Demult, tare demult, primii oameni venerau Luna! Atunci când astrul nopții se arăta pe cer în întreaga splendoare, aceștia coborau în câmpii sau se urcau pe cele mai înalte culmi pentru a-i aduce ofrande. Luna se plimba mândră în caleașca ei, purtată de cele mai mărețe stele. Privea către mulțimile adunate în toate colțurile lumii și le asculta dorințele. Le nota pe toate într-un ceaslov îmbrăcat în argint și împodobit cu cele mai ciudate semne ce se văzuseră vreodată și le îndeplinea atunci când credea de cuviință! Zilele treceau urmate de nopțile în care Luna își lua cele mai splendide înfățișări. Ba mare, rotundă și albă, ba subțire precum linia…