Damian devenise iminentă, pentru că băiatul avea deja douăzeci de ani. Atunci părinții săi au dat sfoară în toate părțile despre acest lucru, iar sute de solii au început să bată la porțile regatului.

Însă Damian nu era nici pe departe precum părinții săi.

Oricât au încercat aceștia să-i dea cea mai aleasă educație cu cei mai buni maeștri, băiatul era extrem de alintat, leneș, arogant și nepriceput. Toată această influență o primise încă de mic de la cel mai bun prieten și de încredere consilier al tatălui său. Argard, căci acesta îi era numele, insuflase copilului cele mai rele purtări și-i dăduse cele mai nepotrivite sfaturi. În plus, îl făcuse dependent de el.

Acest Argard urmărea în secret să-și mărite unica fiică cu Damian, astfel încât, el să ajungă să conducă din umbră regatul. Era lacom, avid de putere și un actor priceput în fața celorlalți, dar mai ales în fața împăratului Cluster.

Se cunoaște deja faptul că oamenii buni sunt uneori legați la ochi și nu reușesc să vadă partea negativă a unei persoane. Același lucru i se întâmplă și bunului Cluster, chiar dacă de multe ori a fost avertizat în privința lui Argard.

Astfel, acesta își putea urmări planul pe care îl țesea cu măiestrie de ani de zile.

Fata lui, era într-adevăr cea mai frumoasă și gingașă din regatul Fanteziei. Cu toate acestea însă nu avea sânge albastru, iar legea spunea clar că orice uniune trebuia să aibă loc între persoane de același rang. Argard încercă să schimbe această pravilă milenară, dar ceilalți consilieri s-au opus cu vehemență. Nici împăratul Cluster, oricât îl avea la inimă pe prietenul său, nu dori să-i facă pe plac. Atunci, singura soluție era aceea de a-l convinge pe Damian să refuze toate cererile primite și să îl determine să se îndrăgostească de Rosa, fiica sa. Acest lucru era cel mai simplu, pentru că fata cucerea pe oricine nu numai prin frumusețe, dar și prin simplitate, bunătate și înțelepciune.

Într-adevăr, Damian se îndrăgosti nebunește de Rosa și nu mai dori să vadă niciunul dintre portretele aspirantelor la această căsătorie.

Însă, aproape nimeni nu știa că tânăra își făgăduise inima lui Goran, un simplu dulgher din regat, dar al cărui caracter era asemănător cu al ei. Doar nașa ei de botez, o zână ce locuia în Copacul Vieții, îi cunoștea secretul și o ajuta de fiecare dată pentru a se vedea cu acesta.

Maleficul ei tată nu avea nici cea mai mică îndoială că Rosa nu i se va supune, așadar, cu orice prilej o aducea cu sine la palat. Pe partea cealaltă, Damian, prins de mrejele iubirii, bătea din picior în fața părinților săi pentru a se căsători cu ea.

Adevărul era că și părinții băiatului îi dădeau dreptate, atât de mult îi cucerise tânăra.

Era îndeajuns să intre în cea mai întunecată încăpere pentru a aduce cu ea strălucirea și căldura razelor de soare. Cuvintele pline de înțelepciune erau miere pentru ascultători, iar ochii aceia de culoarea pădurilor fermecau și o inimă de piatră. Însă avea atât de multă încredere în tatăl său, neștiind ce pune acesta la cale.

Rosa îl vedea pe Damian doar ca pe un amic și viitor împărat. Îl sfătuia cu drag dacă acesta îi cerea, îl însoțea peste tot, prezentându-se cu o modestie rar întâlnită și-l dojenea cu respect, intuind caracterul urâcios al băiatului.

Dar când ajungea acasă, căuta prin orice metode să scape măcar câte un ceas și să dea fuga la căsuța din pădure pentru a-și întâlni iubitul, pe Goran.

Avertizată de către nașa ei zână, tânăra află într-un final de planurile malefice ale tatălui său. Atunci, rugă Divinitatea să nu lase să se întâmple o asemenea nenorocire și să binecuvânteze relația ei cu Goran.

cute fairy standing position cartoon character white background
Sursă foto – www.freepik.com

Argard, cu mintea îndreptată doar spre preluarea puterii, nu remarcă nimic schimbat la fiica sa și că aceasta, dintr-o dată, refuza să îl mai însoțească la palat. Se gândea că sunt mofturi femeiești și o înlocuia el cu bucurie și satisfacție, conducându-și marioneta spre îndeplinirea scopurilor.

Între timp, împăratul Cluster, observând dragostea fiului său pentru fată, hotărî să modifice legea căsătoriilor, sperând că iubirea va schimba caracterul negativ al unicului său fiu. După înverșunate împotriviri din partea Consiliului, modificarea legii avu loc.

Acum, Argard nu își mai încăpea în piele de bucurie și-și aducea cu forța fata la palat.

Regatele vecine au dezaprobat această decizie, dar împăratul Cluster era de neclintit în decizia sa.

Văzând graba tatălui său, Rosa fugi împreună cu Goran la unul dintre sacerdoții ce slujeau Copacului Vieții.

Era o noapte întunecoasă, luna și stelele păreau că se ascunseseră pentru a nu fi martore la ceea ce va urma. În schimb, cei doi tineri și-au văzut de drum, căci Goran cunoștea fiecare cărare din pădurea fermecată. Cerul trimise ploaie, fulgere și tunete pentru a-i opri, dar totul era în zadar.

Ajunși la bisericuța din lemn de santal, Rosa și Goran intrară plini de speranță. Bătrânul sacerdot îi aștepta cu lumânări aprinse ce-și picurau lacrimile timpurii în sfeșnicele lor.

Ritualul căsătoriei se apropia de final, când, dintr-o dată, ușița fu deschisă cu putere, iar Damian intră înăuntru, precum furtuna de afară.

vlad zinculescu QucjcxgzrsE unsplash
Sursă foto – unsplash.com

Doar din priviri ordonă soldaților să-i prindă pe Goran și pe Rosa. Băiatul fu închis în celula unei căruțe din fier. Pe Rosa o țineau cu putere soldații, timp în care fu forțată să accepte căsătoria cu tânărul prinț.

Tatăl său, josnicul Argard, urmărea din umbră ceremonia. Zâmbetul de hienă îi scotea în evidență toată răutatea. Dar și zâna florilor, nașa fetei, vedea această siluită uniune, în cupa unei lalele…

După terminarea acestui act atât de dureros pentru inima Rosei, au urcat în caleașca regală, pornind spre castel. Ajunși aici, treziră împăratul pentru a-i da minunata veste. Toată întâmplarea a fost povestită de către Damian, a cărui ochi străluceau de bucuria victoriei. Fata, cu privirea ațintită în podea, asculta fără să spună nimic.

– Mă pot duce în grădină să mulțumesc Copacului Vieții pentru onoarea ce mi-a dăruit? a întrebat ea, dintr-o dată.

– Sigur că da, scumpa mea! i-a răspuns mama lui Damian.

Cei prezenți au aprobat tacit și cu încântare, smerenia fetei.

Totuși, nimeni nu observă cum în drumul său lacrimile ce-i brăzdau obrajii se transformau în petale de trandafir.

princess gold crown medieval castle
Sursă foto – www.freepik.com

Ajunsă în grădină, apăru Zâna Florilor, care, cu o singură mișcare a baghetei sale, o transformă într-un magic arbust de trandafir.

Minutele treceau și toți așteptau mireasa pentru a ciocni cupele în cinstea noii perechi. Vechiul orologiu al castelului, bătu de miezul nopții. În acel moment, panica puse stăpânire atât pe Argard cât și pe Damian. Fugiră spre grădină, dar în locul fetei, văzură un minunat arbust de trandafir. Înțeleseră amândoi ce se întâmplase, iar Damian se apropie să ia în brațe planta. Se dădu însă înspăimântat înapoi, deoarece spini mari și ascuțiți apărură ca prin minune.

irina iriser b EGcFpcFI unsplash
Sursă foto – unsplash.com

Argard înnebuni pe loc, văzând toate planurile sale năruite și-și înfipse pumnalul adânc în inimă. Nu ar fi avut curajul să treacă printr-un proces întreg de întrebări în care să i se descopere toate faptele mârșave înfăptuite de-a lungul anilor.

Damian, rămânând singur, fără “păpușar”, îngenunche în fața părinților săi, povestind tot și cerându-și iertare. Lovitura primită din partea Rosei, topi în el toată naivitatea și comportamentul de prințișor răsfățat. Lecția era dureroasă, dar fiul de împărat înțelese următoarele:

Își anunță părinții că va pleca într-o lungă călătorie pentru a-și căuta mireasă, dar și pentru a se căli și a deveni în sfârșit bărbat.

Sărută mâna acestora și-i rugă să îl elibereze pe Goran, iubitul Rosei.

Imediat după această ultimă rugăminte, încălecă, dispărând în noapte.

Inimile celor doi conducători erau sfâșiate de durere, iar Cluster împărat se mustra pentru propria-i naivitate în relația lui cu Argard. Chiar în acea noapte, modifică din nou legea căsătoriei, hotărând că iubirea trebuie să triumfe indiferent de scara socială din care provin cei doi parteneri, de avere sau de alte lucruri atât de lumești.

În schimb, frumosul arbust de trandafiri își retrase spinii și-și deschise corola de flori la răsăritul soarelui. 

Goran, eliberat, își oferi serviciile la palat pentru a putea fi mereu alături de iubita sa. Ridică o căsuță modestă și petrecea ore îndelungate îngrijind gingașele flori de trandafir.

Morală:

Da, părinții trebuie să-și îndrume copiii prin sfaturi înțelepte, dar nu au dreptul să trăiască viața copiilor. Fiecare copil este dator să parcurgă propriul drum inițiatic, să întâmpine provocări și să-și însușească propriile lecții de viață de pe urma acestora.

Un copil susținut și apreciat pentru talentele și abilitățile sale, va deveni un adult cu încredere în sine, fără a fi însă arogant. Acesta va contribui la construirea unei societăți sănătoase.

Damian urma să găsească acest drum, în timp ce regatul Fanteziei îl aștepta cu speranța și certitudinea că se va transforma într-un împărat de seamă.

magic fairytale concept
Sursă foto – www.freepik.com

Și am încălecat pe o șa și v-am spus povestea mea!

Legenda trandafirului
Sursă foto și editare în Canva Free

Surse:

** Poveste scrisă pentru  provocarea: Hai să scriem împreună o carte pentru copii! postată pe grupul Pagini cu suflet .

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!