Fascinanta Atlantida, ce a determinat nașterea a sute de teorii, mitul ce s-a împletit cu realitatea societății umane din dorința de a descoperi secretele ancestrale ale omenirii.
Curiozitatea, pasiunea, dorința istoricilor, oamenilor de știință, a vindecatorilor și nu în ultimul rând a căutătorilor de comori, au dat naștere științei atlantologiei.
Dar eu am ajuns să citesc despre aceasta, nu numai din pura curiozitate a unui absolvent de istorie, dar mai mult de a găsi veridicitatea despre cristalele vindecătoare ale acestei civiliații.
Recunosc că am fost puțin dezamagită în momentul în care am citit despre teoria „cetății utopice” în ‘Interpretare la Timaios și Critias’, în Platon, Opere, vol. VII, ediție îngrijită de Petru Creția (București: Editura Științifică, 1993), 107-119 în care se afirmă că „intenția lui Platon de a întrupa cetatea ideală este extrem de evidentă, dar cum nu dispunea de o paradigmă istorică atestata, a recurs la o expunere de tip mistic”. Iar în sprijinul acestei interpretări vine chiar faptul real că nu s-au mai descoperit alte surse primare antice despre Atlantida, în afară de cele doua dialoguri ale lui Platon, ceea ce înseamnă că fiecare menționare are la bază doar aceste texte.
Dar cum firea visătorului nu se mulțumeste cu o teorie ce închide direct și abrupt aceasta frumoasă legendă, prefer cercetările care presupun că societatea atlantă ar fi putut fi localizată fie în Atlanticul de sud, fie în Antarctica, sau în Creta, în Thera, pe locul frumoasei insule Santorini, fie în legendara insulă a Avalonului, fie in Irlanda, Cuba sau chiar și în România. În sprijinul acestor ipoteze au fost aduse numeroase argumente, fie de natură istorică, fie de natură geologică.
În limba greacă, Atlantida înseamnă „insula lui Atlas”, care, după cum povestește Critias, zeii în vechime și-au împărțit între ei întregul pământ, Atlantida fiindu-i oferită lui Poseidon, zeul mării. Poseidon îndrăgostindu-se de fiica conducătorului de atunci, de muritoarea Clito, are împreună cu aceasta 10 copii. Primul născut a primit numele de Atlas, regiunea luându-și numele de la acesta, el fiind și primul rege al ei.
Cristalele Atlantidei
Despre cunoștințele atlanților se afirma că erau extrem de avansate. Se presupune că ei foloseau niște cristale uriașe cu ajutorul cărora puteau inclusiv schimba materia și interveni, de asemenea, în plan material.
Puteau „stăpâni” natura, puteau comunica cu civilizații de pe alte planete și toate acestea doar datorită acestor cristale.
Există ipoteze care afirmă, că atlanții aveau un număr de 20 de cristale, de forme și culori diferite, fiecare având un scop precis. Acestea, nefiind de pe planeta noastră, erau aduse de pe 4 planete diferite. La bază, cristalele erau naturale, dar atlanții le prelucrau înainte de a le folosi.
Se crede că erau prinse de niște plăci metalice uriașe, ce aveau posibilitatea să se rotească astfel încât să genereze un câmp de forță ce le făcea să prindă viață. În momentul rotirii, prin centrul cristalelor începea să curgă o energie colorată, ce urca până sus. Când această energie ajungea în varf, începeau să se activeze chakrele.
Fantezie sau nu, mit sau realitate, legendara Atlantida reușește să incite.
Că a existat într-adevăr și că a disparut în urma unui mare cutremur sau că a de fapt a avut o dispariție lentă, în urma a trei cutremure… nimeni nu se poate ridica să afirme că acesta sau altul este Adevărul.
Va rămâne, în continuare, o enigmă în jurul căreia se vor țese alte și alte teorii și povesti ce vor determina cercetările să continue.